Titlul și tema fillmului The Killing of a Sacred Deer/ Uciderea cerbului sacru sunt inspirate dintr-o tragedie greacă, Ifigenia în Aulida
Toate știrile
Românii sunt astăzi mai vulnerabili decât oricând în cazul unui dezastru, fie că s-ar produce din cauze naturale, fie ca urmare a unui atac aerian.
Medicul care a intervenit pe Stadionul Dinamo după ce fotbalistul Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe teren a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.
Parchetul ICCJ analizează posibilitatea de a face recurs în interesul legii privind prescripţia răspunderii penale
Liviu Dragnea, este de părere că se impune înființarea unei comisii speciale de anchetă privind activitatea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).
Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare.
DNA Ploiești a dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului director general al S.N. Nuclearelectrica SA, Pompiliu Budulan.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a efectuat luni o vizită oficială la Chişinău, prilej cu care s-a întâlnit cu omologul său, Eugen Sturza.
Drapelul României a fost arborat, luni, în Satul Olimpic din PyeongChang în cadrul unei ceremonii la care au participat sportivii români precum şi alţi reprezentanţi ai delegaţiei care a făcut deplasarea în Coreea de Sud. COSR informează pe site-ul său oficial că la festivitate, alături de Alexandru Epuran, şeful de misiune al României la PyeongChang […]
Un suficient de redundant ghid universal neprețuit de folosit în minunatul labirint al celui mai splendid trai în birocraţia ce ne îmbrăţişează condescendent, de la certificatul de naştere până la certificatul de deces. – Vocalize în Fa Major – Stenogramele strălucitului ciclu de conferinţe televizate ale Academicianului Profesor Emerit dr. dr. h. C. Julius Zimberlan, […]
Preşedintele Camerei Deputaţilor va fi audiat săptămâna viitoare în Comisia de Apărare din Senat.
Drapelul României a fost arborat, luni, în Satul Olimpic din PyeongChang
În sistemul de justiție există de ceva vreme, prin sprijinul nemijlocit al Laurei Codruța Kovesi, o râcă între judecători și procurori.
Aplicarea noii legi a salarizarii şi transferul contribuţiilor de la angajator la angajat afectează mare parte din bugetari.
Capela Sixtină este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din lume.
Nebunie aseară la Pireu, după ce echipa Olympiacos a fost înfrântă de AEK Atena cu scorul de 2-1. Furioşi din cauza rezultatului, suporterii celor de la Olympiacos au intrat pe teren şi au început să se bată cu forţele de ordine. Cum stewarzii au fost depăşiţi de situaţie, a fost nevoie de intervenţia scutierilor. Spiritele […]
Consiliul Județean Brașov, Muzeul „Casa Mureșenilor“ Brașov, Muzeul „Vasile Pârvan“ Bârlad și colecționarul ing. Cristian Dumitru, București, au deschis vineri, 2 februarie, în Piața Sfatului nr. 25, expoziția „Trench Art ‒ Arta tranșeelor“. Expoziția cuprinde 231 de bunuri culturale ‒ tuburi de obuze și gloanțe transformate în vaze, râşniţe, scrumiere, brichete, veioze etc., ce aparțin […]
Fostul premier este audiat astăzi de judecătorii Instanţei Supreme în procesul care mai sunt inculpaţi fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, şi foştii directori ai complexurilor energetice Rovinari şi Turceni. Cei doi politicieni sunt acuzaţi de DNA că, în calitate de avocaţi, ar fi primit bani pentru asistenţă juridică acordată firmelor care aveau propriii jurişti. […]
Românii ar putea plăti câte doi lei în plus pe lângă prețul produsului pe care-l cumpără.
Gala Premiilor Gopo, ajunsă la cea de-a XII-a ediție, va avea loc pe 19 martie 2018, în București.
Un bărbat fără adăpost din orașul Galați a fost găsit înjunghiat
Reprezentanții Comitetului Internațional Olimpic spun că la JO de iarnă se vor lua „cele mai complete și mai independente“ măsuri antidoping din istoria olimpiadelor
Sâmbătă, cu fix o săptămână înaintea meciului cu Canada, Halep a vorbit despre problemele
În perioada 27 februarie – 1 martie este programată faza sferturilor de finală