Paul Gavarni: un imagier al mondenităţii

Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară „Paul Gavarni (1804-1866): un imagier al mondenităţii”, deschisă până pe 29 septembrie 2013 în cadrul Galeriei de Artă Europeană, în sălile dedicate expunerii de arte grafice. Organizatoarea expoziţiei este Mariana Vida, specialist al Muzeului Naţional de Artă al României.

Expoziţia prezintă o selecţie de 55 de lucrări reprezentative din creaţia artistului francez Paul Gavarni – desenator, gravor şi caricaturist deosebit de apreciat în epocă, dar căzut rapid în uitare după moarte. Majoritatea lucrărilor expuse provin din colecţiile fostului Muzeu “Toma Stelian”, cu excepţia albumului “Masques et visages”, ce provine de la Muzeul “Anastase Simu”.

Autoportret

Paul Gavarni este autorul unei impresionante opere litografiate de circa 2.700 de piese, la care se adaugă desene, acuarele, gravuri pe lemn şi pe oţel – în total aproximativ 8.000 de lucrări, dintre care la Cabinetul de Desene şi Gravuri al MNAR se păstrează circa 1.000 de planşe.

Lucrările prezente în expoziţie ilustrează, cronologic, cele trei etape importante ale carierei lui Gavarni, marcate de schimbări evidente de stil: perioada 1824-1830, în care s-a afirmat ca înzestrat desenator de modă şi autor de costume de carnaval; anii 1831-1850, în care a ilustrat o vastă comedie umană, cu personaje din mediul familial burghez, din lumea teatrului, de pe stradă, de la balurile mascate; în fine, perioada 1852-1866, când artistul, decepţionat de experienţele trăite în epoca Restauraţiei şi a celui de-al Doilea Imperiu Francez, creează tipuri şi caractere inspirate de latura grotescă a naturii umane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.