Prezentatoarea Sanda Țăranu, internată la Psihiatrie: ”Știți ce au făcut?”

Prezentatoarea Sanda Țăranu, una dintre cele mai iubite figuri ale televiziunii românești, nu a avut o viată ușoară.

De (I.R.)
Prezentatoarea Sanda Țăranu, internată la Psihiatrie: ”Știți ce au făcut?”

Prezentatoarea Sanda Țăranu, una dintre cele mai iubite figuri ale televiziunii românești, nu a avut o viată ușoară.

Prezentatoarea Sanda Țăranu, una dintre cele mai iubite figuri ale televiziunii românești, nu a avut o viată ușoară. Jurnalista a vorbit despre perioada în care a fost internată la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”.

„A fost un moment când aș fi putut să zic că am fost dizident, dar niciodată nu mi-a trecut prin gând așa ceva. Adică a fost momentul când, rămânând numai două ore de program, deci după 83-84, eu am cerut schimbarea locului de muncă. Și pentru că n-am vrut să apar cu orice preț. Adică ce să fac? Nu mai puteam să-mi fac meseria. Am căzut într-o depresie îngrozitoare. Și deci n-am făcut-o, nu m-am prefăcut că sunt bolnavă. Așa a fost. Când m-am dus la spital, la spitalul numărul 9 îi zicem, ca să nu zic mai rău, m-au internat imediat. Am făcut bine, pentru că acolo mi-am dat seama ce însemna dacă s-ar fi agravat boala, pentru că aveam deasupra rezervei mele agitatele, care când au auzit că sunt acolo, știți ce au făcut? Au venit la rezerva mea, s-au suit pe un scăunel că aveam un gemuleț sus… Și eu am auzit că este mișcare pe afară, că e ceva, ce s-a întâmplat”, a povestit Sanda Țăranu, în podcastul lui Adrian Artene.

„O văd pe una că era pe scăunel și s-a uitat ca să nu mă deranjeze, că ele vroiau să vină la mine. Și mi-au povestit despre ele. Le-am spus să nu mai faceți așa ceva, să veniți și stăm de vorbă și fac ce vreți voi. Nu, zice, noi am venit să ne spuneți noapte bună, așa cum spuneți la televizor. Pentru că noi nu putem dormi deloc, nici măcar 5 minute noaptea. Și poate că dacă ne spuneți noapte bună, poate că vom reuși să dormim. Doamne, când am auzit, să știți că dacă nu veniți voi, vin eu la voi și vă spun noapte bună. Și să-mi spuneți absolut tot ce vă doare, toate problemele pe care le aveți, pentru că la mine rămân. Și uite așa, profesorul când a venit la vizită seara, cu suita, știi cum se face vizita de seară, s-a dat la mine așa și zice: „Aș vrea eu să am paciente ca dumneavoastră”, a adăugat ea.

VIDEO

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Tot pe atunci, Buletinul Meteorologic era prezentat si de o dna care semana izbitor cu Leana Ceausescu, in afara de Romica Jurca. Era un antitalent total, dar avea atuul asemanarii.
    Cred ca fiintza mai antipatizata si mai scuipata pe ecran decat acea persoana, nu mai exista printre angajatii de la TV……[R]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.