Medicii rezidenți ar putea fi plătiți mai prost, pe măsură ce avansează, susține președintele CMR

Medicii rezidenți sunt prost plătiți, iar noua lege a salarizării va înrăutăți situația, avertizează președintele Consiliului Medicilor.

Medicii rezidenți ar putea fi plătiți mai prost, pe măsură ce avansează, susține președintele CMR

Președintele Consiliului Medicilor, Cătălina Poiană, susține că noua lege a salarizării ar putea duce la situația paradoxală în care medicii rezidenți să fie mai prost plătiți pe măsură ce avansează FOTO: Facebook/Cătălina Poiană

Medicii rezidenți sunt prost plătiți, iar noua lege a salarizării va înrăutăți situația, avertizează președintele Consiliului Medicilor.

Preşedintele Colegiului Medicilor susține că, potrivit noului proiectul de lege a salarizării un medic rezident, când trece în anul următor, intră la un nivel de salarizare mai mic decât cel pe care îl avea, ceea ce reprezintă un paradox și o anomalie.

Preşedintele Colegiului Medicilor, Cătălina Poiană, a afirmat că, potrivit proiectului de lege a salarizării, promovarea profesională poate duce la scăderea salariului, explicând că un rezident care trece în anul următor va avea un nivel de salarizare mai mic, iar acest lucru poate duce la diferenţe salariale între medici care au activităţi similare, potrivit News.ro.

Medicii rezidenți sunt prost plătiți, iar noua lege a salarizării va înrăutăți situația

Cătălina Poiană a adăugat că, potrivit aceluiaşi proiect, un medic de medicină generală are un coeficient de salarizare mai mic decât al unui asistent medical principal licenţiat.

”Plata medicului rezident acum este mică şi inadecvată, dar conform acestei noi legi a salarizării, practic, sunt două riscuri majore pentru încadrare, să zic.
Pe de o parte, promovarea profesională poate să ducă la scăderea salariului. Este incredibil.
Deci, dacă un rezident trece din anul II în anul III sau din anul III în anul IV, el în anul respectiv, în anul III în care era, avea o compensare, pentru că legea spune că nu poţi să ai, conform noii legi, un salariu mai mic decât cel pe care îl ai acum, dar în momentul în care el trece în anul următor, intră, deşi a promovat, practic el intră la un nivel de salarizare mai mic decât cel pe care îl avea, pentru că intră într-o nouă categorie.
Şi acest lucru poate să creeze şi diferenţe mari salariale între medici care îşi desfăşoară activităţi similare, însă asta este în funcţie de momentul în care este medicul respectiv încadrat”, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, Cătălina Poiană.

O altă problemă: coeficientul de salarizare

Ea a precizat că o altă problemă în proiectul de lege a salarizării este legată de coeficientul de salarizare.
„Şi poate lucrul care ne doare cel mai tare se referă la Anexa 2, în care coeficienţii care sunt propuşi pentru a fi utilizaţi sunt extrem de nefavorabili.
Aici sunt numai coeficienţii de salarizare pentru personalul medico-sanitar, dar dacă comparăm aceşti coeficienţi cu alte categorii, constatăm că un medic, un medic obişnuit, un medic de medicină generală are un coeficient de salarizare care se ia în discuţie pentru calculul următor de 1,76, care este mai mic decât al unui asistent medical principal licenţiat.
Există o diferenţiere sau mai bine zis o nedreptate care nu recunoaşte practic nivelul de pregătire profesională al medicului. Şi bineînţeles că de aici decurge calculul şi apar diferenţele”, a declarat Cătălina Poiană.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.