Patriarhul Daniel: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pentru noi pilde vii de credinţă creştină

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pentru noi pilde vii de credinţă creştină, a afirmat, miercuri, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pentru noi pilde vii de credinţă creştină […]

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pentru noi pilde vii de credinţă creştină, a afirmat, miercuri, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pentru noi pilde vii de credinţă creştină […]

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pentru noi pilde vii de credinţă creştină, a afirmat, miercuri, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pentru noi pilde vii de credinţă creştină şi pilde vii pentru păstorii Bisericii. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt oameni foarte diferiţi. Deşi sunt din acelaşi neam iudeu sunt diferiţi ca pregătire spirituală, teologică şi ca experienţă diferită a vieţii. Cu toate acestea ei au în comun credinţa în Iisus Hristos, dragostea faţă de Hristos, dragostea faţă de Biserică şi sunt dascăli ai pocăinţei pentru păcate şi ai sfinţeniei. Aceşti mari corifei ai Apostolilor deci arată fiecare în parte şi împreună lucrarea Duhului Sfânt în oameni, în oamenii pe care îi cheamă la misiune, la o lucrare sfântă deosebită”, a spus patriarhul, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.
Întâistătătorul BOR a îndemnat la rugăciunea către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel atât în vremuri uşoare, dar mai ales în cele grele.
„Noi cinstim pe aceşti doi mari Apostoli şi îi rugăm ca să mijlocească înaintea lui Hristos şi a Sfintei Treimi ca Biserica lui Hristos să poată mărturisi pe Hristos ca Dumnezeu şi Om nu numai în vremuri uşoare, ci şi în vremuri grele, nu numai în timp de progres şi de bunăstare a vieţii Bisericii, ci şi în clipe de prigoană. Deci, curajul pe care l-au avut ei a venit din iubirea lor faţă de Hristos şi din faptul că Hristos Domnul a răspuns iubirii lor jertfelnice cu bucuria Duhului Sfânt”, a spus patriarhul Daniel.
La finalul cuvântului său, PF Daniel i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfinţilor Apostoli.

„Tuturor celor care poartă numele de Petru sau derivate din acest nume şi Pavel le dorim sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi să urmeze râvna Sfinţilor Apostoli, dragostea faţă de Hristos şi faţă de Biserică întru mulţi şi binecuvântaţi ani”, a spus patriarhul.

În cadrul Sfintei Liturghii, PF Părinte Patriarh Daniel a ridicat la rangul de arhidiacon, ca urmare a activităţii misionare deosebite, pe părintele Ştefan Constantin-Răzvan, profesor de muzică la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti şi unul dintre dirijorii Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au contribuit la propovăduirea evangheliei în multe părţi ale lumii şi au primit cununa martiriului în aceeaşi zi de 29 iunie a anului 67, în timpul persecuţiei împăratului Nero.
Peste 450 000 de români îşi serbează onomastica la Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.