UPDATE Din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor, arată instituția ăntr-un comunicat. .
Reabilitarea podului pe DJ 207 A km 6+591, peste râul Siret, la Luțca (jud. Neamț) se realizează prin Programul Național de Dezvoltarea Locală (etapa a II-a).
Conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Neamț, valoarea finanțării, alocată prin PNDL, este de 7.374.449,36 lei, sumă din care MDLPA a decontat 7.295.280,58 lei (au mai rămas de decontat 79.168,78 lei).
Încheierea contractului pentru execuția efectivă a lucrărilor se face între autoritatea contractantă (în acest caz, Consiliul Județean Neamț) și firma responsabilă cu proiectarea și execuția lucrărilor. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (începând cu data de 23.07.2020), termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna iulie 2022.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a dispus ca reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții să se deplaseze de urgență la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Ştire inițială
Un pod peste râul Siret s-a prăbușit în județul Neamț, între localităţile Sagna şi Luţca. Un camion și o autoutilitară erau pe pod în momentul prăbușirii.
Conform ISU Neamț, s-a prăbușit o parte din podul de peste râul Siret, ce face legătura între localitățile Sagna și Luțca.
Un autocamion și o autoutilitară se aflau pe pod.
Un bărbat de 56 de ani a fost scos din camion de către participanții la trafic. Acesta a fost preluat de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului, urmând a fi preluat de echipajul SMURD TIM pentru a fi transportat la CPU Roman.
Podul care s-a prăbuşit a fost reabilitat integral în urmă cu câteva luni, fiind administrat de Consiliul Judeţean Neamţ.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Pai , sa ne bucuram ca nu au murit oameni , din vina unor habarnisti! Cine raspunde in justitie ? Pai constructorul, proiectantul (daca este cazul), dirigintele de santier, precum si „specialistii”, care au semnat PV de receptie a lucrarilor ascunse , specialistii, care au semnat PV de receptie preliminara a constructiei si daca este cazul , functie de termene, PV de receptie finala, ca la PV de receptie definitiva nu s-a ajuns inca. Eu cred , ca totul se va termina cu happy end , constructorul , va da la pace cu beneficiarul si va reface pe cheltuiala lui lucrarile , Inspectia in constructii va da cateva amenzi , ca n-are nicio raspundere(sic!), sa verifice modul de desfasurare a investitiei, pe parcursul constructiei , justitia …nu stiu , deoarece este posibil sa apara ceva acuze reciproce, intre beneficiar si constructor! Parte trista este, daca ne gandim, in ce fel de tara traim , o tara a jafului si a haosului , o tara a habarnistilor cu diplome , care au facut ceia ce se vede, o tara a nepasarii fata de vietile semenilor nostri! Vai de mama noastra ! N.B. Am aflat din mass-media , aCUM, ca de fapt nu a fost nicio receptie a investitiei ! Valeleu , e grav de tot , pentru cel ce a dispus utilizarea podului , fara ca sa fie indeplinite toate conditiile prevazute de lege ! Iti sta mintea !