Trenul InterRegio Iași – Timișoara deraiat, în noaptea de duminică spre luni, în judeţul Cluj. Potrivit CFR Călători, trenul InterRegio 1765, Iași – Timișoara a deraiat la trecerea peste macazele de ieșire din stația Dej Călători.Pasagerii și personalul feroviar nu au fost răniți. Călătorii au fost preluați de un alt tren care a circulat pe […]

Rezultatele alegerilor germane de duminică și anunțul social-democraților că vor merge în opoziție lasă doar o opțiune viabilă de coaliție: o inedită colaborare tripartită la nivel federal între conservatori, liberali și verzi, la fel de exotică precum numele său, „Jamaica”, scrie agenția EFE, citată de Agerpres. Numele respectiv vine de la faptul că steagul Jamaicăi, […]

FCSB a învins, duminică, cu scorul de 1-0, pe Dinamo, în etapa a 12-a a Ligii I. Golul meciului a fost înscris de Marko Momcilovic în minutul 31. În minutul 77, Jaime Penedo a apărat un penalty executat de Constantin Budescu (FCSB). În clasament, FCSB a acumulat 25 de puncte şi a urcat pe locul […]

Marine Le Pen, lidera partidului naţionalist francez Frontul Naţional, a transmis felicitări formaţiunii germane de extremă-dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) pentru scorul obţinut la alegerile parlamentare. „Felicitări aliaţilor noştri AfD pentru acest scor istoric! Este un nou semnal privind trezirea popoarelor europene”, a scris Marine Le Pen prin Twitter.Formaţiunea eurosceptică şi xenofobă Alternativă pentru Germania […]

Podul Calafat Vidin se închide luni, 25 septembrie de la ora 13 00 la 15 00 pentru noi lucrări de reparații. În acest interval, autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului. Podul Calafat-Vidin, cu o lungime de aproape 2 km, este al doilea pod […]

Constatând că actualul premier al României nu poate fi câtuși de puțin păcălit de cineva, după cum au dovedit mai multe episoade, în frunte cu cel cu băncile, mi-am luat cutezanța, în virtutea celor peste trei sferturi de veac de ființare prin România, să vă aduc spre luare aminte câteva lucruri care să vă împiedice de a vă păcăli, cumva, singur.

Azi, mai mult ca oricând faţă de zilele trecute, am observat o mare vânzoleală a adulţilor la cumpărături, însoţiţi de odraslele supărăcioase. Poate nu aş fi observat această forfotă pentru că, la fel ca orice adult responsabil şi setat pe munca cotidiană al acestei ţări, nu casc gura, nu întreb prea multe, nu mă interesează […]

Un bărbat în vârstă de 60 de ani și nepotul acestuia, în vârstă de 13 ani, au căzut, duminică, în râul Dâmbovița, transmite Mediafax. Potrivit martorilor de la fața locului, bărbatul și nepotul se aflau la pescuit pe râul Dâmbovița, în zona Splaiului Unirii, iar, la un moment dat, bunicul ar fi alunecat și a […]

Gigi Becali a sărit în apărarea lui Sevil Shhaideh și a Rovanei Plumb în cazul anchetei DNA, luându-l la rost pe Liviu Drganea. ”Mie mi-e milă de femeia asta săraca, Sevil Shhaideh, și de Rovana Plumb. Omul ăla le-a băgat într-un mare r…t: cum mă, să faci asemenea lucruri, să-i pui să semneze asemenea lucruri […]

Autoritățile nord-coreene au mobilizat duminică peste 100.000 de oameni la o manifestație antiamericană la Phenian. Conform agenției oficiale nord-coreene KCNA, mulțimea s-a adunat în spiritul „anihilării dușmanilor”, iar vicepreședintele Comitetului municipal din Phenian al Partidului Muncitoresc din Coreea de Nord, Choe Hak Chol, a spus că membrii de partid și locuitorii Phenianului „sunt înflăcărați în […]

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 52 WTA, s-a calificat, duminică, în turul doi al turneului WTA Premier 5 de la Wuhan, din China, dotat cu premii în valoare totală de 2.365.250 de dolari.Cîrstea a învins-o, în runda inaugurală, scor 6-3, 6-3, pe jucătoarea chineză Yafan Wang (147 WTA), beneficiara unui wild-card. Meciul a durat […]

Măsura luată de PSD de strângere a unei sume suplimentare de 2 miliarde de lei din profitul companiilor de stat cu scopul de acoperire a promisiunilor electorale sporește datoria publică privată.

Trei militari din cadrul Misiunii ONU au fost ucişi, iar alţi cinci au fost răniţi după producerea unei explozii, duminică dimineaţă, la trecerea unui convoi, în Mali, transmite Reuters. Convoiul militar circula între oraşele Anefis şi Gao, în nordul statului Mali, când a avut loc explozia, a anunțat Misiunea Naţiunilor Unite (MINUSMA). Conform bilanţului preliminar, […]

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, s-a plâns pe Facebook că a fost șantajat pentru o funcție de un fost înalt funcționar al statului. Filip a publicat pe rețeaua socială un mesaj pe care l-ar fi primit de la funcționar. „Nu am făcut niciodată publice mesajele primite, dar atunci când ele capătă accente de șantaj sau […]

Un nou cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade s-a produs duminică în largul coastei Mexicului, potrivit Centrului de Avertizare pentru Tsunami din Pacific, transmite Reuters. Epicentrul cutremurului a fost la 99 de kilometri sud-vest de Tonala, în regiunea Chiapas. Mexicul a fost zguduit marți de un cutremur cu magnitudinea 7,1 care a distrus zeci de […]

Legile se schimbă de la o zi la alta. Birocrația n-a dat niciun pas înapoi. Legăturile dintre instituțiile statului și cetățean sunt greoaie și, pe alocuri, chiar sfidătoare.