Preotul orădean Ciprian Mega s-a ales cu mașina făcută scrum după un incident petrecut în noaptea de 4 spre 5 februarie.
Preotul se deplasa spre București, pe DN 76, când brusc, în trafic, a simțit că iese fum. Mega a tras pe dreapta și a coborât din autoturismul care în scurt timp a fost cuprins de flăcări.
Incidentul a fost relatat pe Facebook, joi, chiar de preot, care a precizat că nu a fost rănit în incident, nici el nici prietenul care îl însoțea.
„Am toată convingerea că tristul eveniment prin care am trecut nu are nicio legătură cu episcopul Oradiei, nici cu intențiile dumnealui în ceea ce mă privește. Ar fi o nedreptate să-l bănuiască cineva de așa ceva.
Dimpotrivă, mă văd și mai îndreptățit să cred că dumnealui este doar o rotiță măruntă într-un mecanism mare, de aici și precaritatea instrumentelor pe care le folosește. Ceea ce consider, totuși, că ar trebui să-i reproșeze fie Părintele Patriarh, fie consensul lucidității sinodale, ar fi instigarea la ură, mai ales că acest demers s-a făcut prin minciuni evidente, beneficiind de vocea instituțională pe care o modelează după bunul său plac.
În contextul absurdității ultimilor ani, găsesc de cuviință să spun că mi-am slujit Biserica și țara. Am făcut lucrul acesta așa cum am considerat eu, nefiind înregimentat în niciun fel, decât în rândul slujitorilor Împărăției lui Dumnezeu. Nu sunt responsabil pentru ceea ce gândesc alții despre mine, nu sunt sensibilizat de procesul de intenție, nu reacționez la intimidări. Aș fi preferat, însă, ca, în terenul ideilor, să luptăm cu argumente. Dac-ar fi să o iau de la capăt, aș construi bisericile la fel, aș face aceleași filme, inclusiv ultimul, aș vorbi pe același ton în spațiul public, poziționându-mă diferit de cei care propovăduiesc instituționalizarea gândirii critice și anularea conștiinței. Aș merge, fără-ndoială, la Moscova, unde aș vorbi, exact cum am făcut-o, în conferințele de presă. Și, probabil, că aș avea încredere în aceiași oameni, inclusiv în trădători.
Nu sunt omul rușilor, nu am făcut politică, nu i-am făcut ”campanie” domnului Georgescu, dimpotrivă!
M-am străduit, doar, să nu uit că preoția nu poate fi separată de lucrarea permanentă a conștiinței, că firea omului este nestatornică și mintea lui este dubitativă.
Cred, în continuare, că în haosul societății românești nu se aude glasul Bisericii.
În ceea ce mă privește, situația actuală presupune o singură soluție pentru un creștin, anume iertarea.
ps: în fotografii este, într-adevăr, mașina mea, în drum spre București. Atât eu, cât și prietenul care mă însoțea, suntem bine. Dumnezeu a făcut o minune cu noi!“
Mega sufera de mania persecutiei, e periculos (de bolnav). Cum dracu’ sa fi fost vorba de vreun atentat asupra lui la sute de km de Oradea de unde plecase cu rabla lui de masina? Tipul fiind de trimis la psihiatru.