Călin Popescu Tăriceanu a declarat că premierul Olandei, Mark Rutte, ar trebui să rezolve problemele din țara lui, în loc să atace România. Liderul ALDE a amintit că UE a sancționat în nenumărate rânduri Olanda.
Toate știrile
Producătorii și importatorii de telefoane mobile vor fi obligaţi să introducă pe piață dispozitive cu opțiunea primire a mesajelor activată. Vor avea termen 6 luni, de la intrarea în vigoare a OUG privind sistemul RO-ALERT, să își epuizeze stocurile.
Cei 27 de mahări europeni s-au reunit „informal” (un fel de tacla europeană) pentru a discuta despre împărțirea funcțiilor în viitoarea Comisie Europeană.
Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că e dezamăgit de modul în care s-a desfășurat Summitul de la Sibiu. El a afirmat că președintele Klaus Iohannis a fost preocupat să facă poze cu liderii statelor membre ale UE, în loc să ridice problemele României, precum aderarea la spațiul Schengen.
Statele Unite au trimis în România sute de militari şi avioane F-16 suplimentare, pentru consolidarea apărării în zona estică a NATO şi descurajarea unei posibile agresiuni ruse, afirmă surse militare.
Rareş Bogdan, capul listei PNL pentru europarlamentare, este unul dintre cei mai vehemenţi acuzatori ai PSD. Tatăl său, Ioan Bogdan, a fost membru de bază al PDSR (actualul PSD) şi consilier local la Ocna Mureşului între 1996-2000!
Președintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constituțională în legătură cu modificările făcute de către Parlament la Codul penal și Codul de procedură penală.
Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a declarat că au ajuns documentele de la Curtea de Apel București și de la ÎCCJ documente care atestă îndeplinirea condițiilor pentru a fi solicitată extrădarea lui Radu Mazăre și că procedura va fi demarată în regim de urgență.
Un fake news bântuie România de ceva vreme. Cum că în țara noastră, prețurile la carburanți ar fi mai mari decât în Europa. Datele oficiale ale Comisiei Europe arată însă clar că în România sunt printre cele mai mici prețuri la benzină și motorină comparativ cu țările UE.
Premierul Viorica Dăncilă, aşteptată și la Arad de protestatari care au scandat lozinci anti-PSD, se declară „siderată” de ceea ce strigă oamenii.
Președintele Klaus Iohannis va participa la primul miting de campanie, alături de PNL, sâmbătă la Iași. Mitingul PNL pentru lansarea candidaților partidului pentru alegerile europarlamentare va avea loc începând cu ora 17.00, în Piața Unirii din Iași.
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat la 3,645 miliarde de euro în primul trimestru al acestui an, mai mare cu 921,8 milioane euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie – martie 2018, pe fondul unor exporturi de 17,532 miliarde de euro şi al unor importuri de 21,177 miliarde de euro, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Aproape 600.000 de contribuabili care, în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, au realizat venituri sub nivelul salariului minim pe economie vor fi scutiţi de (…)
Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare anunță că începând cu luni, 13 mai, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, organizează mitinguri în penitenciare. Sindicaliștii solicită, printre altele, adoptarea statutului polițistului de penitenciare și plata orelor suplimentare.
În timp ce nouă ni se refuză intrarea în Schengen pe motiv de corupție, Ungaria e în Schengen, deși are un indice de absență a corupției mai mic decât al României.
Magistrații Tribunalului Bucureşti au decis încetarea procesului penal împotriva lui Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, în dosarul Microsoft 2, în care aceștia erau cercetați pentru spălare de bani. Decizia a fost luată de judecători pentru „lipsa autorizării prealabile de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.
De la începutul anilor 2000, (…), România şi-a asumat din proprie iniţiativă imaginea de ţară eminamente coruptă. Este una dintre opiniile exprimate de Daniel Barbu, într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianul.ro
Socotelile de acasă nu s-au potrivit însă cu cele din târg, astfel că femeia s-a văzut atacată promițându-le că va încerca să mănânce animalul în viitor.
Spre deosebire de presa din România, care a scris şi vorbit doar despre „istoria” care s-a scris la Sibiu, ziarul francez „Le Figaro” relatează pe larg despre adevăratul obiectiv al Summit-ului Uniunii Europene: negocierea viitoarelor funcţii ale Parlamentului European!
El a fost pus sub acuzare pentru crimă și va fi transferat, unde urmează să își ispășească pedeapsa. A fost arestat în baza rezultatelor unor teste ADN și a unei mărturisiri
Viitorul Europei începe la Sibiu, Europa mai bună, clădită la Sibiu (și alte aiureli metaforico-patriotice), titra surescitat și inconștient Digi 24. Viitorul Uniunii Europene a început demult și s-ar putea să se termine repede.
Cu o săptămână înainte de declarația privitoare la statul de drept din România a premierului Olandei, Portul Internațional Baku a semnat un memorandum de înțelegere mai multe companii olandeze
Statul paralel s-a înfiripat pe ruinele comunisto-securiste, respectiv ale precedentului. Abuzurile au devenit astfel literă de lege, iar abuzurile în lanț au creat autoritate publică.
Doi polițiști din Capitală au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la câte 6 ani de închisoare cu executare, cei doi fiind acuzaţi că…
Campanie electorală
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018