O serie de persoane au transmis prin intermediul rețelelor de socializare că victimele primesc în prezent îngrijiri medicale.
Toate știrile
„În zona respectivă, apa ar avea o adâncime de nouă metri și o temperatură de patru, cinci grade.
Sociologul Mirel Palada îl invită pe senatorul Mihai Goțiu, dar și pe alții la o dezbatere despre rolul violenței în viața publică, după bătaia de la B1 TV al cărei protagonist a fost. „Încă din seara incidentului cu pricina am început să primesc mesaje din întregul spectru al emoțiilor umane. Multe mesaje. Multe feluri de […]
”Este o mare victorie a Simonei și a tenisului feminin românesc.
Filosoful Constantin Barbu anunță o descoperire de maximă importanță pentru istoria românească.
Când vine vorba despre ce urmează imediat după absolvire, cei mai mulți liceeni se împotmolesc în gânduri, visuri, neîncrederi sau dezamăgiri. Ori sunt nehotărâți: să aplice la o universitate în străinătate sau să rămână în țară?
Simona Halep a vorbit cu cei de la WTA despre marele succes de sâmbătă cu Jelena Ostapenko, dar mai ales despre ultimul punct, care i-a adus o realizare uriașă. „Este un moment special, într-adevăr. Azi visul a devenit realitate, după anii în care am muncit mult și am făcut sacrificii. Am avut multe greutăți pe […]
În prima semifinală a zilei, Halep a învins-o pe Jelena Ostapenko.
Liviu Dragnea, afirmă, sâmbătă, după ce s-a întâlnit cu o delegație de parlamentari ai SUA, că ar trebui extinsă cooperarea bilaterală și în domeniul economic, insuficient exploatată, menționând că a reiterat „importanța includerii” României în Programul Visa Waiver. ”Astăzi m-am întâlnit cu delegația Congresului #SUA condusă de domnul Michael Turner, co-preşedintele Grupului de Prietenie pentru […]
Ministerul Afacerilor Externe susține, sâmbătă, într-o precizare transmisă Agerpres, că Senatul SUA nu a decis să limiteze bugetul alocat sistemului Aegis Ashore de la baza militară de la Deveselu, fiind vizate alte capabilități, care nu erau prevăzute de acordul cu partea română. Precizarea MAE vine după ce în presă au apărut informații potrivit cărora Senatul […]
Alina Gorghiu era unul dintre pasagerii care se aflau în avion.
Haosul legislativ instaurat de Liviu Pop, actualul ministru al Educației, provoacă, „victime colaterale“. „Legea manualului“ este pe cale să aducă editurile foarte aproape de faliment.
Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep încă de la o vârstă foarte fragedă, a declarat sâmbătă că jucătoarea a scăpat de o mare presiune, după ce şi-a asigurat locul 1 mondial și s-a declarat convinsă că românca va câştiga şi turnee de Grand Slam. ”Este un moment extrem de emoţionant, nu credeam că o să trăiesc […]
Fostul tenisman Ilie Năstase a cimentat, sâmbătă, performanța Simonei Halep.
„Corpul meu practic se transformă în piatră, iar uneori am senzația că plesnesc atunci când ating diverse lucruri“, își începe povestea Mariana.
Stere Halep, tatăl Simonei Halep, a declarat, sâmbătă, că a reuşit să discute puţin cu fiica sa după ce meciul cu Jelena Ostapenko
WTA i-a dedicat Simonei Halep un scurt videoclip, după ce jucătoarea româncă a devenit sâmbătă al 25-lea lider mondial. Materialul video, prin care cei de la WTA o felicită pe româncă, surprinde mai multe momente importante din cariera Simonei.
Deputații se plâng pe la colțuri că nu au timp nici să respire din cauza activității intense din această Cameră a Parlamentului și a stricteței pe care o impune președintele Liviu Dragnea. Și totuși
Fără a fi o ofensă pentru campionii mondiali şi olimpici ai României de după 1989, performanţa Simonei Halep de a urca pe primul loc în clasamentul jucătoarelor profesioniste de tenis este cea mai importantă după Revoluţie, chiar în absenţa, pentru moment, a unui titlu de Grand Slam din palmaresul ei, consideră jurnaliștii de la agenția […]
Organizatorii China Open i-au făcut o surpriză Simonei Halep după meciul câștigat în fața Jelenei Ostapenko, care a propulsat-o pe româncă pe locul 1 mondial. Aceștia i-au oferit un „1” creat din trandafiri. „It’s very emotional – I think the first time I have cried on court… but it’s my special day!” – @Simona_Halep pic.twitter.com/Cne19M4cx9 […]
Performanța româncei nu este una întâmplătoare. Simona Halep este jucătoarea cu cea mai lungă prezență în Top 10 WTA.
Update: VEZI prima reacție a Simonei
Update: Lista celor 25 de lideri WTA
Traficul rutier pe DN 67 C se desfăşoară, sâmbătă, în condiţii de iarnă, între Novaci şi Rânca, judeţul Gorj. Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj, şi Obârşia Lotrului, judeţul Vâlcea, este închisă temporar, stratul de zăpadă depus fiind de doi centimetri, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit reprezentanților Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu, drumarii acționează şi împrăştie material antiderapant […]
Jurnalistul Gheorghe Voicu a murit, a anunțat pe Facebook fratele său, Florian Gheorghe. „În urma cu ceva ore, marele jurnalist Gheorghe Voicu, fratele meu mai mare și cel mai îndrăgit om din familie, a trecut în neființă. S-a stins la doar 59 de ani, înconjurat de cei dragi, a plecat după ce a suspinat ca […]
Corporația americană Google a lansat de curând propria cameră mini, „The clips“, capabilă să realizeze fotografii și să înregistreze clipuri în mod spontan, scrie The Sun. Unii utilizatori s-au declarat îngrijorați de faptul că noul gadget, care are și funcție de recunoaștere a persoanelor și obiectelor, să nu fie folosit în scopuri rău intenționate. Dispozitivul […]
S-ar fi întâmplat când naționala de fotbal era condusă de Christoph Daum
O tânără polițistă în vârstă de 28 de ani, ajutor al şefului postului de poliţie din localitatea Vintileasca din judeţul Vrancea, a fost grav rănită, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident rutier. Accidentul a avut loc între localităţile Vintileasca şi Jitia. Într-o curbă cu vizibilitate redusă, tânăra a pierdut controlul volanului […]