Privatizarea unor companii de stat ar putea conduce la restructurărim creşterea preţurilor şi chiar la falimentul, se arată într-un raport privind evoluţia concurenţei în sectoarele cheie ale economiei, realizat de Consiliul Concurenţei.
Astfel de industrii sunt cele cu randamente de scară crescătoare (au costuri marginale descrescătoare) precum: căile ferate, distribuția energiei electrice, telecomunicațiile fixe etc.
De asemenea și companiile care operează în sectoare de activitate care au un grad ridicat de interconectivitate cu restul economiei ar trebui avute în vedere atunci când se urmărește modernizarea/creșterea eficienței în locul privatizării (aceste sectoare pot fi reprezentate de transportul aerian, autoritățile responsabile cu autostrăzile etc.), astfel că, atunci când se decide asupra privatizării sau restructurării unei companii de stat, trebuie avute în vedere mai multe aspecte care vizează atât performanța companiei, cât și efectele pe care aceste măsuri le vor genera asupra consumatorilor, angajaților și a altor părți interesate, se spune în raport.
Reprezentanţii autorităţii de concurenţă susţin că printre posibilele costuri ale privatizării sunt: creșterea prețurilor rezultând o scădere a satisfacției consumatorilor; falimentul unor companii și scăderea numărului de locuri de muncă; efecte adverse pentru anumite regiuni și anumite grupuri de interese; derapaje ale managerilor de succes cauzate de creșterile salariale. FMI recomanda, în anul 2012, ca fiind prioritară privatizarea Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz și CFR Marfă, acestea fiind companii atractive pentru investitori și având roluri importante în economie.
În cadrul raportului Comisiei Europene sunt enumerate companiile de stat care generează cele mai mari profituri, toate activând in sectorul energetic: Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, Electrocentrale București.
Încă din anul 2012, FMI semnala importanța unei politici transparente în ceea ce privește managementul și datele cu privire la performanțele financiare ale companiilor de stat. Teoria și chiar și practica economic, se spune în document, au arătat că agenții economici privați conduc la o utilizare mai eficientă a resurselor de care dispun. Cu toate acestea, există situații când, din considerente economice, aceștia nu sunt motivați să activeze pe anumite piețe, în aceste cazuri fiind necesară intervenția statului. Uneori, această intervenție se manifestă prin intermediul companiilor pe care le deține.
Există totuși și cazuri în care, din alte motive decât cele economice, statul poate fi prezent pe unele piețe, fie datorită unor firme prestigioase pe care le deține în sectoare cu tradiție, fie datorită considerentelor sociale sau strategice ale respectivelor sectoare (ex: sectorul energetic, sectorul farmaceutic etc.). Cele mai importante companii în care statul român are dețineri se află în sectoare strategice, cea mai mare parte a acestora aflându-se în sectorul energetic.
Statul deține companii în domenii cheie ale economiei românești. Iată care sunt principalele companii:
– Transelectrica SA deține o poziție de monopol natural pe piața transportului de energie electrică. – Hidroelectrica SA, SC Nuclearelectrica SA și SC Complexul Energetic Oltenia SA dețineau, în anul 2013, fiecare, o cotă de piață de peste 20% pe piața producerii și comercializării de energie electrică, fiind cei mai mari producători și având, cumulat, o cotă de piață de aproape 70%. – Electrica SA prestează activitățile sale economice (distribuție de energie electrică, furnizare de energie electrică și lucrări de întreținere și reparații pentru instalațiile de distribuție si transport de energie electrică, în mai multe regiuni ale țării) în regim de monopol natural. – Romgaz SA deținea, în anul 2013, o cotă de 42,5% pe piața producției gazelor naturale. – Transgaz SA este într-o situație de monopol natural pe piața transportului gazelor naturale. – CN Poșta Română S.A. deține o poziție dominantă pe piața serviciilor poștale (68% din volumul trimiterilor) și pe piața serviciului de livrare a pensiilor și drepturilor sociale. – CFR Marfă S.A. (45%-48% cotă de piață) și CFR Călători S.A. (80% cotă de piață) dețin poziții dominante pe piața transportului feroviar de marfă, respectiv piața transportului feroviar de călători. – CN Loteria Română SA deține o poziție de monopol în sectorul jocurilor de noroc de tip loto. – CEC Bank și Exim Bank sunt bănci care au integral capital de stat și care, în anul 2014, au cumulat 8,8% din totalul activelor nete din sistemul bancar.