Autorităţile elveţiene merg pe pista nerespectării unei semnalizări, ca fiind cauza accidentului de tren survenit luni seara în Elveţia franceză şi care s-a soldat cu un mort şi 26 de răniţi, dintre care cinci grav, relatează Mediafax.
„Ipoteza privilegiată este nerespectarea semnalului luminos de către trenul care venea din Payerne”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, Jean-Christophe Sauterel, purtător de cuvânt al poliţiei din Vaud, a doua zi de la producerea accidentului.
Luni seara, în jurul orei 18.45 (19.45 ora României), două trenuri regionale au intrat în coliziune în Granges-près-Marnand, un orăşel cu 1.000 de locuitori situat pe linia Palézieux – Payerne.