La ce bun atâtea nuvelete, atâtea şi atâtea romane care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structură şi naraţiune?! Să fie ele doar redundanţă? Doar reziduu?! Sterilul unei activităţi închinate Politicii ca autoritate?! Efortul fiinţei păleşte în faţa acestei monstruoase autorităţi. Necunoscută. Rece. Aroganţa. Gata, gata să fie luată la refec de filozoful dezamăgit, pornit să demoleze conceptul. Gata, gata să fie stâlcită, erodată aşa cum, din plictis cotidian, fiinţele stâlcesc bietele cuvinte căutând să le stoarcă de sevă, să găsească noi înţelesuri, noi anecdote, noi fabule. Căci apariţia, răspândirea şi înflorirea fabulei vorbeşte de decadenţă, de neîncredere şi de refuzul normei. Moartea romanului e dorită cu sârg, e anunţată cu surle şi tobe. Dar romanul rămâne cheia de boltă. Sunt prinşi în ea cu toţii, în această cheie. Participă cu nesaţ la desfăşurarea textului. Ar putea fi foarte bine însă doar pustietate, doar nişte propoziţii aflătoare într-un jalnic inventar, printre explozii surde şi râuri de lavă cosmică. Ce rămâne din praful piramidelor, din câmpurile de bătălie? Cuvinte răzleţe căutând un autor dispus să le reaşeze în operă. La ce bun zbaterea, campania electorală, suicidul şi dogma?! Din când în când, aparent zgâlţâind Politica în autoritatea ei, câte o revoluţie. Pentru că e mai uşor să pui le cale o revoluţie decât să readuci la viaţa un fluture. Pentru cu e mai uşor să ştergi porţiuni mari de text, să înnegreşti pasaje interzise vulgului. Vulgul nu are de-a face cu secretele sau tainele sau misterele. El orbecăie în splendoarea existenţei sale. Nu e orbit ca şi cum ar fi scăldat în lumină arzătoare. Iar elita pune în sipet secretele jinduind după totalitate. Așa că, să vezi cum stătreaba! Năstase a fost răpit de extratereștri. Nuuu, Băse a fost răpit de extratereștri. Lasă, că și pe Orban l-au luat ostatec. Ba pe Putin. Ba pe Trump. Dar ce să caute Trump la Chitila, că acolo s-a întâmplat întâmplarea? În sfârși, mă duc să-mi cumpăr un covrig. Plouă cu soare pe Calea Victoriei. E o vreme nebună. Cântă o fanfară ceva mai încolo, spre Odeon. Termin covrigul și mai vreau unul. Mă gândesc în fel și chip. Dacă extratereștrii au început să-i răpească pe cei din fruntea nației, e de rău. Ar putea fi de bine? Adevărul e că-mi plac mai mult covrigii cu mac decât covrigii cu susan. Covrigii cu mac sunt mai gustoși. Am mâncat cândva la Călărași niște covrigi foarte gustoși. Dar erau buni și cei pe care i-am ronțăit la Brăila acum vreo doi ani, delicioși. Hm? Poți să spui asta despre un covrig? Nu. Delicioasă poate să fie o fătucă din alea pe care le închiriază pesediștii, peneliștii, pedeliștii, știi tu. Le dă mâna, cum să nu?! Dar acum? Ce să te faci cu răpirile astea? Un covrig cu unt de arahide. Au. E fierbinte, mi-am fript degetele bine de tot. Prin gaura covrigului se zărește statuia lui Carol I. Curios, sculptorii nu au prea multă imaginație, zău așa. N-are viața statuia asta. Nici statuia din Piața Revoluției nu are sare și piper, pe cuvânt dacă mint. Ce spune ea, zi și tu, ce spune? Nimic inteligibil. Simt în nări praful de pușcă risipit pe străzile însângerate în 1989. Mă așez pe bordură. Știi, dacă vin extratereștrii să mă ridice chiar acum, îmi strică bunătate de covrig. Ei, extratereștrii ăștia, habar n-au de cât de bun poate să fie un covrig. Dacă apar așa, din cer, să știi că le zic vreo două. Păi au săltat o mulțime de iluștri de pe Pământ. Păi e frumos? Nu e frumos, domnii mei cu antene și trompete argintii sau verzulii, cum vreți voi. Așa le zic. Să-mi lase covrigul în pace și să fie corecți! Să-i răpească pe toți mahării, în ordine alfabetică, din Japonia până în Etiopia, din Canada până-n Australia.
Nu mai exista politica romaneasca. Doar politica licuriciului progresist. Si executarea ordinelor imediat si fara discutii. Cine nu sare face inchisoare! Ca sa citez o marioneta executanta.
Am luat un covrig cu dizabilități fizice. Avea o privire ce inspira mila și dorința de părăsire a raftului. Am tras concluzia ca in el a-nflorit samanta libertatii. Prin urmare l-am cumpărat în rate. Inițial, am dorit sa-l păstrez, poate chiar sa-l inramez, dar mi s-a făcut o foame teribila, asa ca am muscat din el cu placere. Libertatea a-nceput să strige in gura mare: cine se hraneste cu libertate va fi liber. Cine se hrănește cu dizabilități, va ajunge un infirm. Cine fuge după caini cu covrigi în coada va ajunge sa urasca și câinii și covrigii. Ui-mit, am întrebat gaura: ce vânt al schimbării bate prin tine? Gaura mi-a răspuns: mistralul verde. Mai precis, zic Încălzirea globala, continua covrigul, e benefica omului. Creste temperatura, apar aburii revoluție. Faci baie de aburi. Ti se deschid porii, mintea și se închid pumnii. Pui mana pe furtunul cu apa rece si-i bagi la apa pe cei care se plimba precum ramele în fata străinilor. Ii ți sub apa pana nu mai respira aer poluat, după care ii depui la capela și rogi capelanul sa cânte la orga o melodie costumat în frac. În timp ce covrigul îmi vorbea, aud pe unul în spatele meu: cumpăr gauri mici pentru oameni mari. Gauri ecologice, cu vegetație bogata, milionare, actionare majoritare la Gazprom. Ma întorc sa vad cine striga. Surpriza. Era fiul cel mare a lui Bideu. Ala indragostit nebunește de găurile negre din universul feminin al cunoașterii. M-am gândit sa-mi omor foamea ca să pot vinde gaura covrigului. Dar dacă o omoram, deveneam criminal și sincer nu doream sa fiu. Decât sa fiu criminal, mai bine sa gem de foame, mi-am zis. Și am început sa gem de caise cu esență de rom Jamaica, fără E-uri, dar cu conservatori, adică cetățeni care au terminat conservatorul și care canta ce le spun stăpânii.
Uimita, gaura m-a privit nemulțumită, după care a alergat și s-a ascuns în gaura primului progresist întâlnit în cale, inchizand-o printr-o hotărâre judecătorească de moment, drept pentru care i-a cauzat acestuia grave prejudicii. Iubitul l-a părăsit și a fugit în America la Maraton. L-au invadat toxinele atacandu-i turnul de control și farul din New York și cel mai grav a-nceput să gândească și sa se comporte normal. Traiasca normalitatea, striga gaura din interior. Normalitatea și covrigii cu susan sau cu mac, cu gaurii comestibile și supuse supraimpozitarii. Traiasca normalitatea, zic și eu după care plec în căutarea timpului și a covrigului pierdut de Proust.