Articol scris de Dr. Maria-Camelia Ene
Minunatul cadru natural cuprins între lacurile Plumbuita şi Tei a fost propice pentru ridicarea unui ansamblu arhitectural remarcabil, reşedinţa domnească (landhaus) de vară ridicată, la 1822, de Grigore al IV-lea Ghica, primul domn pământean după epoca fanariotă.
Ansamblul cuprinde palatul domnesc, corpul de gardă şi un lăcaş de cult ce constituie o adevărată necropolă a familiei Ghica. Ca aşezare geografică, reşedinţa domnească a lui Grigore al IV-lea Ghica se află în str. Doamna Ghica nr. 5 situată între râul Colentina şi lacul Tei pe un promontoriu cu o cotă de nivel de 9 m spre lacul Plumbuita – Colentina şi având la nord artera de circulaţie ce face legătura între cartierul Colentina şi zona industrială Pipera, iar la sud noul cartier de locuinţe Colentina
Construit în conformitate cu gustul şi tendinţa de occidentalizare a boierimii române, atât de accentuată la începutul secolului trecut, palatul lui Grigore Ghica servea ca reşedinţă de vară. Inscripţia cioplită pe o placă de marmură şi prinsă ulterior pe unul din cei doi stâlpi ai intrării ne înfăţişează actul modest de naştere al acestui palat „zidit din temelie de către voievodul Grigore Ghica VIII, Domn al Ţării Româneşti, pe moşia sa domnească Colentina, în anul 1822. Aici fu odinioară falnica sa locuinţă de vară, alături de care, spre dreapta cuviinţă a înăltat apoi întru slava şi pomenirea Domnului Dumnezeu biserica familiei cu hramul lnălţarea Domnului şi a împodobit-o cu frumoase daruri prin înalta şi statornica sa voinţă”. Odată cu dispariţia inscripţiei în perioada anilor 1946-1947, au dispărut fără urmă şi cei doi vulturi, de fapt două pajure specifice motivului românesc.
Cei doi vulturi care flanchează poarta principală acum, sunt de stil german şi au fost confecţionaţi ulterior. Palatul denumit şi „De la Colentina – Tei”, construit într-o arhitectură neo-clasică italiană de tip rusesc ce s-a manifestat la noi adesea în sec. al XIX-lea atât în construcţiile civile mai importante cât şi în cele cu caracter religios, are ca primă trăsătură caracteristică volumul foarte bine echilibrat ce dă o puternică impresie de stabilitate. Stilul neoclasic pătrunde în Ţările Române mai ales prin intermediul arhitecţilor francezi, el manifestându-se foarte repede în arhitectura ecleziastică, putând exemplifica cu refacerea bisericii Sf. Dumitru ( 1819), apoi capela de lângă palat – biserica Tei – cu hramul Doamnei, construită în 1833.
Perfecta simetrie în plan şi elevaţie este acuzată în faţada principală de un uşor decros central, care cuprinde la parter intrarea, flancată de doi lei sculptaţi, iar la etaj o interpretare a motivului Pazzi, binecunoscutul motiv al Renaşterii italiene. Deasupra cornişei decroșului se găseşte un altorelief, reprezentând două tunuri şi două drapele. Porticul cu coloane pseudo-dorice susţinând un fronton triunghiular, cu cornişa articulată prin triglie şi metope cu roze, sunt elemente caracteristice clasicismului. Clădirea palatului este unică prin acurateţea faţadelor, prin contrastul dintre cele două registre ritmate prin bosaje şi arcaturi, prin echilibrul dintre plin şi gol, prin rafinamentul decoraţiei exterioare: grupuri sculpturale, metope cu motive florale, ancadramente de uşi şi ferestre.
Pentru reuşita euritmie a faţadelor lungi, clădirea are la extremităţi două pavilioane uşor decroșate, cu registrul superior subliniat de pilaştri corintici, angajaţi, ce flanchează golurile, ale căror arcuri se reazemă pe imposte. Pavilioanele sunt acuzate pe faţadele lungi de către un fronton de vădită influenţă neo-clasică rusă, ca la palatul amiralităţii din Leningrad, dar tratate mai simplu. Pe faţada dinspre lac, palatul are o terasă largă, cu trepte ce coboară în grădina cu vedere spre Plumbuita.
Parterul clădirii cuprinde încăperi modeste ca decoraţie, în general stucaturi, el fiind destinat unor funcţiuni anexe ale palatului şi unor întâlniri şi întruniri mai puţin oficiale. Intrarea se face printr-un hol care cuprinde o scară dublă ce duce la etaj în dreapta şi în stânga, rezemată pe coloane. Scara dublă din stejar prezintă o dantelărie fină a balustradelor. La etaj, holul este acoperit cu o boltă în leagăn ce mai păstrează pictura originală, compusă din motive romantice, realizată de pictorul italian Giacometti.
Pictura se mai păstrează de asemenea şi pe tavanul buzunarelor laterale ale holului. Holul şi buzunarele sale laterale cuprind accesul în camerele palatului. Repertoriul ornamental este variat cuprinzând scene mitologice, decor floral-vegetal şi zoomorf, medalioane cu amoraşi şi figuri umane, coloane în stil ionic şi corintic. În holul central este reprezentat Apollo cu o nimfă, iar de jur împrejur este pictată o friză cu bacante, un joc al sabinelor şi două medalioane cu figuri mitologice. În stânga şi în dreapta holurilor, pe tavan, Venus şi Cupidon sunt înconjuraţi de frunze de acant, Cupidon conducând carul alegoric tras de cocoşi, şerpi şi lebede. În salonul central sau „de vânătoare” bolta păstrează un bogat decor vegetal cu păsări şi balustrade în trompe l’ reil. Şi celelalte încăperi abundă în motive florale vegetale, în medalioane cu chipuri romane ce poartă cununi de lauri, peisaje romantice.
În forma actuală incinta palatului este separată în trei curţi delimitate de ziduri: curtea principală, curtea fostă princiară şi curtea gărzii. Curtea principală de acces în palat, situată în partea vestică, prezintă o poartă centrală flancată de doi stâlpi de piatră bogat ornamentaţi cu scene de vânătoare, elemente florale, susţinând vulturi cu aripile deschise, componentă a blazonului de familie a Ghiculeştilor. Tradiţia spune că vechile case ale acestei familii princiare, ca de fapt şi palatul erau legate printr-un tunel secret cu mânăstirea Plumbuita pe o distanţă de aproximativ 1 km.
După moartea lui Grigore Ghica survenită în 1835, palatul de la Colentina serveşte ca reşedinţă de vară fratelui său Alexandru Ghica, domn al Ţării Româneşti (1834-1842), cel care în iulie 1859 va fi numit de Poarta Otomană caimacam în Ţara Românească. Palatul a mai fost reşedinţă militară pentru Oman-paşa, cel care la 23 august 1854 comanda cei 30.000 de turci care se stabiliseră în Bucureşti şi în împrejurimi. Acest edificiu ridicat probabil după planurile arhitectului Vilacros, reprezintă din punct de vedere al stilului şi construcţiei, unul din cele mai reprezentative monumente de la începutul veacului al XIX-lea, în Bucureşti. Având în vedere diversele funcţionalităţi pe care le-a avut de-a lungul anilor cât şi starea de degradare la care ajunsese la un moment dat, în anul 1978 s-a trecut la restaurarea întregului ansamblu arhitectonic.
Lucrările de restaurare s-au desfăşurat sub îndrumarea Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti şi au avut ca principal obiectiv redarea în circuitul public a monumentului de valoare istorică şi arhitecturală. Restauratorilor le-a revenit sarcina de a înlătura adaosurile făcute de-a lungul timpului şi a imprima acestui vestigiu strălucirea de altă dată. Interioarele au fost mobilate cu piese ce respectă riguros elementele de epocă, creându-se astfel vechea atmosferă a veacului al XIX-lea.
Mobilierul imită stilul renaştere spaniolă, Luis Filip, Ludovic al XVI-iea, din lemn alb şi mahon, Gustaviensk, şi alte elemente de decoraţii interioară. Lambriuri din lemn de stejar, perdele şi draperii de pluş, jardiniere cu plante decorative aduc prospeţimea acestor interioare. După restaurare palatul a servit ca restaurant destinat turiştilor români şi străini, sediul pentru recepţiile oferite de municipalitate oaspeţilor de peste hotare.
În complexul palatului, în 1980, din iniţiativa MMB a luat fiinţă un punct muzeistic care, folosind piese ce au aparţinut familiei Ghica cât şi valoroase piese de patrimoniu, ne introduc în atmosfera de altă dată a vieţii de curte de la acest palat.
Palatul Ghica Tei reprezintă dorința împlinită a Voevodului Grigore IV Ghika, Domn al Țării Românești care, cu limbă de moarte, a lăsat “Legatul Măriei Sale întru pomenire Grigore Ghika Voevod pentru Moșia Colentina din anul 1833”, redactat în limba greacă, prin care impunea generațiilor următoare să conserve acest lăcaș pentru “plăcerea nevinovată și petrecerea plăcută a poporului”.
Palatul Ghyca-Tei = stilul de cladire si decoratii Napoleon I.