Cum vrea un deputat să redreseze demografia țării

Deputatul PNL, Daniel Gheorghe, a inițiat un proiect de lege care prevede posibilitatea ca etnicii români din afara granițelor țării și care fac parte din comunitățile românești din afara României să poată solicita cetățenia română, motivând că acest lucru ar contribui la redresarea demografiei.

„În prezent, pe criteriul civic al redobândirii cetățeniei române, se califică descendenții cetățenilor Regatului României sau României Mari de până la schimbările teritoriale din 1940, printre care se numără minoritari, alogeni, din Ucraina și Republica Moldova. (…)

În schimb, etnicii români aflați în statele din jur, dintre care mulți și-au păstrat identitatea românească cu mari sacrificii, nu au dreptul să redobândească cetățenia română pentru că părinții și bunicii lor nu au fost cetățeni români, ei fiind născuți în teritorii care nu au aparținut României”, se arată în expunerea de motive.

De asemenea, în documentul citat se precizează că Actuala formă a Legii cetățeniei române nr. 21/1991, îi tratează pe etnicii români la fel ca pe străini, textul normativ nefăcând distincție între cele două categorii de cetățeni.

În opinia inițiatorului, „alegerea de a se stabili în țară făcută de etnicii români care vor dobândi cetățenia română conform prezentului proiect de lege va contribui la redresarea tendințelor demografice negative”.

Totodată, deputatul PNL susține că impactul bugetar și al protecției sociale este zero.

„Cetățenii își plătesc din mijloace proprii contravaloarea pașaportului ori a cărții de identitate sau costurile transcrierii actelor de stare civilă (certificate de naștere, de căsătorie). Statul Român nu achită niciunul dintre aceste costuri. Impactul asupra protecției sociale este de asemenea zero, din moment ce în România majoritatea prestațiilor sociale de care beneficiază populația, gen pensii, ajutoare de șomaj, asigurări sociale și de sănătate se acordă pe baze contributive, adică celor care au contribuit la fondurile respective, nicidecum tuturor cetățenilor fără deosebire”, adaugă Daniel Gheorghe.

Potrivit textului legislativ, „Cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanelor de origine română și celor aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelați – armâni, armânji, aromâni, basarabeni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini durnăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, români (rumâni) timoceni, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus – denumite români de pretutindeni”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1991 a cetăţeniei române, republicată, a fost depusă la Senat în calitate de primă camera sesizată și este susținută de parlamentari PNL și ai minorităților.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

7 Comentarii

  1. O idiotenie ! Asta trateaza depopularea Romaniei (printre cauze : mortalitate crescuta, datorita nivelului de trai asemanator bantustanelor, natalitate in picaj, datorata in primul rind saraciei cuplurilor dar si mortalitatii infantile „demna” de Biafra, plecarii in masa a milioane de romani care si-au luat lumea in cap „multumita” nemerniciei clasei politice din Romania) cu solutii de genul „frectii la picior de lemn” ! E acelasi lucru ca „statisticile” care ne imbrobodesc cu un „somaj scazut”, cind toata lumea stie ca am exportat in Europa si in lume milioane de potentiali someri in Romania !

  2. Cred ca ar fi suficient sa opriti specula cu case, terenuri si alte necesitati familiare . Restul e poezie . Munca va trebui ridicata din nou la rang de virtute .Daca nu parlamentul s-ar putea trezii ca ei si acolitii sunt singurii ce trebuie sa respecte regulile si legile lor , retestul luind calea pribegiei .

  3. …de unde și „vorba aia”: „mare-i grădina lui D-zeu ”…și ăsta trăiește în alte „dimensiuni”..chiar crede că cei care au plecat (din diverse cauze) ,or să vină înapoi că a inițiat el o lege…câtă vanitate…

  4. LOCURI DE MUNCA….statul sa faca in fiecare oras mai mic cateva fabrici industrie alimentara..textila si chiar utilaje agricole ..etc cu muncitorii ca actionari mixti stat -particular….cu aportul primariilor ca actionar..etc SI LUMEA VA STA IN TARA ROMANESCA.

  5. Cred ca nu problema demografica arde, ci voturile obtinute de la cei care, departe de tara fiind , vor putea fi prostiti asa cum s-a mai intamplat. Eu am o alta propunere, pentru scaderea demografiei si insanatosirea climatului politic : reintroducerea in lege a crimei de tradare inalta tradare si ridicarea cetateniei romane draconicilor binecunoscuti care au facut rau tarii in ultimii 20 de ani.

  6. Daca te uiti la cei din PNL vezi cat de destepti sunt si tara merge din rau tot mai rau.Cu o initiativa legislativa pentru economie indiferent in ce domeniu ,nu sunt in stare.Pe ei voturile obtinute din afara a-i intereseaza cum zice cineva,restul sunt vorbe goale.Daca PNL-ul are un program de guvernare sa-l dea publicitatii,s-au le este frica ca le fura cineva ideile.

  7. Acest gargaragiu cu chip de şoricel ar face bine să spună în ce anume a constat activitatea sa profesională de dinainte de a fi deputat. Este doar un păcălici care a fost împins de la spate de tatăl său, primar în Otopeni, Ilfov. Zilnic se străduieşte din răsputeri să demonstreze că este adept al doctrinei liberale, dar nu face altceva decât să elucubreze nişte socialisme pestilenţiale.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.