Oana Florea a afirmat că au fost transmise comisiei şase răspunsuri de la ministere cu privire la schimbarea şefilor de deconcentrate.
Toate știrile
Anchetatorii au stabilit filmul crimei petrecute, joi seara, în Dâmboviţa, unde doi bărbaţi au fost împuşcaţi, lângă Târgovişte.
Peste 100 de persoane protestează, duminică după-amiază, în Piața Constituției din Capitală, ei fiind nemulțumiți de proiectul privind legea vaccinării.
După mai mult de un an de la alegerile locale, primarii nu sunt mulțumiți de legislația care guvernează administrația publică.
Conduceam cu 5-0, totul mergea bine, dar Venus a început să îşi ridice nivelul jocului şi să servească foarte mult spre corp.
Sute de mii de persoane au participat duminică la Barcelona la un marș împotriva secesiunii Cataloniei.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1991 a cetăţeniei române, republicată, a fost depusă la Senat.
Meteorologii au emis, pentru duminică, o avertizare de cod portocaliu în zonele de munte.
Între 20 și 23 octombrie 2017 a avut loc, în orașul de pe Someș, cea de-a V-a ediție a Zilelor Revistei Tribuna
Personalul feroviar a acționat prompt, intervenind pentru decuplarea locomotivei de vagoanele în care se aflau aproximativ 100 de pasageri.
Sunt ei oameni ai Dreptului, când militează în continuare explicit sau implicit pentru dosare fabricate de echipele mixte Coldea-Kovesi.
Aproape patru români din zece trăiesc foarte aproape de pragul sărăciei.
Simona este prima jucătoare din România şi a 13-a din istorie care încheie sezonul pe locul 1 mondial.
Industria de călătorii așteapta din partea Guvernului aprobarea reglementărilor care să corecteze actuala situație a garantării pachetelor turistice.
Concluziile sunt cuprinse în Studiul privind impactul prevederilor Legii unitare de salarizare asupra intenției personalului medical.
Declarațiile liderului iranian vin la câteva săptămâni după ce Donald Trump a afirmat că nu poate confirma respectarea de către Iran a acordului nuclear.
Taximetristul rănit a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean Timișoara pentru îngrijiri medicale.
În România sunt aproximativ 160.000 de cetăţeni care nu deţin niciun fel de document de identitate.
Mariano Rajoy, premierul Spaniei, a anunţat că vor fi organizate alegeri regionale la 21 decembrie.
Elevii din clasele din învăţământul primar, dar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna.
Vizita istorică a Patriarhului Kiril al Rusiei ş-a încheiat cu un discurs solemn în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Nu întâmplător, Patriarhul a ales ca temă „mărturisirea credinţei ortodoxe în sistemul de stat ateu”, ţinând cont că în acest an se împlinesc 100 de ani de la Revoluţia Bolşevică. „Secolul XX a fost […]
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţa, avertizări cod galben de vânt pentru 7 judeţe. La altitudini mari, sunt posibile ninsori. Județele Bacău, Neamț, Suceava sunt sub atenționare cod galben de vânt puternic. În zona montană, la peste 1.500 de metri, vântul va prezenta intensificări ce vor atinge și depăși la rafala 80 – […]
În timp ce țara arde din cauza atâtor probleme rămase nerezolvate, președintele Camerei Deputaților și al PSD, Liviu Dragnea, și-a făcut o nouă strategie de autopromovare.
Criza economică, ieșirea Marii Britanii din UE, Rusia care retrasează granițele Europei, migrația, populismul. Sunt elementele care au făcut necesară resetarea UE.
Printre cele mai scumpe tronsoane de infrastructură se numără şi Secţiunile 1 şi 5 din viitoarea Autostradă Sibiu-Piteşti.