Precedentul

O atenție sporită trebuie acordată tuturor evenimentelor publice, indiferent de domeniul pe care îl reprezintă. Un exemplu de referință este acela din justiție.

S-a observat clemența acordată de instanțe unor persoane care reprezentau un real pericol pentru siguranța publică, în schimb au fost supuse unor rigori judiciare disproporționate fapte aproape încadrabile legal ale unor amărâți octogenari. Prin aceste decizii absurde justiția și-a încercat puterea în abuz, pregătind incontrolabilul în care s-a instalat.

Faptul că în România nu există instituția precedentului judiciar, ca în SUA sau UK, deși păgubitor, permite totuși o flexibilitate dând unor instanțe posibilitatea să acționeze legal. Statul paralel s-a înfiripat pe ruinele comunisto-securiste, respectiv ale precedentului. Abuzurile au devenit astfel literă de lege, iar abuzurile în lanț au creat autoritate publică. Justiția de la nivelul judecătoriilor și tribunalelor, în mare parte, constituită pe cumetrii, trafic de influență, relații de familie dă încă o grea lovitură în ceafă României. Precedentul devenit putere sau autoritate de lucru judecat ține în justiție rețele infracționale dându-le identitate instituțională de rang public, cu revendicare uneori directă de la decrete totalitare abrogate.

Precedentul comunist al limitării actului de justiție, funcționează cu maximă aplicabilitate. Instanțele încă execută cu tenacitate ordine primite din varii direcții, toate însă dovedind criminalitatea implicită a unui exercițiu solidar. Chestiunea precedentului ar trebui văzută drept un pericol a cărui extindere este absolută. Cei care încalcă legea de pe pozițiile autorității , respectiv magistrații, vor trebui să suporte cele mai severe sancțiuni indiferent de nivelul instanțelor. O deschidere spre executarea pedepselor a primelor eșaloane privind dovada Infracțiunilor din Justiție va da semnalul reformării imensei mizerii și imposturi care a fost și continuă să fie o parte a justiției din România .