Povestioara lui neica Bode

Plagiatul ministrului Lucian Bode face primele valuri ale anului. Doctorul în științe cu expresii de tehnician veterinar se luptă să nu fie consultat la produsele gîndirii sale. Favorit al președintelui Iohannis în PNL (și curea directă de transmisie!), Bode poate fi socotit emblematic pentru grupul care domină PNL-ul. Cu un doctorat rupt în cur, ca și Nicolae Ciucă, el face parte din aceeași linie de gîndire cu Eduard Hellvig și cu Rareș Bogdan, cu aghiotanții grupului de la Cluj. Trăsăturile lui sunt arhicunoscute. Gură mare, solidaritate, tupeu și mediocritate lustruită. Pe aceleași „valori“ se bazează și frații de cruce („siglă“) de dincolo de gard. Adică, liderii din PSD cu ultrașcolitul Ciolacu, poeta Gabi Firea-Pandele (mai nou, profilată și pe tramvaie turcești), cu agrarul Paul Stănescu și cu figura de comerciant portuar a fostului prim-ministru Tudose. Toți s-au învîrtit pe la porțile universităților, s-au făcut că studiază sau că frecventează diverse forme de studii strategice și de apărare (utile și la consolidarea legăturilor lor cu sistemul). Unii au mușcat din tentativa de a fi doctori în științe, alții s-au lins pe bot înainte de a începe și s-au mulțumit că au ajuns între produsele prostocrației românești ajunse la sau în jurul puterii.

Lucian Bode, după părerea mea un biet neica Bode susținut de confrați din județul Sălaj, este doar un descurcăreț care s-a instalat la Interne și, în numele liberalilor și al relațiilor mai apropiate cu președintele Iohannis, trage sfori și pe la alte ministere. El a intrat în conflict cu Universitatea din Cluj, și ea conectată prin rector și alte somități cu SRI-ul și cu instituțiile sale. Neica Bode încearcă un truc juridic pentru a scăpa din rușinoasa condiție de plagiator. La fel a făcut și Nicolae Ciucă. Un fel de cîr-mîr tip „să analizăm dacă este adevărat sau nu“. Acesta supraviețuiește așa șifonat și împușcat într-un picior și în doi-trei neuroni. La fel, încearcă și neica Bode! Rectorul Universității din Cluj (și el unul de pe liste!) ne anunță o operațiune făcută cu fermitate, obiectivitate și corectitudine. Prezența lui Eduard Hellvig la contorsionata conferință de presă și Catedra de studii de securitate sunt „garanții“ de obiectivitate și exemple grăitoare. La o adică, doar cu tupeu sau cu un rușinos lins pe bot au supraviețuit și Victor Ponta, și Codruța Kovesi, și Florian Coldea și atîția alții.

Explicația este simplă. Boala este veche și sistemul de evaluare și decernare din țara noastră a fost virusat din chiar originile sale și așa a rămas pînă în zilele noastre. Funcționarea și evaluarea acestuia, așa false, sunt rodate și eficiente. Sistemul are în vîrful piramidei un academician, pe Ioan Aurel Pop, și el apropiat de sistem, fiind un permanent scăldat în mai multe ape. Așa-zisul conducător al Academiei Române s-a prefăcut că se retrage și a cerut ca mecanismul să fie mai tolerant, el rămînînd la sforile sistemului ca jucător de bază în culise mediocrității academice.

Scandalul cu plagiatul lui neica Bode, ușor de multiplicat în funcție de nevoi și posibil de lansat în mii și mii de cazuri, este ca o scînteiuță din mulțimea de pîlpîiri la vîrful piramidei, cea cu o bază uriașă, ridicată pe tot învățămîntul românesc. Este vorba despre sistemul fals, corupt, ineficient, costisitor și, în același timp, subfinanțat al învățămîntului românesc. Pe seama acestei situații, a lansat președintele Klaus Iohannis cunoscutul său program numit „România educată“, cel care indică la miligram neputința sibianului de la Cotroceni.

Doctoratul lui Lucian Bode nu-i decît povestioara veselă din antologia cu povești nebune despre impostori, educație și performanță în țara noastră.

Sunt convins că ea se va sfîrși ca toate celelalte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 67

90 de Comentarii

  1. Ca un bou ce sunt întreb, câte cărți a scris Bode? Mai nene, daca nu ai nicio carte scrisa indiferent de domeniu, nu ai voie sa te înscrii la doctorat. Huuo hoților liberali care furați bugetul fraierilor cu acte în regulă. Ce jigodii de 2 lei ne conduc!

    • Militianu scrie cu poticneli, asa cum vorbeste. Poti face linistit un pariu ca nici unul din nepotii lui Ardelean Vulpoiul (ca o fi Helvig, ca o fi Ciolosh, ca o fi Bode etc) nu au citit in viata loc nici Capra cu trei iezi. Bine ca au interzis-o sorosistii, povestea indemna la violenta.

  2. Articolul e o sinteză PERFECTĂ a ceea universitarii și cercetătorii mioritici numesc SISTEM feudalo-securist.
    Jos pălăria !?

  3. Plagiatul nu ar chiar o asa problema, de nu ar demonstra caracterul infect al prostului – ce ar vrea sa fie onorat pentru ce nu este, mai mult demonstreaza dorita milogului de a incasa (chiar prin furt di prodteala) beneficiile asigurate de titlul de doctor. Apoi, despre doctorre Bode – din gasca de invartiti ardeleni, competitia in zona este maxima (nu conteaza ce esti – important e ce demonstrezi), un filfizon sustinul de penelepre pentru a nu pica de fazani in raport cu alti invartiti parati ca fiind si sociali si democrati. Jena si dispret maxima (maxim).

  4. CORECT.Bode a scris mai multe carti.Nu fiti rau.Trece si el prin apa si nu se uda.Nici macar nu ne conduc…se fac numai.

  5. Consider ca si doctorii merita pensii speciale.
    Doctor Bode, Doctor Ciuca…
    Ma opresc. Ne epuizeaza bugetul

  6. Romania este o tara condusa de toti idiotii si incultii cu diplome falsificate, sau facute asa cum stim cu totii ca au majoritatea politicienilor.Asta este si motivul pt.care sintem calcati in picioare de majoritatea tarilor si socotiti presul de sters al Europei.

  7. Circa 99% din doctoratele de dupa 1990 sunt copy paste,si punct!
    Nu e vorba numai de Universitatea Bode -Bolyai unde circoteca tine steagul sus, toate universitatile au acelas normativ pentru doctorate,legea lui Ohm-Romania:)) : Esti om cu mine,sunt om cu tine!
    Putem declara,fara a gresi ca toti care se pretind si se prezinta „prof.univ.dr.” cu doctorate obtinute dupa 1990 sunt o plevusca universitara

    • Tatae nu aburi cum te-au invatat aia in scoala de trupeti (tot la u.m. UBB te-ai instruit?) pentru ca aici se discuta cu totul altceva. Toti securistii si puii lor de securisti se ‘scolesc’ in procent urias in ocolul ‘telectualilor’ clujeni. Deja miroase urat a filiera MAFIOTA pur SECURISTA. Este foarte grav unde s-a ajuns in urbea in care pana si Boc este mare universitar predandu-le (oare ce?) acestor baieti. De ce nu a incercat Coldea sa se unga profesor universitar la Bucuresti?

  8. Pe unde te uiti de la revolutie incoace nu vezi numai salajeni catarati; nu se uita ca uneori e palaria prea mare… Iainte, dupa noi potopul…

  9. Caut pe Google lucrările publicate de distinsul ministru de organe de interne și de organe de mașini prin așchiere. Nimic. Mai dau o data, cu alte motor de căutare. Nimic și nimeni. Mai, zic eu,asta e precum Ulise cu uriașul. Gurile rele afirma, însă, că are publicate vreo trei lucrări agricole. Una de primăvară și doua de toamna. Ieri l-am ascultat ciripind la ciripitori. Era în preajma altui plagiator, unul care e secund prim ministru transpirat și gangavit. Ambii emanau inteligenta și multa cultura securis-TICA cu ascendent în CIA și alte servicii de rooming.
    PS. Cică cei de la Harvard l-au solicitat ca să tina cursuri de plagiat, dar a refuzat cu delicatețe. Semnase deja cu cei de la Sorbona un contract de exclusivitate. Momentan ministrul e la cursuri intensive de Limba Franceza. Pana acum a învățat sa numere pana la zece și sa intrebe: que est que tu fait? La care tot el răspunde: Je suis falit intelectuel. PS. Eu unul am observat la el o gușă bine alimentata de intelectual rasat. Unii au încercat sa ma contrazică, dar după ce au văzut gușă maimutelor urlatoare mi-au dat dreptate. E, am și eu o satisfacție. Una minora pentru care sunt convins ca ma va aduce în fata instantei tovarasul Bode, fiindcă e minora și nu i-au fost instiintati parinții ca e vândută de Jhoannys în afara tarii.
    PS. În data de 22.01.2023, domnul Bode va conferentia la Ateneul Roman. Tema e de actualitate. ” Slugile inculte și cultura vitei de vie in noua arhitectura Euro și Atlantica.” Întrarea e libera. Ieșirea va fi mai dificila, dar nu disperați. Pentru un intelectual rasat, de nota zece, merita sa riscați.

  10. … invidioșilor,geloșilor,da pe voi cine v-a oprit să faceți : ”liceauă,facultăți,masterate,doctorate,post- universitare! oamenii pe care îi tot ocărâți au făcut eforturi -unde erați când ei făceau aceste eforturi?

  11. Dar, macar are bacul luat ?Am o cunostinta -sase ani a lucrat pentru un doctorat la UBB.Era asistent si apoi lector .

  12. Mai frumoșilor, a mai fost un băiat deștept din Salaj pe nume Opriș! Bode nu se ridică nici la „genunche” broastei. Ăștia ne sunt conducătorii „educați” și aleși de Johannis! Niste scursuri ale societății fiindcă oamenii deștepti și fără pile nu se înclină în fața politicienilor!

  13. Culmea ministrul sănătății dorește să aducă doctori din străinătate!…și noi avem doctori kklău in guvernul meu!…

  14. Ma mir ca nu se incaiera Bode cu Tudose si Ponta ,alti doi mari copiatori:de chei,de note muzicale,de doctorate
    Vrei să înveți o meserie căutată și să fii plătit pe durata instruirii? Se caută o persoană interesată să lucreze ca TEHNICIAN COPIATOR

    Ce ne dorim de la tine:
    ✔️ Seriozitate & bun-simț.
    ✔️ Permis de conducere categoria B.
    Cred ca Bode,Ponta si Tudose au

    După finalizarea perioadei de training, te vei ocupa de:
    ✔️ Reîncarcare cartușe.
    ✔️ Intervenții tehnice la imprimante & copiatoare.
    ✔️Doctorate

    „Meserie, bratara de aur”(numai la Universitatea Bode-Bolyai-sectia turnatorie,copiere,clowni)

  15. Persoana din spatele pseudonimului ” Marius”. Postează taică, posteaza matale, postează și ziua,
    posteaza și noaptea de Sânziene, postează și in ziua de Paște! Păi „Omule bun”, matale fiind rumân cu cheptu’ gol care votezi Binomul PSD-PNL de 33 de ani, de ce ești mâhnit? La Binomul PSD-PNL ii pasă de matale, ca de segmentul anatomic responsabil de absorbția vitaminei B12! Dacă Burghezia Securista pune la Nuclear Electrica un Zootehnist și la Arme și Muniții un popă cu ” cunoștințe minime” de Spaniolă și Engleză, atunci Bode e Sf Serafim de Sarov! PS! Doamna Core e forță mondială la lb Română! Tu Marius ești „fals” în miștouri, fals ca penisul de plastic pus cu superglue la zona pubiana a pacientului doctorului Ciomu! Meștere! Ca să fii „spiritual” îți trebuie mii de cărți citite, spirit nativ, înnăscut! Să te trimită Doamna Core după țigări și cafea și „apoi” mai vorbim! Fii tu însuți omule bun, nu cimpanzeu, fii natural ca branza de oaie a lu’ Vanghelie! Platon citire: Să învățăm ca să devenim „simpli”. Parol! Mai studiază Meștere, mai studiază! Dna Core este peste 10 universuri față de tine! Postează în continuare! Postează, poate Corina Corbu se călugărește. Mai știi!

  16. Demult Nea(nu „neica”) Cornel nu a mai livrat o analiza atat de caustica si la obiect despre societatea securista romaneasca si daca finalmente s-a poticnit in propria fixatie implementata de PROFI, „prostocratia”, nu e decat un nou semn ca e egal cu el insusi…Nea Cornel NU INTELEGE ca sub PROFI Ilici GENOCID, Pedro Romanovici-Pauker, Savarin, Mar Gargarina, Nastasel 40 de case
    si toti ceilalti din primele administratii neocomuniste a fost inceput DEZASTRUL si trasata traiectoria DESAVARSIRII DEZASTRULUI
    dupa 2004!!! Nea Cornel nu intelege nici ADEVARUL, conceptual in bolsevism, ca MIGRATORII COMINTERNISTI pustiitori sunt retrasi spre a fi inlocuiti cu AL DOILEA VAL MIGRATOR pentru stergerea urmelor si ca PCR-ul nu a dispus de atatia AXADEMICIENI si PROFI
    care sa intre in valul doi de migratori!Asa cum se fabrica de 34 de ani MULTIMILIONARI si MILIARDARI ai Partidului si Securitatii
    tot asa din 2004 se fabrica DOTTORE si ACADEMICIENI, in esenta importanta fiind EXECUTAREA ORDINELOR DE DISTRUGERE a Romaniei si nu „destepto/prostocratia”!!! Cine a facut disparuta INDUSTRIA incat azi suntem nevoiti sa apelam la corporatii bolsevice sub acoperire occidentala? Cine a vandut in etapele Patriciu-Nastasica petrolul-gazele romanesti la sovieticii kazahi, rasputinisti si austrieci, Nea Cornel? Sub Mongolul Ceacar si Alogenul Secu-i S-AU DISTRUS RAMASITELE Romaniei lasate de PROFI lui Ilici GENOCID

  17. „…neica Bode”! Sau numai neica de la noi? Era sa scriu neica nimeni. Se intampla shI la case mai vechi shi mai avute. De ce ne impidicam, shi pentru ce, shi pentru cine? Sunt numai destule Povestioarele pentr-o persoana publica.

  18. @ Tica zis și Titi Tulea- unele pseudonime, chiar dacă ai convingerea ca sunt enigme, chiar ca au nevoie de vitamina b12. Dacă ești vegetarian e recomandat sa o consumi. În rest, toate cele bune. Aud ca a sunat clopoțelul. Ies în recreație, după care merg sa ud cultura de salata verde. De,unii hrănesc sute de angajați. Alții sute de fire de salata. Fiecare cu cultura sa. Unii genii, alții agricultori.

  19. Domnule profesor… marius, apreciez spiritul, inteligenta, ironia fina a comentariilor dumneavoastra.
    Fiindca tot a fost vorba despre limbaj la editorialul trecut, mi-a venit in minte un cuvant atat de cuprinzator in descrierea starii pe care o am, sastisit. Pacat ca a iesit din uz.

  20. Da’, vorba unora, Bode ca Bode, da’ conducătorul de doctorat (?!) și comisia de doctorat ce au păzit? Ei nu sunt de pus în discuție? Da’ închipuitul de rector de la UBB ce păzește? Cai verzi pe pereți? Psihologia poporului român? Hai să fim serioși. Universitatea, fabrică de impostori.

  21. Domnule Marius, azi am văzut la TV un cetățean cu adhd verbal, care se băga în seamă și vorbea peste ceilalți invitați. Nu rețin, cred că se numea Visinescu, sau asa ceva.
    Știu că veți dibui care este omologul cu sdhd care vrea să fie factototum pe forum.

  22. Nerușinat e Bode. Fără rușine e și Ciuca. Amica impostorilor e parașutata Ligia Deca. Mare șef peste ei e needucatul Werner

  23. @ TIM-
    – Cine vrea sa facă totul nu face nimic.
    – Cine e deranjat de cel care vrea sa facă totul cu certitudine face lucruri marete.
    – Cine e nemulțumit de cei care se baga în seama știu ce-nseamna sa fii rezerva la echipa de pitici majori corect politic.
    – Cine aleagă sa pună capastru celor care se scalda în superficialitate s-ar putea sa fie loviți de superficiali.
    – Cine vrea sa facă totul va sfasi precum Visinesu.
    – Nu va loviți de betonul superficialilor. E tare precum mintea lor și inflexibil precum o bucata de stanca.
    – Nu mai citiți ce scriu cei ce se baga în seama. S-ar putea sa va crească tensiunea și sa faceți un accident vascular.
    – Cei ce se baga în seama nu contesta niciodată dreptul celor care nu se baga în seama, fiindcă e dreptul fiecăruia ca să spună ce gândește fără a crede ca se baga în seama.
    – orice anonim care se baga în seama are toate drepturile, mai puțin cel de a fi cunoscut și băgat în seama.
    – Și cei ce se baga în seama au dreptul sa spună NU celor care nu se baga în seama.
    – Si caii se impusca, nu-i asa? Și trandafirii albi pot sa dueleze cu cei roșii. Și supeficialii pot respira aerul
    puternic al profunzimii.

  24. Mai micuților ce guriti sub tot felul nume ,de nici voi nu mai știți cum vă cheamă ,ascultați la Bătrânul:MARIUS este mult prea mare pentru voi!
    Cârtițelor,va place să trăiți sub pământ ,în văgăuni pentru că sunteți mediocri!Va e rușine să aveți un nume!

  25. Pisemne că nu vezi bine, nu simți ceva, nu ai habar de nimic și nu ești răspunzător de ce spui și de mata, bădie Charlie! Mă amesteci cu oricine și orice cînd am spus un adevăr. Că te ocupi de măzgăleală, în loc să ai si ceva de spus într-un ziar. Ar fi cazul să-ți citești producția, că alții nu-și pierd timpul. Ești record de stupizenie și te iei de oricine. Nu am nimic în clin și nici în mînecă cu cineva. Numaidecît îți zic că prostia și nesîmțîrea nu-s ceva de laudă. Mata, pentru că oricine își dă seama ce plătești, doar înjuri ca la clinică.

  26. Ei au bani sa-si cumpere si teza de doctorat si profesorul de la doctorat cat sa-i faca doctoratul pe bune fara sa fie nevoie de plagiere. Politrucul decat sa-l citeasca. De ce se mai complica sa fure de la altii, probabil este defect profesional specific programului de guwernare de mari succesuri „România educată“

  27. În românica toţi şoferii geambaşi s-au văzut „doctori”. Tablagiul body e genul de „viclean copil de casă”. Probabil râde cel mai tare şi admirativ, când trage şefu ăl mare câte-un pârţ, dar este şi suficient de şmecher să aibe la îndemână câte o informaţie ruşinoasă despre supuşii lui vodă, pentru orice eventualitate. Genul ăsta de şmenari îl găseşti în orice sală de păcănele din lume. Evident că păcănitorii au mai mult bun simţ şi nu se dau „doctori”. Tablagiul body are obrazul într-atât de gros, încât nici dezastrul Schengen nu l-a urnit, semn că este o lichea absolută.

  28. PENSII SPECIALE LUAM ORICUM și oricât!
    Lucrări de doctorat vindem! Doctori proaspeți cumpărăm!
    Silvuple, musiu, madam! Pur le petit, silvuple!

  29. Ce fatza de om inteligent are neica bode! Sigur e si poliglot. E suficient sa-l privesti, ca sa-ti dai seama cum il alintau colegii de clasa inca din gimnaziu : ” Prostu’ clasei” . Asa a ramas pana azi.

  30. Ce v-am spus? Ce v-am spus? Că din Primăvară începe Distrugerea României? Scapă cine poate! Știrile sunt „sufocate” de români care sunt disperați? Dublarea „ratelor” la Bănci, rata de referință la BNR a sărit de 7%? Domnule Marius, România a tipărit trilioane de lei fără acoperire de a distrus Industria, Economia, ne împrumutăm cel mai scump de pe Planetă pt bani la Pensii speciale, bani inexistenți? Industria României e în colaps, votanții binomului PSD-PNL de 33 de ani, ori sunt la 2 metri, ori sunt prizonierii Băncilor! Manole de la BNR mănâncă 4 găini prăjite, dvs nici una, statistica spune că fiecare mâncați câte două găini! Și noi vrem bombe nucleare și submarine atomice de la Ratheon de 38 de Miliarde de Dolari! E „abia” începutul decăderii României, mai vedem peste 3 luni! Petrol rusesc ieftin rahat în ploaie, gaz ieftin Rusesc rahat în ploaie, idem Alro Slatina, Liberty Galați, Industria în general! D-le Marius iubiți Davos, Burghezia Securista din PSD-PNL? Zootehnistul de la Nuclear Electrica , popa de la Arme și Muniții Plopeni? Dl Johanis a prelungit cu 6 luni șefia la ANRE a electricianului Dumitru Chiriță din Tartasesti cu salar de 12 500 Euro net lunar și firmă „parazita” de Mentenantace care „suge” de la buget, bani furați, bani calpi cam 57 000 de Euro lunar! Vai ție României, vai ție! Mafia gulerelor albe! D-le Marius eu am 150 de clienți, dvs „decât” imaginația dvs! Se vede din postări! Mai bine că nu știți furaciunea binomului PSD-PNL, vă ia 30 din viața, muriți prematur! Vă doresc somn liniștit și odihnitor! Multe puteți ști dar nu toate vă sunt de folos!

  31. Nu merge deloc Ciuca cu Bode la pachet atunci cand vorbim de doctorate plagiate decat rezumandu-ne la fapta in sine si aspectele morale ce decurg. In rest sunt diferente apreciabile. Daca ne referim la banda rulanta ce scoate doctori la Universitatea de aparare Carol sau la Academia de militieni totul este firesc. In fond cele doua unitati militare au fost create de securitate dupa ’90 si pentru astfel de promovari inalt intelectuale. Mai se foiesc pe-acolo si unii acoperiti pe care multi ii cred civili sporind nedumerirea neavenitilor. Dar sa confisti ditamai universitatea civila (candva) pentru a-si satisface poftele nerusinate niste baieti mediocri, inregimentati si devotati sistemului securist corupt precum Bode este prea de tot. Se dovedeste puterea totala a securitatii (cea noua cum o numeste Cristoiu, care a tradat in ’89) care tine in lesa totul, de la procurori si parlamentari analfabeti pana la universitari increzuti si datori ca Boc. Chiar toti or fi oamenii securitatii, atat cei care cer cat si cei care dau? La ordin, bineinteles!

  32. Gretos, mizerabil individ acest semidoct pe nume Bode. Un parvenit. O toapă. Dar si mai gretos e Iohannis. El ii tine pe Bode, pe Ciucă, el l-a tinut pe sinistrul Câmpeanu, el a cocotat-o pe odioasa Deca, el trafichează ROMANIA EDUCATA: Dispreț.

  33. cata ,,invidie,, pe cei ce au izbutit sa ajunga creatori de ,,doctori,, ca cei ce au luptat : ciuca care acum mai obtine un supliment la penzia speciala de luptator erou,bode negociatorul de BMW, angel maresalul, kovesi luptatoarea anticoruptie ,preascolitul ciolac absolvent de scoli fara numar ,vasilica catu ,,expert,,in imprumuturi evaporate, caciu, sica,rafila,tataru ,popescu expert in distrugerea sistemului energetic,si atatea ,,somitati,, in ,,diplomatie,, prin specimenul aiurescu ,klaus=romanic educata!!!!

  34. De ce acum apare scandalul cu doctoratul lui Bode. Sa aibe legatura cu arestarea musulmanilor amerucani Tate??? Romania o campie virgina unde vin si se ccaca toti nespalatii su scursurile kui Sorosh ???

    • Daca se ocupa Sercan de Bode insemna ca SECU vrea sa-i dea a treia cizma in dos. Cine stie cu ce a gresit amarasteanul caruia i s-a urcat puterea la cap. Sau poate ca superiorii vor doar sa-l atentioneze ca nu calca cum i se cere. Vorba lui Petrov: eu te-am facut, eu te omor!

  35. Hai sa nu facem atâta gargara de doctoratele politicienilor ,daca Bode ori Ciuca ar fi cu doctorate in medicina atunci ar fi o problema grava și dacă ar fi chirurgi.Ai merge la ei cu apendicita și ar face că Ciomu ,te-ai trezi din anestezie cu aia tăiată ,ba chiar fără ea.In cazul lui Charlie nu s-ar observa că o are mica.Problema pornește de la Cotroceni une se tine lada cu proști și cum ajunge unul președinte merge și deschide capacul la lada ,dar numai un pic sa nu-i scape pe toți.Prostii se chinuie se ,trag unii de alții ba se și zgaraie și cum reușesc să iasă se uită la cel care i-a slobozit și cum îl văd știu ce au de făcut.Dupa ce își revin din vânzoleală se aruncă pe ministere și alte funcții și de aici mai departe știți tot pe de rost.Daca acuma vi se pare că sunt mulți să știți că nu vi se pare,chiar așa e.Locatarul de la Cotroceni a lăsat lada deschisa!

  36. Domnule Marius, Bătrânul are dreptate în ce te privește, ești deosebit. Ai punctat perfect mnevoia celor irelevanti de a deveni relevanți prin false autoaprecieri semnate cu alt nume.
    Vor dispărea în uitare, singuri și disprețuiți, oricât ar striga, acuza, batjocori.
    Știu că tu bănuiești cine semnează cu TIM.
    Voi citi cu plăcere comentariile celor câțiva dintre voi, care aduceți logică și argumente în sprijinul opiniilor voastre.
    Mi-e dor de postările Ilenei, dar sper să fie bine și sănătoasă, fericită alături de cei dragi ei.
    Ca să elimin orice confuzie, TIM devine de azi, TIMF.
    Voi, Marius, Ileana, Bătrânul, justinianus, plus alți oameni de bună credință, sunteți stavila împotriva lostacilor maneliști.
    Visinescu ce apare insistent la TV are un tic tac verbal, repetă anume cuvinte, având impresia că e mai elocvent.

  37. Sărmanul nenorocit,. Uite,.. și când scrie e supravegheat,..Sau i se dictează, sau invață caligrafia numelui,. E doar român,.. și de fat altceva de ce i-ar fi necesar,..

  38. Mai contează ” doftoratul” lu’ Bode când 73% din populație crapă de foame și 8.8 milioane de români au luat calea Exilului? Doctor, doftor, Crematoriu, Circul Globus, popă la Arme și Muniții! Cine crede că se va mai schimba „vreodată” ceva în România, este naivul Planetei! Pai dacă ai „cunoștințe minime” de Spaniolă și Engleză, cunoștințe „minime” despre Nimic și ai 320 de Miliarde de Euro pe mână, Bugetul Romaniei, prost să fii ” ca” să pleci de la Putere, de la Mercedes 600 SEL cu o armată de slugoi, de lingăi! Dai vile de protocol și șampanii scumpe pe viața mizerabila, infecta, împuțită din Privat? În Privat e muncă nu Lene! Deci, deci Binomul PSD-PNL va sta în cămară cu Aur încă 3 Miliarde de Ani! Ce să facă Bode, Ciucă, Ciolacu în Privat? Să „Priveze”? Fericiți cei săraci cu ” Duhul” căci a Lor va fi Împărăția Cerurilor și lipsa „Tentațiilor Lumești” adică Icre de Manciuria, pulpe de Căprioară, Vilă în Cartierul Francez! Munca-i bucuria Prostului! Amin, amin, amin…

  39. Dvs dragi cititori mai credeti că contează „doftoratul” lu’ Bode când 73% din populație crapă de foame și 8.8 milioane de români au luat calea Exilului? Doctor, doftor, Crematoriu, Circul Globus, popă la Arme și Muniții! Cine crede că se va mai schimba „vreodată” ceva în România, este naivul Planetei! Pai dacă ai „cunoștințe minime” de Spaniolă și Engleză, cunoștințe „minime” despre Nimic și ai 320 de Miliarde de Euro pe mână, Bugetul Romaniei, prost să fii ” ca” să pleci de la Putere, de la Mercedes 600 SEL cu o armată de slugoi, de lingăi! Dai vile de protocol și șampanii scumpe pe viața mizerabila, infecta, împuțită din Privat? În Privat e muncă nu Lene! Deci, deci Binomul PSD-PNL va sta în cămară cu Aur încă 3 Miliarde de Ani! Ce să facă Bode, Ciucă, Ciolacu în Privat? Să „Priveze”? Fericiți cei săraci cu ” Duhul” căci a Lor va fi Împărăția Cerurilor și lipsa „Tentațiilor Lumești” adică Icre de Manciuria, pulpe de Căprioară, Vilă în Cartierul Francez! Munca-i bucuria Prostului! Amin, amin, amin…..

  40. Azi la 11:08 am reclamat blocajul comis aseara de Dulau la 22:35 si am fost din nou blocat fiind vorba de DEMASCAREA duplicitatii si multiplicitatii AGENTILOR SOVIETICI ai Securitatii din HAITELE reunite a Capitanului core si caporalului tomlin, dar mai ales a lui doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE!!! TIMe out zis Cuvinte e marius Batranul libi din os zis si tomlin=Tica-losul… Batranul care se dadea fecior precum vestala core ii aduna in hoitul sau securist pe toti cei enumerati si a aflat de la Ma Mana
    lui ca atunci cand i-am im plem mentat o nu i-a ajuns la linguri Ica…Tocmai se autodemascasera rene/core/marius ca-si schimba
    din nou vesmintul patronimic de front in TIM/TIM, cu drag si Batranul mas ochis Tic s-a si plans ca altii se multiplica, el HIDRA
    BATRACIAN-HUMOROIDA din Balta Brailei fiind maestrul dedublarii!!!

  41. Charlie, îmi fac un scop, să semnez cu atâtea nume, până când Dulăul Soft, îți va spune ca lista e mai lungă decât permite ROI.

  42. Dle Nistorescu, aveti idee de motivul parasirii pozitiei centrale UNDE SAREA IN OCHI IMEDIAT a articolului despre Stalin? Pe cine deranjeaza ASASINUL POPOARELOR Stalin de il „marginalizeaza” in halul asta? Tema articolului si explicatiile mele ar putea sa va lamureasca asupra a ceea ce se intampla in Romania din 1945 pana azi…Inscenarile „adversitatilor” si „dizidentelor” pe care le-ati trait impreuna cu noi dupa LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern fac parte din „MANUALUL” PCUS/Comintern/PARTIDUL MONDIAL, vorba diversionistului sekuku rafinat „Atlas”!!! Procesele inscenate in Romania BOLSEVIZATA dupa 1945 au servit RETRAGERII AGENTILOR Comintern care servisera ca AGENTI OCCIDENTALI inainte si in timpul celui de-al doilea MACEL BOLSEVIC MONDIAL!!! Reprezentative
    au fost procesele INSCENATE cominternistilor fruntasi Patrascanu cu AGENTURA lui ENGLEZA si Ana Pauker cu AGENTURA MULTINATIONALA
    din „FOSTI evrei”…Stalin a demarat ultima sa INSCENARE, „Procesul halatelor albe”, al medicilor evrei, dand semnalul ANTISEMIT oficial, anterior fiind MASCAT , dar gruparea Pauker a fost condamnata DUPA moartea lui Stalin!!!

  43. Cand il vezi pe Bode vezi prostia intruchipata.Ne mai miram ca nu intram in Schengen.

  44. Ce HahaleraAvem, Rea La Inimă!(Este!)
    Adică Charlie, că tot ii plac lui „ma jus cu lelele”

  45. Charlie,tu, cel ce cunoști totul și Nimic nou , oh, tu, Charlie, iubire inodora și insipida, despre Maniu, ne spui ceva,mămică, sau nu ai avut în bibliografie la Ștefan Gheorghiu?

  46. Charlie, dacă ai fost coleg și leat cu Șora, ai fost prieten cu Marcel și drăguțul soț al acoperitei cominterniste Ana, sau doar țucălar adjunct NKVD în cadrul secretariatului PMP?tic, tac, Charlie fierbe sub capac, tic, tac…

  47. Bingo, Dulaul de care vorbesc eu NU E Soft-ul, e un paznic ideologic dresat sa intervina cand voi nu mai faceti fatza…Aseara la
    22:35 a muscat cu toate ca am fost elegant, in toata ziua de ieri putand posta si comentarii dure fara probleme, ceea ce inseamna
    ca a avut loc un schimb de TURA, soft-ul inlocuind cuvinte interzise de „Precizari” sa puna „Editat”, de exemplu uneori cand scriu ANTISEMITI si de aceea scriu ANTISEMITI/CARE URASC EVREII!!! Esti de felicitat ca te recunosti un „maistru” al multiplicarilor,
    Batranul-e de crep It…

  48. Domnule Nistorescu, nu ne referim la subiectul articolului. Noi il iubim pe lingvist. Ce securitate se tot vehiculeaza si tot citati bazaconia aia de discurs de la UBB? Uita te domle in jur, ia metrou, autobuz, sau mergi pe jos doua statii si vezi ca s niste fraze sforăitoare, vezi asa ca politicul si interlopii o mamica au.

  49. Redau ce spuneam aseara la 22:35 si n-a fost sa fie: „Cuvinte e marius TIMe out” camaradul ATEULUI-Editat doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE!!! Sosia TIMe out a lui marius il lauda cacompilator de texte marlanesti de Ferentari si obsesiv sec sistecica fiind „inteligente”, de fapt adevarate MANELE culturnice! In ce-l priveste pe se curiciul doru popescu, asta se autodemasca prin tot ce dejecteaza referitor la CREDINTA NEGAND DUMNEZEIREA , pe Dumnezeu CREATORUL a tot ce exista, MATERIA si VIATA…Dar „calugarii” gelu/marin/maxtor si Lupul bavarez NU AU REACTIONAT NICIODATA! Primii trei se „dedau” „habotnici”, dar pun botul/ratul la NEGAREA DUMNEZEIRII comisa de monstrul fiu de bunic si tatic cominternist si astfel ne arata ca intre TEATRUL HABOTNIC de SATANISTI si URA VISCERALA FATZA DE EVREI prefera sa ACCEPTE, prin lipsa de reactie, NEGAREA ABJECTA a DUMNEZEIRII!!! O alta dovada demascatoare a bolsevicului dejist/ceausist doru tica popescu e NEGAREA rolului jucat de REGII si VOIEVOZII ROMANI de origine geto-daca milenara(DOUA MII CINCI SUTE DE ANI, nu ‘zece mii de ani’, impreuna cu TARANIMEA LEGATA DE ACEST PAMANT pe care A DECIMAT-O cuplul COMINTERNIST Dej-Ceausescu, al doilea ASASIN eecutand ORDINUL lui Dej venit de la Stalin!
    Au deposedat TARANIMEA de PAMANTUL DIN PROPRIETATE-PAMANT SFANT fiind SFINTIT CU SANGELE GENERATIILOR-au DISTRUS SATE si BISERICI
    si au asasinat ZECI DE MII DE PREOTI!!!Toate aceste fapte ABOMINABILE comise de BOLSEVICII VENETICI asupra ROMANIEI GENERICE este „legitimat” astazi de monstrul DUSMAN al POPORULUI ROMAN doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE…

  50. Cind apare @ Charlie si se mai sclifoseste ca afost cenzurat….saracul , el vede peste tot ori un „bolsevico-comunistoid ,ori un securistoid „. @ Charlie -oricit te scremi tu si eu ,nu vom (vei) fi de talia lui @ marius… Sharla cine este rasfatatul muzelor nu se uita la apendice precum tu sau eu. dar am macar o calitate fata de tine : Recunosc omul mai cultivat , talentat si de bun simt. Tu niciodata.Traiesti in bula ta de viscozitate si nu vei reusi sa scoti capul si sa admiri ce-i frumos.Si , frumusetea , vine intii din interior. La cit catran ai in tine , oricit de albe-s narcisele ,tot negre vor fi . La fel si ghioceii. Apropo ,au aparut deja . Mergi sa-i vezi ( nu pe aia care ne conduc) . Ai o sansa sa vezi IMACULATUL….Bucura-te si cauta pe youtube : „E primavara in ianuarie „> o voce fara egal : Luigi Ionescu! Auditie placuta …Fantana Alba .

  51. Yahve, Charlie nu trăiește într-o bulă,el este întruparea lui Bulă…
    Azi fiind Ziua internațională a Cuvântului Mulțumesc, le mulțumesc doamnelor de pe forum, domnilor cu har și bun simț, dar și anecdotei pe cele patru picioare, din rasa Charlie, care îl ajută la fuga cu pantalonii în vine din calea „că 3,14 tă nesei” , rebusiste TIM, cuprinzătoare cu drag de core, zice Charlie.
    Nu am curajul să-l contrazic, dispare Charlie și apar alți hazlii pe forum, vișine putrede alcolizate.
    Yahve, înainte de anii 90,aparuse o carte în care era ridiculizat Ceaușescu. Se vindea pe sub mână.A dispărut rapid din librării. O găsești căutând pe YouTube, în format audiobook :”Biblia hazlie”de Leo Taxil, despre cum voia Ceaușescu să pe români asemenea chipului său.
    Marius, Charlie, yahve, dar mai ales Radu, Ileana și core, nu ratați puțin umor de bună calitate, scrisă de un evreu.

  52. DOMNIIZEI ai mei (ca născut și botezat fiind în Craiova/România) și ai noștri (ai neamului nostru cel ROMÂNESC) sunt … EL/ELOHIM cel URANIC (pe care îl REGĂSEȘTI atunci când îți RIDICI privirea ca să-L ADMIRI și ÎNCERCI să îi CUNOȘTI și STUDIEZI frumusețile sale cele COSMICE, CREATORUL Cerurilor și Pământului, a LUMII cele CELESTE și a lumii cele TERESTRE), IISUS (pe care îl REGĂSEȘTI în DRAGOSTEA și RESPECTUL pe care TREBUIE să le ACORZI tuturor OAMENILOR din lumea asta), precum și (ca fiind născuți pe aceste tărâmuri străvechi) pe ZEUL nostru, cel STRĂBUN și MONOTEIST, cel al FILOZOFIEI și ȘTIINȚEI (elevul lui Thales, Anaximandru și Pitagora).

    Noi, cei de AICI (civilizațiile neolitice, geto-dacice,daco-românesti și ROMÂNEȘTI) ne tragem DOAR din NEAMURILE cele STRAVECHI balcanice si europene (demonstrat dpv. arheologic si genetic ca locuind, doar AICI și în mod CONTINUU, de peste 8.000 de ani). Si niciodată nu am viețuit sau năvălit pe alte tărâmuri, de pe alte continente sau deșerturi, inclusiv cele semitice sau rusești (sovietice intre 1917 si 1943). Astfel, noi cei din NEAMUL cel ROMÂNESC nu am avut de a face nici cu neamurile cele „semitice” și nici cu cele „cominterniste”. ĂIA, pentru noi ROMÂNII, fiind doar „niște altii”.

  53. Dai în Tică, sare Charlie, de îl doare în pălărie, sare naș de cununie, sare Darius ca din baie să să-l facă pe tont de oaie.

  54. PS. Mai bine, APATRIDUL STRĂIN și ANTIromân s-ar întreba .. de ce la anul 1881 un UZURPATOR de TRON … a schimbat titulatura cea tradițională ROMÂNEASCĂ și ABSOLUT ORIGINARĂ și ORIGINALĂ a conducatorilor nostri STRAVECHI, cea de BASILEI, DOMNI/DOMNITORI … intr-una absolut banală, triviala/scandaloasa și complet necunoscută pe acest TĂRÂM al Țărilor Române … cea de „cică rege”?
    RĂSPUNS … pentru că era doar un STRĂIN în raport cu NEAMUL nostru cel ROMÂNESC și cu TARA noastră ROMANIA (cea numită așa de la anul 383 AD).

    (pentru conformitate a se vedea lumea cea scandaloasa din cadrul celei mai vechi monarhii regale din Europa, lume descrisa astăzi, din interior, de catre un „vlastar” regal).

  55. Grozava imagine : pe … cand ucenicu’l priveste cu dispret pre maestru’ mustelor / cocotat in mot de kkt, ori in mot de balegar . C’asa’i pi la stana di oi , „maiestre” neica-nimeni !

  56. Charlie, mergi la ORL, ai urechile roșii după ce toată lumea a jucat bâza cu tine.

  57. PS. Charlie dovedește ca rudele tale nu au tradat POPORUL cel ROMÂNESC și ȚARA noastră ROMÂNIA. POPOR, ȚARĂ și TĂRÂM ROMÂNESC…STRAVECHI, ORIGINAR, ORIGINAL, UNIC, UNITAR … si NONgeneric.

    Charlie dovedește că IUBEȘTI … ca ce ai mai SFÂNT pe acest Pământ și in această lume … POPORUL nostru cel ROMÂNESC și ȚARA noastră ROMÂNIA. POTI? IN CAZ CONTRAR … RĂMÂI doar un STRAIN, APATRID NEROMÂN și ANTIROMÂN. ADICĂ … doar un NIMIC pe și pentru acest TĂRÂM strămoșesc ROMÂNESC.

    Charlie, dovedește PRINTR-UN COMPORTAMENT religios TOLERANT, NEFANATIC și CIVILIZAT … că DOMNII ZEI ai tăi sunt chiar EL/ELOHIM (cel URANIC și TOLERANT în LUMEA SA cea CELESTA) și IISUS (cel al DRAGOSTEI și al RESPECTULUI dintre OAMENII de pe această lume). Poți? IN CAZ CONTRAR … RĂMÂI doar un NECREDINCIOS PĂGÂN și FANATIC. ADICĂ … doar un VID religios.
    TU chiar crezi … că MIE, ca ROMÂN, îmi este teamă … de un NIMIC/VID … de un NIMENI?

  58. Doamna Core știți că vă apreciez, cu toate că ambii doi pupam alte poale! Să vă dea Bunul Dumnezeu sănătate maximă! Vă jur pe Dumnezeul cel Drept, Cel Pur! Postam la un moment dar cu ură, cu schimbarea României! Eram îndrăcit! Dvs mi-ați spus! Stop joc Tică, stop joc! Așa este! Unde este România? Unde este? Unde este Dreptatea și Adevărul, în Rumânia? Rumânia e pierdută, e vândută, e vraiște! Șanse Rumâniei? Mai degrabă trece o Cămilă prin Urechile Acului, „decât” Rumânia în rândul Europei Occidentale Civilizate! Eu cu Adrenalină, Acetilcolina, Corticosuprarenalele turate la Maxim? Boli grave și Adrian Năstase propetar de Hotel cu 50 de camere în Poiana Brașov și Miliardar în Dolari? Eu ma cert cu persoana din spatele pseudonimului Core și Adi Năstase se îndoapă cu icre de Manciuria și ” cu” Șampanie de 50 000 de Euro sticla? Doamna Core! Rumânia a devenit Veceu Public, dvs ați „spus subliminal” că nu merită ca să mă distrug psihic, nu merită
    efortul! Așa este! Rumânia ” este” în bezna Civilizației,
    bezna Eternă a Hoției, Vânzării de țară! Vă pup pe suflet! Așa
    este! Nu merită efortul! Rumânia egal mulțimea vida! Postez fără resentimente, inerțial, rece, indiferent!

  59. PS. Charlie dovedește ca „elitele” tale nu au tradat POPORUL nostruxcel ROMÂNESC și ȚARA noastră ROMÂNIA. POPOR, ȚARĂ și TĂRÂM ROMÂNESC…STRAVECHI, ORIGINAR, ORIGINAL, UNIC, UNITAR … și NONgeneric.

    Charlie dovedește că IUBEȘTI … ca ce ai mai SFÂNT pe acest Pământ și in această lume … POPORUL nostru cel ROMÂNESC și ȚARA noastră ROMÂNIA. POTI? IN CAZ CONTRAR … RĂMÂI doar un STRAIN, APATRID NEROMÂN și ANTIROMÂN. ADICĂ … doar un NIMIC pe și pentru acest TĂRÂM strămoșesc ROMÂNESC.

    Charlie, dovedește PRINTR-UN COMPORTAMENT religios TOLERANT, NEFANATIC și CIVILIZAT … că DOMNII ZEI ai tăi sunt chiar EL/ELOHIM (cel URANIC și TOLERANT în LUMEA SA cea CELESTA) și IISUS (cel al DRAGOSTEI și al RESPECTULUI dintre OAMENII de pe această lume). Poți? IN CAZ CONTRAR … RĂMÂI doar un NECREDINCIOS PĂGÂN și FANATIC. ADICĂ … doar un VID religios.
    TU chiar crezi … că MIE, ca ROMÂN, îmi este teamă … de un NIMIC/VID … de un NIMENI?

  60. Pana deunazi HAITA humoroida de AGENTI SOVIETICI ai Secu ceausiste temporar legionarizate pentru promovarea proaspetei facaturi
    cominternist-securiste Aur, facatura intre timp DEMASCATA, culmea, de fosta lor febletze Shosho Troaca, de atunci ferindu-se ca de Diavol sa-i mai sustina pe cei doi AGENTI SOVIETICI infiltrati in forul suprem, deci pana deunazi fiarele turbate din HAITA il IDOL LATRAiza pe humoroid, alternativ pe rene si uneori pe ileana Rollasonata cu aceleasi formulari tembele de pe vremea cand operau ca cei patru muschetari!!! Ce am afirmat despre doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE li se potriveste, „doctori in wiki” care nu poseda biblioteci si n-au intrat in viata lor intr-o biblioteca. REGII geto-daci care au creat STATUL GETO-DAC pe care l-au fixat in istorie, stat care a depozitat pretentiile ROMANILOR ca POPOR devenit NATIUNE sub REGELE Carol I sunt NEGATI cu ticalosie de acest monstru numai pt. „legitimarea” „republicii bolsevice” instaurate de COMINTERNISTII ASASINULUI POPOARELOR
    Stalin!!! I-am explicat de ce nu am mai avut REGI, din cauza FARAMITZARII asistate de de REGII, IMPARATII si SULTANII care ne inconjurau si tot nu intelege!!! Creatura cavernelor marxistoid/bolsevicoide NU PUNE PROBLEMA DE CE NU A FOST INSTALAT de Stalin in 1947 UN VOIEVOD, UN DOMN in locul REGELUI MIHAI I DE ROMANIA GENERICA si a LEGENDAT un INFRACTOR PLEBEU?

  61. BASILEII cei geto-daci erau ALEȘI și doar dintre cei PĂMÂNTENI din acele TRIBURI.
    DUCII cei daco-români erau ALEȘI și doar dintre cei PĂMÂNTENI din acele feude/românii populare.
    DOMNII cei români erau ALEȘI și doar dintre cei PĂMÂNTENI din Țările Române.
    Domnitorul Cuza a fost ALES dintre cei PĂMÂNTENI din Principatele Române.
    Doar între 1866-1947 ROMÂNIA a fost „condusă și controlată de la centrul cel germanic” prin oameni neaveniți, nealeși si nepământeni/STRAINI.
    Și de aceea, noi ROMÂNII, în 1947, am eliminat acea dictatură regală NEALEASA și STRĂINĂ.

  62. Doamna Core! Iubita doamnă! Vedeți gușa și limbajul Omomatopeic al domnului Marius Budai, Absolvent de Liceu Industrial din Moldova și Absolvent de facultate Privată la 11 ani de la terminarea Liceului Indistrial! Dvs doamna Core dacă „ipotetic” ați avea o firmă, în ce post l-ați angaja pe Ministrul Pesedist în funcție,domnul Marius Budai? Măturător, spalator de vase, Body Guard? Râdeți domana Core, Râdeți de spusele mele? Vă cred că nu că puteți stăpâni râsul, dar din păcate cetățenii români nu își pot stăpâni plânsul! Budai Ministru? Liceu Industrial? Facultate Particulară pe banii bunicilor, rudelor? Popă cu Crematoriu în CV, șef la Arme și Muniții Plopeni? Doamna Core? Cine își bate joc de România cu sexul la vedere? Davos sau Binomul PSD-PNL? Întreb nu dau cu paru’. Vă pup pe suflet! Același admirator infocat!

  63. Tică pupă supt poale,își pune cenușă pusă în cap, aprinde artificii și pupat piață independenței, trădare să fie, dar să știm și noi. Ură, ură și la gară!, mici și bere, ceai de mușețel și tei, gata meciul, la culcare. Noapte bună, România,TI-li-că gândește pentru popor.

  64. ROMÂNIA este TĂRÂMUL de sub casele noastre.
    ROMÂNIA este TĂRÂMUL locuit CONTINUU, de 8.000 de ani, de către POPORUL nostru (dpv. genetic).
    ROMÂNIA este CERUL de deasupra caselor noastre.
    ROMÂNIA este AERUL pe care îl RESPIRAM pe acest TĂRÂM.
    ROMÂNIA este MÂNCAREA de pe MASA noastră.
    ROMÂNIA este BOGĂȚIA cea terana si subterană a acestui TĂRÂM.

  65. Tica, România merita orice, România ta si a mea sunt locurile copilariei noastre, locurile tineretei noastre, cu tot ce-am iubit. Locurile frumoase in care am fost, oamenii frumosi si buni pe care i-am intalnit, strabunii nostri…
    Sunt niste invataturi:
    De nu poți face 20 de metanii, fă 10, iar de nu poți face nici 10, fă închinăciuni!
    De nu poți sta o oră la rugăciune, stai măcar 5 minute!
    De nu poți ajuna, măcar postește!
    De nu poți face bine, măcar nu face rău!
    De nu poți construi biserici, construiește măcar o troiță, și de nu poți nici măcar o troiță, dă 1 leu săracului!
    De nu poți construi fântâni, dăruiește măcar un pahar cu apă!
    De nu poți să acoperi greșeala celuilalt, măcar nu-l pârî!
    De nu poți face pace, măcar nu aduce tulburare!
    De nu poți ajuta cu fapta, ajută măcar cu vorba, și de nu poți nici cu vorba, măcar nu pune piedici!
    De nu te poți bucura de darul celuilalt, măcar nu-l invidia!
    De nu poți aduce bucurii, măcar nu întrista!
    De nu poți fi sfânt, fii măcar om!
    De nu poți urca pe scara virtuților, măcar nu da înapoi!

  66. In 1947, in locul „unor regi venetici și nepământeni” … poporul NOSTRU ceL ROMÂNESC a ALES (pe o perioada determinată) conducători de NEAM doar PĂMÂNTEAN (ROMÂNESC). Intr-o REPUBLICĂ doar a ROMÂNILOR numita ROMÂNIA.
    D’AIA.

  67. Vânzarea ROMÂNIEI … străinilor de neam și țară… cf. Constituțiilor din 1866, 1923, 1938:

    Art. 78. – In lipsa de coboritori in linie barbateasca ai Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai in varsta dintre fratii sai sau coboritorilor acestora, dupa regulele statornicite in articolul precedent.
    Daca nici unul dintre fratii sau coboritorii lor nu s’ar mai gasi in vieata sau ar declara mai dinainte ca nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul sau dintr’o dinastie suverana din Europa cu Primirea Reprezentatiunii nationale, data in forma prescrisa de art. 79.
    Daca nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

    Art. 79. – La caz de vacanta a Tronului, ambele Adunari se intrunesc de indata intr’o singura Adunare, chiar fara convocare, si cel mai tarziu pana in opt zile dela intrunirea lor aleg un Rege dintr’o dinastie suverana din Europa occidentala.

    Deci intre 1866-1947, ROMANIA s-a AFLAT în RAPORT de SUZERANTATE permanentă față de Europa occidentală.

  68. Stimată și dragă Doamnă Core! Aveți cel mai „elevat” și spilcuit limbaj de pe Forum! Inteligența superioară, mii de cărți devorate! La ce bun? La ce bun? Opt virgulă opt milioane de Români pt Eternitate în Străinătate? Atac din interior și de la Davos asupra Ortodoxismului Românesc? Hoție, vânzare de țară? Sunteți Dumnezeul Forumului! Eu am cedat, nu sunt idiot, cretin, imbecil! Ce sunt? Un realist! România? Pradă binomului PSD-PNL cu 320 de Miliarde de Euro pe mână, Bugetul Romaniei! Veți muri Doamnă Core, Veți muri și Bogdan Aurescu „etern” la MAE, frații Muraru „eterni” la combaterea Antisemitismului Românesc și ” ca” Ambasadori în USA! Eternitate la Ciolan la Ciolacu, Ciucă, Alina Gorghiu, Vasilică Câțu! Doamnă Core! Asta e! Vă doresc noapte bună și atâta tot! Mamaliga nu face explozie! Păcat, Păcat de sângele vărsat!

  69. @ core – invidia naste multe monstruozitati. Citindu-l pe marele creanga : „Iaca si eu un bot de lut acolo” pot sa-mi recunosc locul printre semeni. Unii mai culti ,mai destepti ,mai altcumva . Nu am rivnit mai mult decit mi-a dat Creatorul. Sau cum spunem noi romanii – DUMNEZEU .Unii s-au nascut cu aceste daruri , altii au muncit pentru ele.Altii nu au avut psibilitatile sa-si foloseasca sau sa dezvolte aceste daruri. Dar bunul simt , sau cei 7 ani de acasa pe care ni l-au inoculat parintii si bunii nostri a functionat. si functioneaza inca la cei mai multi dintre noi. nu ne trebuie „iesplicatii” pentru asta .Iar invataturile vin odata cu educatia de acasa si ulterior cea numita si „scoala vietii”. Concluzia mea … Cei ce au primit totul de-a gata sunt cei ce tulbura apele. „Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor va fi Imparatia Cerurilor”!Si „a fi om e lucru mare….”. Frustrarile si invidia sunt cel mai mare dusman al oamenilor. Iar unii isi pierd si bruma de ratiune din cauza lor. Cu stima . Si multumesc pentru invataturi .

  70. Dna Core spune poezii, Tica se lamentează și Dan Ioan Popescu mănâncă ceea „ce” produce Planetă Pământ mai bun! Doarme în hotel de 5 stele, se scoală la 10, are 600 de Milioane de Dolari in cont din Industria României, tocată la fier vechi și Core se cearta cu Tică? Cine este „prostii”, idioții din ecuația asta? Core cu Tică sau Dan Ioan Popescu? Sigur Dan Ioan Popescu Won! C-asai în tenis! Distrugi România, fugi și trăiești ca un Bei, ca un Padisah! Prostii muncește, șmecherii chefuieste!

  71. Nu știu de ce atâtea ofuscări cu doftoratele palavragiilor dă Dâmbovița cu manele, fincă pălitica e dă furat, nu dă doftoroi, stie toată lumia.Că te lustruiesti și parcăț atârnă alfel(cravata care este)că zâce lumea că „ăstai cu doftoreală, știe să citește și are prezență cum să uită așa, ca cloța la uliu, și e cheptănat șî gras, doarme-n costum și noaptea! și săl auz cum citește! Nu sămpedică dă.loc, da dă loc, zâci căi popa, zău așa!” pentru că tot nu-i trebuie la altceva doctoratul!Da ce, vindecă cai de suspin? Tutunul de mozaic?E doar o zorzoana obligatorie de la un rang în sus, ca să zica lumea ca te pricepi la ceva așea, telectual! Că la celelalte se pricep ăi de nu-l votează, dar sunt puțini, asa că ce mai contează!

  72. Fugiți, Fugiți de muncă și de sclavie! Dacă aveți „cunoștințe minime” de Engleză și de Spaniolă, puteți fi „uns” ca șef la Arme Plopeni cu 12 000 de Euro net Lunar! Viața e scurtă scurtă e viața! Lipiți afișe la binomul PSD-PNL, veți
    scăpa de saracie, jeg, somaj, ăsta e viitorul! Fugiți de Muncă și imbratisati” viitorul”, adică ” nembru” partid PSD-PNL! Slavă Nemuncii! Slavă 320 de Miliarde de Euro pe mâna ” noastră”….

  73. Charlie … deoarece ne HULESTI pe noi ROMÂNII și SPRITUALITATEA cea ROMÂNEASCĂ … nu ești ROMÂN. Deci ești un STRĂIN APATRID.
    Charlie … deoarece ești FANATIC și INTOLERANT religios … nu ai ca DOMNIZEI nici pe EL cel UURANIC și nici pe IISUS cel al DRAGOSTEI și al RESPECTULUI față de OAMENI. Deci ești ATEU.
    Charlie … deoarece nu respecti RELIGIA cea STRĂVECHE și MONOTEISTA a ȘTIINȚEI a GETO-DACILOR … nu respecți nici POPORUL, nici TĂRÂMURILE și nici ȚARA cea a GETO-DACILOR. De aceea ești NECREDINCIOS în CUNOASTEREA UMANĂ (ȘTIINȚA cea care ne provine de la strămoșii noștri geto-daci). ȘI deci fără BIBLIOTECI despre ȘTIINȚĂ, CUNOASTEREA UMANĂ, SPIRITUALITATEA UMANĂ, FILOZOFIE și RELIGIE.
    PS. Am 10 biblioteci, documentație completă despre cultura și spiritualitatea noastră cea ROMÂNEASCĂ. Și încă vreo 10.000 de cărți din cultura și spiritualitatea umană. Posed, și mă
    mândresc cu asta, opera complete din ȘTIINȚA, filozofia și religia cea URANICA (de Astronomie, Cosmologie și Cosmogonie). Și o bibliotecă aproape completa de partituri pre-clasice și clasice pentru pian și orga.
    Tu … nu știi nici să citești, nici să vorbești și nici să comentezi … fiind doar un analfabet … in funcție de trol.

  74. De ce in 1866 nu a fost INSTALAT ca REGE chiar CUZA? Este răspunsul meu la întrebarea din 1947.
    Sau ALEȘI și INSTALAȚI REGI de os DOMNESC PAMANTEAN ROMÂNESC, din neamul BASARABILOR sau MUSATINILOR ? Nu niste străini venetici si uzurpatori de tron DOMNESC ROMÂNESC.
    În 1947, doar șase state din Europa rămăseseră monarhii regale. D’AIA.

  75. Sunt sigur că doamna core te com pătimește, dar poate așa e moda, să postezi, domnule Tică, cu gura plină, ronțăind ca pe grisine, ce rămâne lui Ciomu după operația de amigdale în care a defrișat cu intenție, ceea ce numește soția ta, puță. Fiecare obsedat sexual mănâncă ce vorbește domnule Visinescu.

  76. Am mai spus si sunt nevoit sa repet acest doru tica popescu e o creatura jalnica macinata de nevroze ideologice marxist/bolsevice
    intr-o masura atat de grava incat e irecuperabila…Pe REGII geto-daci cu care se batea in pieptul de arama ce-i statea sa plesneasca i-a declasat la simpli „duci”, TRACII nu mai sunt migratori de prin mileniul unu INAINTE DE HRISTOS, ci ramura lor geto-daca exista dinaintea aparitiei tracilor si traiau in „feude antice” alegandu-si „ducii” prin „vot uninominal”!!! Creatura e „dusa/se ‘duce'” rau cu pluta!!! Voievozii proveniti din FAMILII/DINASTII VOIEVODALE erau „alesi de popor” prin votul secret al razesilor delegat Divanurilor, Divanuri constituite din Dregatori NUMITI de Voievozii decedati sau DETRONATI!? Stateau Voievozii pe TRONURI DOMNESTI? Iata ca Basarabii si Musatinii au redevenit DINASTII dupa ce l-am bagat in corzi si e numarat…”Raspunsul la 1947″ al acestui fanatic ANTIROMAN este „1866”, fara sa-si dea seama ca BOLSEVICII AU ABOLIT MANARHIA ROMANA, adica ABOLEAU si MONARHIA UNUI URMAS AL LUI Cuza!!! Cat de limitat sa fii sa crezi ca l-au fortzat miseleste pe REGELE MIhai I de ROMANIA GENERICA
    sa abdice doar pentru ca provenea dintr-o DINASTIE STRAINA?

  77. d Popescu: ești sigur ca maria sa poporul a ales ceva în 1947 ?

  78. Yahweh, poate ai citit si tu. M-a impresionat:

    Finlanda, din colțul de nord al lumii, cu o climă rece și șase luni de iarnă și întuneric a ieșit pe primul loc în clasamentul celor mai fericite țări.

    Probabil, pentru ca in cultura finlandeză, oamenii se concentrează pe cooperare, nu pe competiție.

    Finlandezii știu să-și folosească timpul în mod activ. Ploaia, zăpada sau vântul rece nu reprezintă un obstacol în calea ieșirii la jogging sau a mersului cu bicicleta. Vara, saune în aer liber, ciclism, caiac, drumeții, camping… Peisaje frumoase si poluare scazuta.

    Un sistem de criminalitate scazut, un sistem de invatamant si de sanatate performante.

    Egalitatea, tradusa în șanse egale pentru toată lumea, indiferent de mediul socio-economic din care provin oamenii.

    O clasă de mijloc foarte mare și foarte puțină sărăcie.

    Chiar și cei mai săraci oameni pot primi cea mai bună educație și cele mai bune îngrijiri medicale.

    Ma gandesc ca, probabil, istoria lor nu a fost atat de zbuciumata ca a noastra. Eu chiar nu vad o iesire din cercul vicios in care am intrat de zeci de ani. Tica vorbeste de meritocratie. Si eu cred ca daca s-ar respecta acest criteriu plus pretuirea valorilor morale, ar fi sansa noastra.

  79. Toti romanii stiu si mai ales bolsevicoizii ca in 1947 POPORUL ROMAN NU A FOST DE FATZA si NU A FOST CONSULTAT ASUPRA FORMEI DE STAT intrucat conform CONSTITUTIEI din 1923 de sub REGELE Ferdinand REGATUL ROMANIEI MICI devenise REGATUL ROMANIEI MARI!!! Cum am spus si cu alta ocazie, in 1947 NU A AVUT LOC O CONSULTARE POPULARA, asa ca AGENTUL SOVIETIC cetatean roman la a doua generatie doru tica popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE minte cu o nesimtire nemaintalnita-intalnita sigur doar la poietul ratat rene/marius/core!!! Repet, POPORUL ROMAN nu a fost prezent la CRIMA IMPOTRIVA SA din 1947!In ce priveste MINCIUNA si mai ORDINARA ca si-ar fi ales „conducatori de neam”, poate de NEAM PROST BOLSEVIC si mai spune DUSMANUL ANALFABET AL ROMANIEI GENERICE cu un TUPEU IESIT DIN COMUN ca cele DOUA NEAMURI PROASTE, Dej si Ceausescu, au fost „alesi” „pe o perioada limitata cand stim ca au „domnit dictatorial si GENOCIDAR pana AU CRAPAT!!! Pana le-a crapat „domnia”…

  80. În anul 1947, ROMÂNII (majoritari in ROMÂNIA) nu au avut NEVOIE de ABSOLUT nici o CONSULTARE PUBLICĂ pentru ca ROMÂNIA să REDEVINĂ doar a ROMÂNILOR (și nu a regilor uzurpatori străini).
    Toate Constituțiile, din perioada 1866-1947, au consfințit statutul de suzeranitate a România în raport cu STRĂINĂTATEA vest Europeană (colonie a uzurpatorilor străini de tron PĂMÂNTEAN ROMÂNESC).

    Eu sunt ROMÂN, cel puțin și documentat, la a 5-a generație (eu, părinți, bunici, străbunici și stra-strabunici). Încă de pe vremea Țării Românești, a Țărilor Române, a Principatelor Române, a ROMANIEI, a ROMÂNIE cele MARI, a ROMÂNIEI și a ROMÂNIEI ca REPUBLICĂ. Așa încât neamul meu (cel ROMANESC cu acte) a cunoscut și TRAIT pe VIU, istoria poporului nostru ROMÂNESC de pe TĂRÂMURILE cele ROMÂNEȘTI, din sec. XVIII-XXI. Și altfel, neamul meu ROMÂNESC, a putut să MĂ ÎNDRUME și EDUCE in mod CORECT in raport cu ISTORIA și POLITICA ROMÂNEASCĂ de pe acest TĂRÂMURI.
    Dar STRĂINII nu pot gândi decât doar STRAINESTE.

  81. @ d popescu : ” …Romania sa redevina a romanilor … ” , daca nu-i cu suparare de sovromuri ai cunostinta ?

  82. La 1947, ROMANIA si ROMANII au STERS Constitutia din 1923. Care oricum nu a fost respectata de dictaturile din 1938-1944.
    In aprilie 1948 a fost votata o noua Constitutie. Constitutie care elemina STRAINII de la conducerea ROMANIEI. D’AIA.
    Si de atunci si pana ASTAZI, conducatorii ROMANIEI au fost alesi DOAR dintre ROMANI (ca neam sau cetatenie).
    Si de aceea, NOI ROMANII din ROMANIA, am HOTARAT abdicarea „regelui” MIhai I, doar pentru ca provenea dintr-o DINASTIE STRAINA si care se dorea GENERICA (STRAINA de neam si tara). Iar din 1947 ROMANIA nu a mai reprezentat o tara „generica” condusa doar de STRAINI de neam si popor (ca intre 1866-1947). ROMANIA devenind TARA proprie a ROMANILOR, fiind condusa de catre ROMANI. REPUBLICA, in care conducatorii sunt ALESI dintre PAMANTENI, si doar pentru mandate fixe.

    NCum poti sa FII asa de IPOCRIT si MASLUITOR … in eraport cu NEAMUL nostru STRAMOSESC al GETO-DACILOR …
    Acum cateva postari HULEAI tracii si geto-dacii. Acum vorbesti, ca si cei din comunism, despre RADACINILE cele REGALE ale ROMANIEI. Tu despre justificarea „Ilegimitatii unei monarhii regale” dar straina si uzurpatoare de tron. Ceasca despre justificarea „legimitatii STATULUI nostru, NATIONAL, UNITAR si CENTRALIZAT” inca din antichitate (Burebista/80-44 BC). Astfel, discursul tau „generic regal” este PERFECT „de aceeasi factura” cu discursul „nationalist regal” al comunistilor.

  83. La 1947, ROMANIA si ROMANII au STERS Constitutia din 1923. Care oricum nu a fost respectata de dictaturile din 1938-1944.
    In aprilie 1948 a fost votata o noua Constitutie. Constitutie care elemina STRAINII de la conducerea ROMANIEI. D’AIA.
    Si de atunci si pana ASTAZI, conducatorii ROMANIEI au fost alesi DOAR dintre ROMANI (ca neam sau cetatenie).
    Si de aceea, NOI ROMANII din ROMANIA, am HOTARAT abdicarea „regelui” MIhai I, doar pentru ca provenea dintr-o DINASTIE STRAINA si care se dorea GENERICA (STRAINA de neam si tara). Iar din 1947 ROMANIA nu a mai reprezentat o tara „generica” condusa doar de STRAINI de neam si popor (ca intre 1866-1947). ROMANIA devenind TARA proprie a ROMANILOR, fiind condusa de catre ROMANI. REPUBLICA, in care conducatorii sunt ALESI dintre PAMANTENI, si doar pentru mandate fixe.

    Cum poti sa FII asa de IPOCRIT si MASLUITOR … in eraport cu NEAMUL nostru STRAMOSESC al GETO-DACILOR …
    Acum cateva postari HULEAI tracii si geto-dacii. Acum vorbesti, ca si cei din comunism, despre RADACINILE cele REGALE ale ROMANIEI. Tu despre justificarea „Ilegimitatii unei monarhii regale” dar straina si uzurpatoare de tron. Ceasca despre justificarea „legimitatii STATULUI nostru, NATIONAL, UNITAR si CENTRALIZAT” inca din antichitate (Burebista/80-44 BC). Astfel, discursul tau „generic regal” este PERFECT „de aceeasi factura” cu discursul „nationalist regal” al comunistilor.

  84. „Regele”Mihai (monarh ereditar din Familia Imperială de Hohenzollern-Sigmaringen) … nu a fost DEFEL „urmasul” DOMITORULUI Cuza (neaos ROMAN, NEAPARTINAND nici unei case „imperiale” sau „regale”) care a fost ALES in mod DEMOCRATIC de catre Adunarile Elective din Moldova/5 ianuarie si Tara Romaneasca/24 ianuarie din 1859). LUAND prin SURPRINDERE intreaga Europa.

    În Țările Române (Moldova si Tara Romaneasca) succesiunea la domnie a fost ereditar-electivă, adică orice membru al familiei domnitoare putea deveni domn, dacă era ales de către stările țării.
    Sfatul domnesc întrunit într-o formă restrânsă s-a numit, în Țara Românească sfat sau sfatul țării, uneori divan, singlit, pretoriu și scaun de judecată. Dacă sfatul domnesc se întrunea într-o formă lărgită, care cuprindea toți marii dregători și colaboratorii lor cei mai apropiați, se folosea termenul de divan. Adunarea cu caracter mai larg, care cuprindea reprezentanții boierimii și bisericii, se numea sobor.
    În Moldova, pentru sfatul restrâns s-a folosit numele de sfat, sfat de taină, sfatul cel mai înalt, sfatul țării și singlit, pentru forma lărgită divan, iar pentru adunarea reprezentanților păturilor privilegiate sfat de obște.
    Prima mențiune a termenului sfat a fost într-un document din 11 februarie 1400.
    CAT de IPOCRIT poti sa fii … DENIGRAND si MASLUIND rolul SFATURILOR … in ALEGEREA DOMNILOR doar dintre cei de DE OS PAMANTAN/ROMANESC. Doar pentru a incerca sa justifici „(I)LEGITIMITATEA” unor UZURPATRORI de TRON” … STRAINI de neam si popor.
    RUSINE TIE si NEAMULUI TAU cel STRAIN si MASLUITOR de ISTORIE a ROMANIEI !

  85. Sovrom-urile, de multe ori SOVROM, au fost societăți mixte româno-sovietice înființate în 1945 în urma unui acord între România și Uniunea Sovietică, semnat la Moscova pe 8 mai 1945, cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor României față de Uniunea Sovietică (vezi Tratatele de pace de la Paris, 1947/semnate de regele Mihai). Sovrom-urile au funcționat până în 1956, când au fost dizolvate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.