Când Parma l-a numit succesor al lui Fabio Pecchia pe românul Cristi Chivu, care nu mai antrenase până atunci decât echipa Primavera a Interului multă lume s-a grăbit să spună că și-a semnat sentința, pentru că situația din clasament era grea și ce ar fi putut să facă în bine un debutant la un nivel atât de înalt?
Au trecut opt etape de atunci iar debutantul a pierdut un singur meci. Rezultatul? Parma are șase puncte peste primul loc retrogradabil, locul 18 și șansele de a juca și la anul în Serie A au crescut enorm. Parma a reușit două imense victorii cu echipe care sunt în zona Champions League, Bologna și Juventus precum și un 0-0 la Florența, Fiorentina cedând foarte greu puncte acasă.
A făcut-o în condițiile în care pe starul Dennis Man, căzut într-un mare con de umbră, nu s-a sfiit să îl țină pe bancă și să îl introducă doar în ultimele minute. La meciul cu Juventus s-au accidentat doi titulari în primele zece minute dar echipa a continuat să funcționeze ca un ceas elvețian. De altfel aici e miracolul Chivu, Parma devenind brusc o formație căreia îi dai foarte greu gol.
Presa din Peninsulă merge din elogiu în elogiu la adresa românului și consideră că în acest sezon Italia a mai câștigat un antrenor de mare valoare, care are și avantajul tinereții. Fanii Parmei nu au uitat că Igor Tudor a preferat să vină la Juventus, refuzând oferta emilienilor și i-au transmis acum un mesaj: Multumin Tudor că ai spus nu pentru că acum Chivu te-a învățat fotbal.
Presa peninsulară e de acord că în câteva săptămâni Cristi Chivu a transformat Parma dintr-o echipă frumoasă dar extrem de fragilă într-un bloc de marmură solid, aproape indestructibil. Parma a învins din nou după zece ani pe Juventus și tifosii au fost în culmea fericirii și laudă conducerea pentru inspirația genială de a-l fi numit pe Chivu.
@ Zicea la Ioanițoaia în emisiuni și ,,V-ați lovit la cap ?”, după care sa lovit la cap , deci ,cum spunea Cristian Chivu , ,,e complicat” ?
@ În alte vremuri spunea multe Chivu la Ioanițoaia, cu statui , cu Michelangelor, cu marmură , în vremuri cu Parmalat zicea că ,,s-a întărit brânza” , deci cu statui de marmură , nu de brânză întărită ?
@ ,,Bătrâna Doamnă” , ”s-a dat învinsă”;
De farmecul acestui ,,băiețaș”,
A fost ,”convinsă” !
Ha, ha! Alt cardinal la porțâle Rom’i…
ma bucur pentru cristi de acest parcurs. un om deosebit. mult bun simt. mare jucator si se pare ca va deveni un nume mare si ca antrenor. ma bucur ca a ales sa ramana cu frumoasa lui familie sa traiasca in italia. mult succes cristi!