Planul ascuns al lui Iohannis! Ce urmează?

Declarația nu este una lipsită de temei, având în vedere ultimele afirmații făcute de președinte de la tribuna Cotroceniului săptămâna trecută.

Planul ascuns al lui Iohannis! Ce urmează?

Declarația nu este una lipsită de temei, având în vedere ultimele afirmații făcute de președinte de la tribuna Cotroceniului săptămâna trecută.

Președintele Klaus Iohannis vrea să forțeze căderea Guvernului după referendumul pe justiție din 26 mai, a apreciat la RFI europarlamentarul Cristian Preda, membru PLUS.

„Impresia mea e că președintele vrea să forțeze căderea Guvernului, a spus-o foarte clar, folosind majoritatea consistentă pe care o va obține. Ar fi rațional să scăpăm de Guvernul Dăncilă, totuși, există niște limite, oamenilor le e rușine cu miniștrii pe care-i avem, oameni care nu sunt în stare să lege două vorbe, care nu par să facă politică. (…) Moțiunile de cenzură n-au mers. Șansa pe care o are e să negocieze el însuși o majoritate, asta mi s-a părut că vrea să facă și în perspectiva alegerilor prezidențiale pare să dorească să obțină această victorie. După ce doi ani de zile am văzut cât de proaste sunt guvernele PSD, Iohannis să vină după referendum și să spună OK, putem avea ceva mai bun. E în interesul general, dincolo de interesul lui electoral”, a declarat Preda.

Declarația lui Preda nu este una lipsită de temei, având în vedere ultimele afirmații făcute de președinte de la tribuna Cotroceniului.

Astfel, săptămâna trecută, în declarația de presă de la Cotroceni în care a vorbit despre referendum, Klaus Iohannis a „scăpat” o afirmație-cheie asupra căreia s-a insistat prea puțin.

Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm. Imediat, a doua zi!„, a spus Iohannis atunci, fără a preciza explicit ce inseamnă să acționeze imediat, a doua zi, după referendum.

Klaus Iohannis, pe 25 aprilie, la Cotroceni:

„Și acum avem o suprapunere de vot pentru partide cu un referendum. Deci, românii au posibilitatea să dea un semnal pe două direcții. Să voteze, să aleagă, partidele care, după părerea lor, sunt bune, și pot da un vot de blam partidelor pe care nu le consideră bune. Și, în același timp, să spună dacă sunt sau nu sunt mulțumiți cu ceea ce face PSD de doi ani jumătate încoace.

Și mie să nu îmi spuneți că acest vot nu contează! El este consultativ, dar contează!

Contează votul țării și se va ține cont de rezultatul acestui vot!

Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm. Imediat, a doua zi!

Referendumul, dragii mei, este începutul unui proces mai amplu, un proces care începe acum, cu alegerile europarlamentare, continuă la toamnă, cu alegerile prezidențiale, continuă la primăvară, cu alegerile locale, și, în final, la sfârșitul anului viitor, cu alegerile parlamentare.

Tot acest proces, tot acest vot, trebuie privit în ansamblul său„.

Anterior, gruparea lui Victor Ponta, care a adunat peste 20 de deputați în rândurile sale, a vehiculat ideea debarcării Guvernului PSD după alegerile europarlamentare și înlocuirea lui cu un Guvern de uniune națională.

Astfel, pe 21 aprilie, Mihai Tudose, vicepreședinte al partidului lui Ponta și candidat la europarlamentare, declara că formațiunea sa, Pro România, va începe discuţiile cu partidele de Opoziţie pentru iniţierea, după alegerile europarlamentare, a unei moţiunii de cenzură pentru a schimba Executivul şi pentru a forma un guvern de uniune naţională.

„Un grup de lucru al partidului, format din foşti miniştri, a lucrat la o schiţă de program de guvernare, pentru că imediat după alegerile europarlamentare, dat fiind o nouă configuraţie politică, să începem demersurile pentru a schimba acest Guvern, care duce România efectiv în gard. Este incredibil ce se întâmplă, cu promisiuni pentru oameni dezamăgiţi, se dădeau credite de 200 de mii de euro, dar în prima fază se dădeau la zece mii de oameni, sumele sunt absolut astronomice”, a afirmat Tudose într-o conferinţă de presă.

„De săptămâna viitoare vom începem discuţiile cu restul Opoziţiei, ca, după alegerile europarlamentare, când este clar că nu mai există legitimitate pentru actuala Putere. (…) Este clar că PSD plus ALDE o să aibă un scor în jur de 20 de 30 la sută. Cu acest scor este clar că nu vor avea legitimitatea să conducă ţara, deci după 27 mai facem toate demersurile să iniţiem o moţiune de cenzură să-i dăm jos şi Pro România – să vedem, într-o formulă de guvern de uniune naţională – să intre la guvernare”, a mai spus Tudose.

Întrebat dacă în acest guvern ar putea intra şi UDMR, Tudose preciza că în toate luările de poziţie UDMR a afirmat că nu este interesată să intre la guvernare.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Urmeaza sa cada si Iohanis. Oare el crede ca va scapa cu casele alea si cu ce a mai facut el?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.