Agenții restaurației de la București vor să profite de menționarea României într-un raport mai degrabă al MAGA, care arată cu degetul anularea alegerilor de anul trecut, în vreme ce președintele Dan anunță ofensiva, fără însă a avea sprijinul vreunei facțiuni reformate din serviciile de informații, care să fi elaborat raportul clar al cauzelor și vinovaților […]
Toate știrile
Cotidianul vă prezintă traseul politic al lui Alexandru Hazem Kansou.
SUA au fost notificate de judecătorul federal al Argentinei cu privire la extrădartea fostului președinte al Venezuelei.
Într-un comunicat de presă, PSD aduce critici premierului Ilie Bolojan cu privire la măsurile pe care le-a luat în ultima perioadă.
Premierul Ilie Bolojan susține că implementarea unor măsuri prin care să fie interzis accesul minorilor la rețelele de socializare este greu de pus în practică.
Reprezentanții rețelei sociale TikTok și cei ai Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților se contrazic pe tema interferței ruse în cazul alegerilor prezidențiale din România, din anul 2024.
„Avem o mare responsabilitate, fiecare din noi, pentru această situație”.
Acordul India-SUA anunțat de Trump anulează speranțele europenilor că vor putea construi o alianță comercială fără Statele Unite
De la 1 aprilie 2026, plafonarea prețului la gaz nu se mai aplică. Premierul Ilie Bolojan a explicat măsurile care vor fi luate după această dată.
Perestroika sovietică dorea să aducă un socialism cu față umană. Administrația Trump dorește să ajungă la capitalism cu față de securitate națională
Președintele Nicușor Dan a purtat o discuție cu președintele Consiliului European Antonio Costa, înainte de întâlnirea oficială de săptămâna viitoare în cadrul Consiliului European informal.
Reprezentanții Băncii Naționale a României atrag atenția cu privire la punerea în circulație, în mediul online, a unui document atribuit instituției.
Un clip video postat pe internet arată un tigru siberian care se plimbă nestingherit într-o gospodărie din localitatea dâmbovițeană Picior de Munte.
Noua lege permite bărbaților să își lovească sau să violeze soțiile și copiii atâta timp cât nu lasă urme vizibile
Potrivit unor surse, Alina Gorghiu a zis în ședința PNL de la Vila Lac că „suntem un partid de misogini și labagii”.
Marius Lulea a oferit în exclusivitate un interviu pentru Cotidianul, în care a vorbit deschis despre relația sa cu George Simion, viitorul AUR, dar și despre motivul înlăturării sale de la conducerea partidului. Spune tranșant că nu va părăsi AUR și că nu are intenția de a crea o nouă formațiune politică.
În numele bandei care a comis-o în decembrie 2024 și cu spaima că-și pierde funcția, semnează Nicușor Dan, încă președinte.
Cotidianul prezintă live toate declarațiile și răspunsurile la întrebările jurnaliștilor ale premierului Ilie Bolojan.
Este vorba de Teodora Tompea, care lucrat la Digi 24 din 2012, an în care s-a lansat televiziunea. Teodora Tompea a se alătură echipei Observator de la Antena 1, arată sursa citată. Jurnalista a mai lucrat în trecut la Radio Nord Est, din Iaşi, apoi reporter la Europa FM. Tompea a moderat emisiuni de dezbatere, […]
Italia anunță că a blocat mai multe atacuri cibernetice atribuite Rusiei, îndreptate împotriva site-urilor oficiale și infrastructurii legate de Jocurile Olimpice de Iarnă 2026.
Valeriu Iftime este președintele Consiliului Județean Botoșani și este considerat apropiat al premierului Ilie Bolojan. Totodată, acesta este principalul finanțator al celor de la FC Botoșani. Arbitrul de la meciul FCSB-Botoșani este consilier local într-o localitate din Argeș, ales pe listele PNL.
Mai multe propuneri au fost făcute, dar premierul s-a lovit de refuzuri, din cauză că viitorul ministru va trebui să lucreze și în 2026 cu sacul gol.
Selecţia şi premiile obţinute în cadrul Astra Film Festival sunt recunoscute drept criterii de punctaj în aplicaţiile pentru finanţări destinate viitoarelor proiecte cinematografice.
Primăria Capitalei respinge informațiile false despre eliminarea gratuității pentru pensionari la STB și anunță că această facilitate va fi menținută până la adoptarea unui plan de eficientizare.
Tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi magistraţilor cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate de către poliţişti.
Iranul permite oficial femeilor să obțină permis pentru vehicule pe două roți, eliminând ambiguitățile legale și o practică veche de restricționare a acestui drept.