Cum au cucerit orașul bicicletele?

Considerat astăzi în multe orașe moderne drept un transport ecologic, bicicleta a obținut drepturi egale cu celelalte vehicule. În orașele țărilor nordice sau ale Europei Centrale, bicicliștii au traseele lor bine marcate și respectate de toți participanții la trafic, inclusiv pietoni.

Cu 120-130 de ani în urmă își făcea apariția un element de distracție urbană. Era vorba de un biciclu, sau monociclu, fără pedale, pe care iubitorii de sport îl împingeau cu ajutorul picioarelor. Din Anglia, Franța și Germania, ciudatul aparat de loisir câștigă teren și este adaptat confortului aproape în același timp din America de Nord până în Bavaria. Foarte repede își face apariția velocipedul cu două roți pus în mișcare cu ajutorul pedalelor, iar mersul pe bicicletă impune o perioadă de inițiere pentru păstrarea echilibrului pe cele două roți, modelul vechi, arhaic, neimpunând această adaptare. Ei bine, către 1890-1900 se trece la fabricarea în serie mare a velocipedelor, care sunt dotate cu becuri și „clopot“, fiind adaptate și plimbărilor de noapte, dar și pentru avertizarea în trafic a celorlalți participanți. Din acest moment, bicicleta pătrunde și pe stradă.

Reclamă pentru biciclete – anul 1905

Până la Primul Război Mondial, rămân destul de scumpe și destinate mai mult plimbărilor de plăcere sau sportului urban, iar pentru curajoși, legarea unor distanțe mai scurte dintre orașe sau localități. De pildă, Toma Zamfirescu, la începutul afacerii sale, prin 1911-1912, își furniza ciocolata cu bicicleta până la Ploiești.
Dar foarte curând, în orașele nordice, inclusiv Anglia, iar mai apoi în întregul Occident, via Germania, bicicleta devine indispensabilă poștașilor și altor funcționari care trebuiau să se deplaseze. După Primul Război Mondial, industria bicicletelor este adaptată și pentru copii, astfel încât devine una dintre investițiile de termen lung, într-un produs care poate fideliza consumatorul încă de la vârste fragede. Cu mașina s-a făcut același lucru, prin mașinuțe aduse la dimensiunile celor mici, dar foarte scumpe, și mult mai târziu, îndeosebi după 1945-1950. Dar această industrie nu a cucerit pe deplin piața consumatorilor de toate vârstele precum bicicleta. Prețul și utilitatea au impus până la urmă succesul pe piață.

Imagine cu un medic sanitar de la Societatea Salvarea (1906). El mergea pe bicicletă în urma birjei-ambulanţă

În spațiul românesc, apar primele magazine de biciclete pentru comerțul de masă imediat după 1900. Velocipedul este însă prezent cu două decenii mai devreme în orașele noastre, datorită tinerelor generații din înalta societate care-și puteau împlini mai ușor dorințele. Bicicleta le-a cucerit în același timp și pe fete, iar în orașele Europei și ale Americii de Nord nu era o problemă cotidiană sau de status social pentru accesul fetelor la acest sport. În Balcani și Europa Orientală, foarte conservatoare, fetele au avut mai mult de luptat. Prima femeie care a urcat cu perseverență pe o bicicletă a fost Maria Mihăescu, poreclită „Mița Biciclista“, în jurul anilor 1899-1900. Se plimba pe Calea Victoriei, îmbrăcată cu pantaloni și veston de echitație, cu botine înalte care îmbrăcau glezna și se purta cu capul descoperit. Părul îi era tuns scurt, sportiv, englezește am putea spune, și era vopsit blond. A fost și cea dintâi femeie care a avut curajul să iasă în public îmbrăcată în pantaloni. A fost poreclită „Mița Biciclista“ de jurnalistul George Ranetti, în tabloidul său „Furnica“, pentru a se răzbuna căci îi refuzase atențiile.

Familie din Buşteni la pădure către 1912. În imagine unul dintre primele modele de velocipede şi costumaţia adecvată

Prima generație care va impune bicicleta și ciclismul în spațiul urban și îl va duce organizat, și nu ocazional, și în afara orașului, a fost generația lui Mircea Eliade, încă a elevilor de liceu, către anii 1917-1919. În perioada anilor 1930-1940, bicicleta devine un element urban obișnuit și în spațiul românesc. Dacă la 1900 bicicliștii care se aventurau prin mahalalele Bucureștiului erau întâmpinați de câini furioși și de copiii gălăgioși care strigau „neamțul pe sârmă“ și aruncau cu pietre în roțile biciclului, 30 de ani mai târziu, copiii acestor mahalagii își vor dori biciclete.

În ultimii 50 de ani, bicicleta și ciclismul au devenit mai accesibile și, astfel, foarte populare printre generațiile tinere, mai puțin printre cei trecuți de 40 de ani. Mersul pe bicicletă a impus de la bun început o vestimentație adecvată, mai accesibilă financiar decât aceea pentru echitație sau automobil. Dar, ca orice tip de consum de masă, și acesta are nevoie de investiții serioase de infrastructură specifică: zonele pietonale sau destinate bicicletelor rămânând aproape exclusiv parcurile, pe când orașul românesc nu se arată deloc prietenos cu acest tip de sport și petrecere a timpului liber.

(Material realizat cu sprijinul Muzeului Municipiului București)

Despre Adrian Majuru Articolele 51
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*