Acordul convenit vineri seară de Eurogrup (miniștrii de finanțe din zona euro) cu privire la Grecia anulează angajamentele față de creditorii internaționali asumate de precedentul guvern de la Atena, condus de conservatori, a declarat sâmbătă premierul grec Alexis Tsipras, citat de agențiile de presă internaționale.
”Ieri am făcut un pas decisiv, renunțând la austeritate și la troică. Am câștigat o bătălie, dar nu și războiul. Dificultățile reale ne așteaptă de acum încolo”, a spus Tsipras.
Zona euro a decis vineri seară să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiții, conform comunicatului publicat la finalul reuniunii.
„Pe baza cererii Greciei, a angajamentelor autorităților elene, a avizului instituțiilor creditoare ale Atenei și a acordului la care s-a ajuns vineri între țările membre ale zonei euro,”vom lansa procedurile pentru a ajunge la o decizie finală privind extinderea” planului de finanțare actual „pentru o durată de până la patru luni”, se menționează în comunicat.
Grecia va trebuie să prezinte luni seară reformele sale structurale – lupta contra evaziunii fiscale, corupției și administrația publică, iar apoi acestea vor fi detaliate de experți înainte de a fi examinate de Eurogrup, a declarat o sursă europeană.