Plenul Parlamentului, convocat  pentru înfiinţarea Comisiei privind SPP

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au decis

Plenul Parlamentului, convocat  pentru înfiinţarea Comisiei privind SPP

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au decis

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au decis, joi, să convoace plenul comun marţea viitoare, la ora 14.00, pentru a se pronunţa prin vot asupra proiectului de hotărâre de înfiinţare a Comisiei parlamentare de anchetă privind verificarea activităţii directorului SPP.

Potrivit proiectului de hotărâre prezentat joi în şedinţa Birourilor permanente reunite, această comisie se va numi „Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea activităţii directorului SPP, domnul Lucian Pahonţu Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare”.

Printre obiectivele fixate în proiectul de hotărâre se enumeră „determinarea implicării directorului SPP în influenţarea unor decizii politice sau în plan politic”, precum şi „verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a SPP în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare de către directorul instituţiei”.

Alte obiective vizează verificarea rapoartelor de activitate a directoului SPP din ultimii 5 ani, identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor.

Idetificarea numărului de mandate de supraveghere video-audio solicitate şi identificarea numărului de mandate efectiv obţinute de la procuror sunt alte obiective fixate.

Un alt obiectiv vizează determinarea numărului de acte de constatare întocmite care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti.

Existenţa unor verificări în ultimii cinci ani referitoare la achiziţii publice şi la fondul operativ, din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii, este un alt obiectiv.

Comisia este formată din 15 membri, astfel: 7 PSD, 3 PNL, 1 USR, 1 UDMR, 1 ALDE, 1 PMP, 1 minorităţi. Preşedinte comisiei este de la PSD, vicepreşedintele de la PNL, secretarul de la ALDE.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Parlamentul Romaniei ???????????????????, care parlament ?, poate parlamentul rusinii, al coruptilor, hotilor, mincinosilor, parlamentul care trebuie desfiintat, Tariceanu si Dragnea trimisi la ‘sapa si la cosit’, cei mai mari escroci pe care i-a avut Romania vreodata. Avem o Romania furata, mintita, vaduta iar cei care au facut aceasta, astazi conduc si stau in parlamentul rusinii nationale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.