Pensiile ajung mai repede în aprilie. Când se dau ajutoarele promise de Guvern

Ministerul Muncii a anunțat data la care vor intra pensiile, având în vedere sărbătorile pascale.

De Rareș Mereuță - senior editor
Pensiile ajung mai repede în aprilie. Când se dau ajutoarele promise de Guvern

Foto: caracter ilustrativ

Ministerul Muncii a anunțat data la care vor intra pensiile, având în vedere sărbătorile pascale.

Ministerul Muncii anunță joi că, având în vedere sărbătorile pascale, va fi devansat calendarul pentru plata pensiilor în luna aprilie. Astfel, pensia va fi virată în avans. În schimb data acordării ajutoarelor pentru pensiile sub 3.000 de lei a fost amânată.

Vești bune pentru seniori odată cu sărbătorile pascale, pensiile ajung mai repede. Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii și pentru tipărirea și expedierea taloanelor de pensii către oficiile poștale, în vederea distribuirii.

Astfel, toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, precizează într-un comunicat de presă Ministerul Muncii.

Ajutoarele pentru pensiile mici, amânate din cauza atacării bugetului la CCR

În ceea ce privește ajutoarele one-off, acordarea acestora este prevăzută în proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2026. Având în vedere că actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională, Casa Națională de Pensii apreciază că ajutoarele one-off nu se pot acorda în luna aprilie, urmând să fie achitate în luna mai, a mai transmis Ministerul Muncii.

Reamintim că de ajutoarele one-off beneficiază pensionarii cu venituri de sub 3.000 de lei.

One-off pensii

• 1.000 de lei acordați în 2 tranșe egale de 500 lei în aprilie și în decembrie. Beneficiari: 1.240.000 pensionari cu pensie sub 1.500 de lei. Impactul bugetar ajunge la 1.240.000.000 lei.

• 800 lei acordați în 2 tranșe egale de 400 lei în aprilie și în decembrie. Beneficiari: 621.095 pensionari cu pensie între 1.501 – 2.000 lei. Impact bugetar va fi de 497.000.000 lei.

• 600 lei acordați în 2 tranșe egale de 300 lei în aprilie și în decembrie. Beneficiari: 1 milion de pensionari cu pensie între 2.001 – 3.000 de lei. Impactul bugetar ajunge la 612.000.000 lei.

Vorbim despre un total al beneficiarilor de 2.800.000 de pensionari. Impact total este de 2.350.000.000 lei.

AUR blochează ajutoarele de Paște

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Este perfect, pensionarii să se împrumute la bănci pentru Paște, urmând ca în luna mai când primesc ajutoarele, să restituie împrumuturile. Toată lumea câștigă, inclusiv băncile.

  2. ,,Ajutoarele” acelea sunt pomeni acordate celor cu pensii mici. Pensiile mici avand principala cauza ca respectivii au ani putini de contributie. Deci au lucrat putzin.
    ,,Ajutoarele” d genul acesta incurajeaza nemunca.

    1. Ca de obicei generalizezi. Nu toti cei care au pensii mici au ‘ani putini de contributie’. Incepand cu 2001, toti cei care au lucrat, in diferite domenii, au fost considerati ‘contribuabili’. Modul de calcul al pensiilor difera intre diversele domenii de activitate, unii au contribuit la CAS, altii la CIBS, iar CAS-ul si CIBS-ul nu au fost integrate pentru a fi recunoscute reciproc.
      Hei, dar da bine ca cineva sa fie ‘acarul paun’ pentru pensiile celorlalti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.