Ponta a mai găsit nişte „baroni”, alţii decât cei din curtea lui

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că susţine iniţiativa ministrului Educaţiei Remus Pricopie referitoare la crearea manualelor electronice pentru elevi, spunând că acesta va avea de purtat un „război” cu „baronii manualelor” tipărite.

„Vreau să vă anunţ public, aici, de faţă cu presa, că vă susţin în totalitate în războiul pe care în mod sigur o să îl aveţi cu o altă categorie de baroni din România, baronii manualelor, că în România în toate domeniile sunt nişte baroni care au pus stăpânire pe ceva. Înţeleg că acum sunt nemulţumiţi că vreţi să faceţi manuale electronice. Foarte bine, făceţi-le, domnule ministru! O să piardă unii care sunt obişnuiţi să facă aceleaşi manuale de zece ani, de cinşpe ani, nu mai au nicio legătură cu realitatea în care trăim în 2013, dar ei tot încasează bani de la părinţi şi de la şcoli”, a spus Ponta.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, duminică, la Pro TV, că nu exclude ca, de anul viitor, să existe, cel puţin la clasele mici, câte două volume la fiecare manual, corespunzătoare semestrelor, pentru a mai uşura ghiozdanul cărat de elevi, alături de manualele digitale, cu aplicaţii multimedia.

Uniunea Editorilor din Romania (UER) cere însă Ministerului Educatiei Nationale sa blocheze evaluarea si achizitia de manuale pentru clasa I, anuntata de Pricopie. „Desi exista programa, nu exista metodologia de achizitie si evaluare pentru a produce manuale fizice si digitale”, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, Mario Demezzo, presedintele UER, citat de Agerpres. Acesta a sustinut ca termenul stabilit de ministrul Educatiei, Remus Pricopie, pentru realizarea acestor manuale, respectiv septembrie 2013, este insuficient. In replica, Ministerul a anuntat printr-un comunicat de presa ca „are in curs de aprobare” aceasta metodologie si ca manualele noi vor fi introduse incepand cu anul scolar 2013-2014.

„Recomandarea UER este ca MEN sa inceteze licitatiile si sa se aseze la dialog cu UER” pentru a putea edita manualele, prin convocarea de urgenta a Comisiei consultative privind manualele, instituita de ministru inca din 2003, a declarat presedintele Uniunii Editorilor din Romania.

„Problema este daca aceasta licitatie, lansata de Ministerul Eeducatiei, este una corecta”, a spus Mario Demezzo, care a mentionat ca in mod normal un manual se realizeaza intr-un interval de 6-9 luni. „UER va merge pana la capat in blocarea procesului, utilizand, la nevoie, si atacarea in contencios a documentelor de organizare”, a anuntat Mario Demezzo. „Singura solutie este actionarea in instanta”, a precizat acesta, adaugand ca pana in toamna lui 2014 copiii pot avea manuale noi, inclusiv digitale.

In ce priveste costul manualelor, presedintele UER a declarat ca, in Romania, acesta este de 50 de centi, cel mai scazut din Europa, viitoarele manuale nemaiputand avea acest cost.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.