Parlamentarii opoziţiei sunt marcaţi pe site-ul agenţiei

În ultimii doi ani au tot apărut dovezi ale faptului că ANI, alături de ANAF şi DNA, hăituieşte opozanţii actualului regim politic. Astăzi, chiar în ziua în care agenţia atât de dragă Monicăi Macovei iese încă o dată la rampă cu o bombă răsuflată pe care o prezintă pe post de mare victorie în lupta împotriva corupţiei, un parlamentar al opoziţiei prezintă o dovadă clară că ANI lucrează asiduu. Numai împotriva opoziţiei, din păcate.

Cristina Pocora, deputat PNL, a publicat azi, pe blogul personal, o captură foto chiar de pe site-ul ANI, în care se vede cât se poate de clar că pe declaraţi a de avere a domniei sale există o apostilă care clasifică parlamentarii după culoarea politică. (vezi foto )

„Pentru că am văzut că este la mare modă ca ANI să vorbeasca despre tine şi pentru că ştiu că, la sfărşitul anului trecut, aceeaşi institutie mă anunţa că «mă studiază», am încercat să văd şi eu dacă regăsesc date despre mine pe site-ul instituţiei. Am găsit declaraţiile depuse de mine. Ceea ce nu înţeleg, şi o spun cu bună credinţă, în speranţa că poate cineva mă va lămuri, este de ce pe una din declaraţiile mele este pusă o apostilă mică, galbenă, pe care scrie PNL?!!!”, se întreabă pe bună dreptate Cristina Pocora.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.