”În filmul ”Rebel fără cauză”, James Dean și Corey Allen joacă cel mai faimos joc al lașului din istoria Hollywoodului. Își conduca mașinile cu viteză maximă spre o prăpastie din California. James Dean sare. Allen își prinde mâneca în mâner și moare în prăpastie.
Astazi vedem asemenea jocuri ale lașului peste tot. Se pare că întreaga lume joacă un uriaș joc al lașului în rețea”, scrie istoricul Niall Ferguson pentru The Times.
”Scurtele plimbări ale premierului britanic Boris Johnson la Berlin și Paris au fost parte dintr-un joc diplomatic al lașului. Premierul a reafirmat că e pregătit să sară în prăpastie cu un Brexit fără acord, dacă UE nu va renunța la clauza privind granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord. În ciuda unor relatări ale presei britanice, cancelara Angela Merkel și presedintele Emmanuel Macron și-au reafirmat angajamentul de a menține actualul acord de retragere a Marii Britanii. Accelerăm spre marginea prăpastiei!
Dacă ar conduce Boris Johnson, europenii nu ar ezita. Însă omul de volanul mașinii britanice nu este Boris, ci consilierul său principal, Dominic Cummings, iar sclipirea din ochii săi arată că i-ar plăcea să sară în prăpastie. Până la urma, pentru el Brexitul înseamnă doar trecerea la o miză mai mare: o revoluționară rupere de sistemului prost de guvernare din Marea Britanie.
Între SUA și China are loc un joc al lașului și mai mare. Războiul comercial inițiat anul trecut de Donald Trump prin impunerea de tarife la importurile chinezești a escaladat pentru că niciunii dintre negociatori nu a sărit din mașină. După ce tarifele au fost reciproc majorate în această vară, a început și un război cu companiile high tech din China, în special cu Huawei, și a inceput și prima fază a unui război monetar.
Frustrat că dolarul este prea puternic, o piedică în calea exporturilor, Trump a reluat un alt joc al lașului – cu Federal Reserve. ”Avem un dolar puternic și o Rezervă Federală foarte slabă”, a spus Trump, săptămâna trecută. ”Singura mea întrebare este cine e este inamicul mai mare, Jay Powell (președintele Fed) sau presedintele Xi (Jinping)?”.
Până și consilierii președintelui știu că razboiul comercial dintre cele mai mari economii ale lumii încetinește creșterea economica globală si ca, in cele din urmă, consumatorii americani vor simți efectele. Însă nici Trump, nici omologul chinez nu vor să fie ”lașul”. Calcă pedala până la fund.
Bursele suferă, iar Trump pune mai multă presiune pe Powell. Va reduce dobânda președintele Fed sau va trece dincolo de vârful pe care scrie recesiune?
Xi are și el un joc al lașului – cel cu protestatarii din Hong Kong. Le va tolera atitudinea sfidătoare sau va trimite acolo forțele de securitate din China continentală? Vor sări protestatarii din mașina lor sau vor continua să lupte pentru democrație?
Filmul ”Rebel fără cauză” a fost lansat în 1955. Este limpede că filozoful Bertrand Russell nu l-a văzut. Știm asta pentru că în expunerea sa clasică despre jocul lașului, publicată patru ani mai târziu (în ”Bunul simț și războiul nuclear”), oferă o altă versiune a jocului.
«Jocul lașului se joacă alegând un drum în linie dreaptă cu o linie albă în mijloc, pe care două mașini la viteză maximă se apropie venind din sens contrar. Mașinile trebuie să urmeze linia. Pe măsură ce se apropie, devine iminentă distrugerea reciprocă. Dacă unul virează, celălalt trece pe lângă el și îi strigă ”lașule”. Când este jucat de oameni iresponsabili, acest joc e considerat decadent și imoral. Când jocul este jucat de oameni de stat eminenți, care nu își riscă doar propriile vieți, ci și alte sute de milioane, se consideră de ambele părți că acei oameni de stat demonstrează că au un mare grad de înțelepciune și curaj.»
Ținta criticii lui Russell era secretarul de Stat american John Foster Dulles, care spunea că ”abilitatea de a merge până la limita fără a intra în război” este ”arta necesară”. ”Dacă încerci să scapi, daca te temi că vei cădea în prăpastie, ești pierdut”, spunea el.
Pentru Russell, un asemenea joc la limită era absurd în era armelor nucleare. ”Va veni momentul când nicio tabără nu va suporta să audă ”lașule” din partea celeilalte. Când va vei acest moment, oamenii de stat vor duce lumea spre distrugere”.
După doar trei ani, superputerile au ajuns foarte aproape de acest moment, în timpul crizei rachetelor din Cuba.
Pionierii teoriei jocului și ai strategiei nucleare – în special Thomas Schelling și Herman Kahn – au încercat să inverseze logica lui Russell, spunând că alternativa la jocul lașului era capitularea, iar pentru a câștiga trebuie să te legi la ochi sau să demontezi volanul, arătând astfel că virajul nu este printre opțiunile tale. Însă nu știu cât de puternice erau aceste argumente.
Ați putea spune că jocurile lașului care se joacă astăzi sunt pe mize mai mici. Există riscurile economice ale unui Brexit fără acord și ale unui război comercial SUA-China, însă nu există riscul lansării unor rachete nucleare. Asta ar putea explica de ce sa joacă atât de multe asemenea jocuri: nu va veni apocalispa chiar dacă nu sare nimeni din mașină.
Însă poate exista o excepție de la regulă, iar aceasta este jocul lașului jucat de președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, un joc cu planeta însăși. Sfidând știința și opiniile educate, el a renunțat la protecția mediului în Amazonia. Rezultatul este un mare incendiu.
Nimic nu poate ilustra mai bine dilema mișcării ecologiste din Europa și America de Nord. Toate acțiunile pe care le așteaptă acești ecologiști de la guvernele și concetățenii lor nu ar avea niciun efect dacă Brazilia – și, mai important, India, China – își sporesc emisiile de carbon. Însă ecologistii nu vorbesc despre implicația imperialistă: dacă Brazilia, India și China nu își vor corija comportamentul, atunci vor fi obligate să o facă.
Bolsonaro nu joacă jocul lașului doar cu planeta. Îl joacă și cu un sistem internațional care, până acum, a considerat că încălzirea globală poate fi oprită prin acorduri voluntare între state suverane. Iar Bolsonaro nu pare să fie unul care să sară din mașină sau să vireze.
Trump și-a încheiat săptămâna trecută cu o convorbire cu Bolsonaro. ”Perspectivele comerțului nostru bilateral sunt bune, iar relația noastră este puternică”, a scrie Trump pe Twitter. ”… poate mai puternică decât a fost vreodată. I-am spus că SUA pot ajuta în problema incendiilor din Amazonia, suntem gata să-i ajutăm”.
p.s. $ (sau orice moneda) forte = costuri de productie mari = preturi ridicate = putere de cumparare a populatiei, scazuta. si @Albert Zweistein: repet ca una din granitele Frantei (Guyana) e cu Brazilia.