Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, nu va participa, joi, la sărbătorirea celor 150 de ani de la unificarea Italiei, anunţă Agerpres, citând agenţia italiană ANSA. Motivul invocat de liderul sârb este invitarea preşedintelui Kosovo.
Sunt profund dezamăgit că nu voi putea lua parte la sărbătorirea celei de-a 150-a aniversări a unificării Italiei, la 2 iunie, deoarece preşedintele aşa-zisului stat Kosovo a fost invitat la eveniment”, a declarat preşedintele sârb într-un interviu acordat agenţiei Ansa.
Nu aceeaşi decizie a fost luată de preşedintele României. Traian Băsescu va merge joi la Roma, chiar dacă acolo va fi prezent şi liderul Kosovo.
Traian Băsescu şi preşedintele sârb Boris Tadici au boicotat summitul liderilor din Europa Centrală şi de Sud-Est, care a avut loc sâmbăta trecută în capitala Poloniei, pentru că la reuniune participa şi preşedintele kosovar.
România şi Serbia sunt printre puţinele state care nu recunosc suveranitatea Kosovo, obţinută pe criterii etnice.