Pe ce planete vrea să ajungă NASA

Oamenii de ştiinţă de la Consiliul Naţional de Cercetare din SUA au realizat zilele trecute un raport care stabileşte posibilele următoare misiuni ale NASA. Priorităţile impuse de aceşti cercetători sunt valabile însă doar în cazul explorărilor realizate cu ajutorul roboţilor intre 2013 şi 2022.

Posibilele Misiuni: trimiterea unui robot al NASA pe Marte pentru a preleva mostre de sol. Acestea ar urma să fie aduse ulterior înapoi pe Terra; o misiune pe orbita lunii lui Jupiter, Europa, care ar putea ascunde sub uriaşa crusta de gheaţă oceane de apă lichidă; analiza atmosferei lui Uranus.

Deşi prima misiune poate părea banală, trebuie să ştiti că aceasta nu a fost realizată până în prezent din cauza costurilor prea ridicate pe care le presupune.

Acelaşi grup de cercetători a recomandat NASA să ia în considerare şi alte opţiuni în cazul în care aterizarea pe Marte şi întoarcerea cu probe din sol nu se poate încadra în 2,5 miliarde de dolari.

Iată care sunt şi alternativele propuse de experţi: Un zbor către Europa, dar numai dacă se încadrează într-un buget de 4,7 miliarde de dolari, o misiune pe Uranus, o altă misiune pe luna lui Saturn, Encedalus sau, în ultimă instanţă, o deplasare pe Venus.”În cazul în care NASA nu are suficienţi bani sau nu se poate încadra în buget pentru niciunul din proiectele pilot propuse, ar trebui sa se concentreze pe misiuni ceva mai mici şi mai ieftine”, au mai precizat oamenii de ştiinţă care au participat la realizarea acestui raport, citaţi de Yahoo News.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.