Polonia redenumește Kaliningradul. Reacția Moscovei!

Numele oraşului Kaliningrad, din enclava rusă omonimă situată între Polonia şi Lituania, va dispărea de pe hărţile şi documentele oficiale poloneze şi va fi înlocuit cu vechea denumire poloneză a localităţii, a anunţat miercuri guvernul de la Varşovia, informează AFP.

Invocând o recomandare a unei comisii naţionale pentru toponime, ministrul polonez al Dezvoltării a precizat că astfel Kaliningrad va reveni la numele polonez Królewiec, care desemna istoric fostul oraş prusac Konigsberg.

„Nu dorim rusificare în Polonia. De aici decizia de a numi Kaliningrad şi regiunea sa în limba noastră”, a declarat ministrul Waldemar Buda, potrivit unui comunicat oficial.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a reacţionat spunând că „nici măcar nu mai e vorba de rusofobie, sunt procese la limita nebuniei care se desfăşoară în Polonia”.

„Nu aduce nimic bun Poloniei. Acestea nu sunt doar acţiuni neprietenoase: sunt acţiuni ostile”, a declarat el.

Fondat în 1255 de Ordinul cavalerilor teutoni, oraşul devine capitala acestuia la mijlocul secolului al XV-lea, apoi, succesiv, capitala ducatului, regatului şi a statului liber al Prusiei.

Numele său original de Conigsberg, în onoarea regelui Ottokar II al Boemiei, care luase parte la cruciadele din regiune, a evoluat în Konigsberg în germană, Krolewiec în poloneză, Karaliaucius în lituaniană şi Korolewiets în rusă.

În 1946, oraşul a fost numit Kaliningrad, în memoria liderului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Mihail Kalinin, când Uniunea Sovietică a intrat în posesia enclavei ca despăgubire pentru distrugerile şi pierderile suferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aminteşte AFP.

„Faptul că un oraş mare din apropierea graniţei noastre a fost numit după Kalinin, un criminal care a fost unul dintre responsabil pentru decizia privind execuţia în masă a oficialilor polonezi la Katyn în 1940, trezeşte emoţii negative în Polonia”, a precizat Buda.

Mii de ofiţeri polonezi au fost executaţi de poliţia politică sovietică în 1940, un masacru pe care Kremlinul a refuzat să-l recunoască până în anii 1990.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

24 de Comentarii

  1. Apelând la baza de date, putem emite o judecată simpla: Rusia e un stat artificial, barbar, colonizator, fascist. Ar trebui sa revină la Țaratul Moskulus. Și de ce se revoltă Maștera RuSSia? De ce nu urla la China-stapana, care flutura harta orașelor chinezesti, acaparate de Mosca.

  2. Păi bre.. De Kaliningrad nu e rusesc, cu atât mai puțin e polonez.. polonezul azi e mai nazist și mai provocator decât ukranul,..cu care de altfel am convingerea că rusul la un moment dat va ajunge la o ințelegere,. ceea ce va fi cam grav pentru polonezul care azi iși sacrifică interesele, parte a armatei,… și cam incepe să aibe dubii in privința ”marelui sprijin” de la licurici..

  3. Cind locuiam in Suedia am cunoscut multi polonezi. Mai toti ziceau ca erau mari latifundiari si nobili. Am adunat hectare care fiecare polonez zicea ca avea inainte de comunismul si resulta ca Polonia atunci era mai mare decit URSS si Europa impreuna.

  4. Iar Rusii vor renunta la numele Gdanks de pe toate hartile lor si-l vor inlocui cu Danzig. Mare smekerie?

  5. … asta pina cind se vor plictisi rusii si vor boteza Polonia in „suburbia Kaliningradului” … (apropo, daca polacii tot au dat-o pe „nunti si botezuri”, cum vor boteza Volhynia ? …)

  6. Cu-totu’-și-cu-totu’ întîmplător, Brandenburg german a fost „Branibor” SLAV
    https://en.wikipedia.org/wiki/Hevelli
    https://en.wikipedia.org/wiki/Sprevane
    iar adînc în teritoriul Germaniei de azi Berlin, Rostock, Schwerin, Gustrow, erau la anul 1200 localități slave, locuite de slavi care erau îndeaproape înrudiți cu polonezii de atunci și de azi: veneții (cei care au înființat Veneția, la Marea Adriatică, după ce au emigrat alungați cu sabia de cuceritorii germani), wenzii, sorbii (adică SÎRBII, tot așa alungați de germani, azi pe Sava și Dunăre, cu rămășițe demografice în zona de graniță dintre Germania și Polonia),
    https://www.youtube.com/watch?v=kiq1g_NLdmo
    pruși (numiți și PRUTHENI), pe teritorii cucerite de teutoni și peste care au stăpînit de atunci Hohenzollernii și împărații romano-germani:
    https://en.wikipedia.org/wiki/Germania_Slavica#/media/File:Osadnictwo_niemieckie_na_wschodzie.PNG
    Cum le schimbă numele Komiziya, pă hărțile poloneze? Hă?!
    E drept că numele „Kaliningrad” se potrivește acolo ca nuca-‘n părete, da’ teritoriul a fost cucerit de armata sovietică în 1944 de la germani, cu soldații sovietici morți corespunzători, și anexat la U.R.S.S. de la Germania nazistă înfrîntă! Punct……[Rumburak]

  7. Stalingrad,Leningrad,Kaliningrad,Vorosilovgrad, Gorki, Sverdlovsk, Kirov,Jdanov, etc
    Deja e prea mult bolsevism in a nu schimba denumirea unor orase nevinovate

  8. Polonezii incep deja sa devina obraznici ! Sper ca Iohannis sa nu-i ia drept exemplu,pentru ca ceea ce fac ei este clar o provocare !

  9. Reactia Moscovei e ca in nemuritoarele versuri”” Vor sa-mi ia un cal furat,/ Dupa el imi pare rau:/ Parca devenise-al meu!”
    ‘Kaliningrad’ a fost ocupat de Rusia Sovietica in 1945 ca prada de razboi,nu are nimic rusesc in el dar Roosevelt era grav bolnav si a cedat lui Stalin

  10. Am fost in Kaliningrad de doua ori (si as mai merge de 20).Prima data Madrid-Moscova-Kaliningrad si retur,cu Aeroflot.A-II-a oara numai „dus” cu Aeroflot.A-II-a viza fiind de 3 luni am ramas acolo pina in Martie anul trecut.(invazia a fost in februarie).Aeroflot a intrat sub incidenta sanctiunilor,asa ca m-am intors cu autobuzul:Kaliningrad-Mamonovo(frontiera cu Polonia)-Varsovia _Zachodnia),cu firma ECOLINES.Bun! Am stat in Polonia 7 zile.Oamenii dracului ca in Polonia si Ucraina nu prea ai sa vezi,ma enoriasule.Despre ucraineni stiu din alte intimplari.

  11. @Polonia, noul Banderistan. Volhynia are nume polonez de foarte multă vreme – Wołyń. Iar numele istoric va rămâne indiferent că asta convine cuiva ori ba. Așa cum Kaliningradul este denumire artificială, vorba aia numai de după 1945 și atât. Denumirea nu are absolut nici o legătură cu istoria orașului. Exact așa cum capitala Kîrgîstanului era Frunze și nu Bișkek până în 1991. Sau exact cu Brașov era o vreme Orașul Stalin. Mai ții minte? Nu înțeleg de ce se inflamează unii. Sau probabil abia așteaptă un motiv să se supere? Să le pice de bine.

  12. Warsovia si Gdynia vor fi lovite termonuclear de armata rusa deoarece pe polonezi ii mananca rau de tot s-o sa-i scarpine ursul de o sa li se piarda urma pe pamant.

  13. 1. Orasul Kaliningrad NU-I POLONEZ, e NEMTESC. A FOST PARTE A PRUSIEI (KÖNIGSBERG), nu a Poloniei PROMETEISTE. Si-a si fost CONSTRUIT DE NEMTI (PRUSACI), la fel MAJORITATII POLONIEI ACTUALE. Si-n ultima instanta, nu conteaza daca polonezii vor sa-l renumeasca, PENTRU EI, NU SI PENTRU RESTUL LUMII. Polonezii contând pe coruptia Democratilor americani, la care cotizeaza constiincios. Numai ca Democratii, în mod normal, pierd alegerile prezidentiale viitoare, RIP. 2. Katyn = Nu se stie cine i-a omorât pe ofiterii polonezi, dar motivul e legitim si de cautat în reaparitia, la 1918, a Poloniei pe harta Europei cu PRIDSULSKI în fruntea ei: general si pe urma maresal PROMETEIST. POLONIA REFACUTA LA 1918 (inclusiv din vina Frantei, care-avea legaturi istorice cu Polonia, de la Ludovic al XV lea la Napoleon, cel putin) = deja un stat totalitar, fascisto-nazist, revansard. Nici o diferenta de capetele patrate poloneze cu care suntem obligati de-a fi contemporani. POLONIA PROMETEISTA = România n-ar mai fi existat, fiindca Polonia trebuia sa fie de la Baltica la Caspica (unde-a fost încatusat Prometeu). Ori, din cauza lui Pridsulski, ofiterii polonezi erau educati în prometeism. Românii stiind bine, si pe pielea lor, de ce-nsemna Polonia prometeista: câmpuri cultivate si arse, satele, la fel, tinerii, omorâti, fetele, violate, si ce mai ramânea, sa le plateasca tribut – a se vedea domniile lui Tomsa, Movila, în Moldova, ajunsi domni pusi de polonezi din cauza sacilor de aur 3. @bigbrother: Volhinia a fost parte a Republicii celor Doua Natiuni (Polonia-Lituania).

  14. Polonia conduce detasat la cornere in meciul cu Rusia.

  15. Poohlonezii pe wikipedia, in special pe paginile in limba lor deja au trecut la rescrierea istoriei, aproape ca nu mai gasesti referire la masacrele evreilor din tzara lor, lagarele de concentrare mai nimic, omit sa spuna cine a eliberat respectivele lagare, etc. la fel ca si neonazistii baltici, care au ajuns sa fie celebrati de NATO pe pagina de internet de vreo 4-5 ani… regimentele si supravietuitorii colaboratorilor germaniei naziste sunt pozati si laudati ca mari luptatori pentru libertate. Apropo, cautati sa cititi articole cu documente declasificate ale CIA-ului, sa vedeti cum lucrau cu nazistii in toata Europa de Est, dupa ’45… Bandera avea si nume de cod pentru comunicari.

  16. hmmmm.
    si cum ii zic rusii chinei ?
    Kitay
    cum isi zic chinezii tarii lor ?
    Zunguo

    hmmmm
    altmineri ce sa zic fiecare să zică locului pe limba lui vorba ceea Bahmut / Artimovsk

  17. Pare ca sunt alegeri in Polonia anul asta si partidul de la guvernare crede ca da bine la populatie o atitudine mai „cocoseasca”…e singura explicatie pe care o gasesc acestei noi aberatii poloneze.

  18. la noi de peste 20 de ani exista placutele bilingve

  19. Poate în actele germane ar trebui sa apară în loc de Wroclaw Breslau (dacă tot o dau pe istorie polonezii).

  20. Armand 19:08- comentariul zilei

    Oricat ar fi Rusia de improscata cu noroi fara discernamant in ultimii ani, la cererea imperiului transatlantic, in acest punct, Kalininigradul, detractorii Rusiei au nimerit-o: este pamant ocupat militar, asupra caruia Rusia nu are niciun drept istoric. Ca si in cazul insulelor Kurile, aproape in partea cealalta a globului.
    Meteahna aceasta ruseasca de a ocupa cat mai mult pamant, indiferent daca e roditor sau nu, daca relieful e dificil sau nu, daca are resurse sau nu, este motivul principal pentru care Rusia are atatia „prieteni” prin jurul ei.
    Pacat de acest popor care, ca niciun altul, a stiut sa se mobilizeze si sa invinga pe marii tirani ai istoriei.
    Dar fiecare natie cu defectele ei.

  21. O zicala universala zice: „Nimic mai periculos decit sa hartuiesti un leu cu un bat scurt” . Se vede ca ultra catolici polonezi nu-l stiu, de aia ii hartuiesc pe rusi. Sigur ca cred ca Biden o sa trimita toata armata lui sa-i salveze.

  22. La momentu’ cînd Moskova va simți amenințări reale pentru teritoriul ei numit „Kalininigrad” (re-denumirea lui în hărțili leșești dă kindărgardăn șî îșkoală ghenerală nu poate fi numită „amenințare”, ci catindatură polakă la Premiu’ Nobăl păntru Literatură Tranzjend… PARDON! …Tranzoușiănikă!) ce rușii l-au cucerit de la germani și de acolo i-AU ALUNGAT PE GERMANI și i-AU ÎNLOCUIT CU RUȘI (deci, în afară de Germania – ce își reneagă deocamdată nazismul, și implicit frontierele naziste – nimeni n-are ce să revendice la Kaliningrad, de la Rusia, nici măcar Królewiecii!), va fi nevoită să intervină (mai urît ca în Donbass, în februarie 2022!). Va putea interveni 1) de pe mare, 2) de pe uscat! Io crez că (2): DE PE USCAT! DE CE? …fiindkă kăkănarii NAZIȘTI care conduc dîn umbră în Lituania s-a’ trezitără kă-s tari-în-klanță, împotriva șî a Rusiei, șî a Kinei! Așa că Rusia își dorește acu’ să le dea o lecție, armata rusă va trece pașnik prin Bielorusia aliată, și-i va ‘te pă lituanieni dă „o să le sară kapacele”… Ascultați ce vă zîk! …”o să-i asculte cu urekea”!
    Iar amerlocii vor asculta șî iei știrili șî știricelili pă Potomak, kumințț ka kauboyi beț’, s’ara……[Rumburak]

  23. Polonezii,de când își maninca singuri merele, și-au împlut creierii cu fier..Rușii iau preîntâmpinat,că schimba pe hărțile lor denumirile poloneze la fostele localități nemțești in cele din 1939..

  24. @ „Mărgelatu”, 10 mai 2023 la 20:13
    „Deja e prea mult bolsevism in a nu schimba denumirea unor orase nevinovate”?
    Cu 10 ani în urmă (23 de ani de la „căderea comunismului”, aici!), bou’ de Boc mărgescurtu’ UTeCizd soldat conștiincios la Secu’, de pază bolșevikă la gardul Doamnei Doina Cornea,
    https://www.cotidianul.ro/emil-boc-militar-in-termen/
    nu voia să schimbe numele orașului din „~Napoca” (dat în 1969 de bolșeviku’ oltean cizmar șovin Ceașkă, „fetița”
    https://historia.ro/sectiune/general/ceausescu-a-fost-acuzat-de-relatii-homosexuale-584922.html
    lu’ Șmil țirkumțizu’) în Cluj simplu (singurul nume adevărat), motivînd că nu are în buget „bani de schimbat buletine cu adresele noi”… Să-l văz acu’ cu „argumentul” ăsta, cînd kârdurile dă identitate noi (cu cipsuri) se fac pornind din Cluj, și sunt finanțate de U.E……[RumBurak Rishi]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.