A făcut peste 40.000 de operații și a publicat peste 60 de cărți și tratate medicale și peste 400 de lucrări științifice. A iubit și iubește oamenii și tot ce-a făcut, a făcut pentru oameni. Așa se caracteriza marele profesor Leon Dănăilă în urmă cu ceva vreme.
Reputatul medic împlinește astăzi 91 de ani.
”Meseria de neurochirurg devine artă, devine estetică pură. Un bun neurochirurg trebuie să fie inventiv, să aibă manualitate, simţ estetic, talent, dar înainte de toate, să aibă har!”
”Omul care a scris cât alții n-au trăit” este membru al New York al Academy of Sciences, London Diplomatic Academy, L’Academie Centrale Europeenne des Sciences, des Lettres et des Arts, World Academy of Letters și al peste 20 de alte societăți științifice internaționale.
Cu o carieră de peste cincizeci de ani ca medic specialist neurochirurg, ”Geniul care operează de mână cu Dumnezeu” este o personalitate emblematică a școlii românești de medicină, deținând recordul mondial la numărul de intervenții neurochirurgicale.
LEON DĂNĂILĂ s-a născut pe 1 iulie 1933 la Darabani în județul Botoșani. A absolvit în anul 1952 Liceul „Grigore Ghica“ din Dorohoi (acum, Colegiul Național cu același nume), iar în perioada 1952 – 1958 a urmat cursurile Facultății de Medicină din Iași. A lucrat timp de doi ani ca medic stagiar la Spitalul din Comănești, un an la Circumscripția Sanitară din Dărmănești (1960 – 1961), apoi a ocupat prin concurs postul de medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gheorghe Marinescu“ din București. Devine în 1966 medic specialist neurochirurg, iar în 1972 obține titlul de doctor în medicină; în același an a absolvit și Facultatea de Filosofie – Psihologie din București, ale cărei cursuri le-a urmat la zi, în paralel cu activitatea sa de medic neurochirurg.
Providența a făcut ca academicianul Leon Dănăilă să se nască în aceeași zi în care sunt prăznuiți sfinții mucenici doctori fără de arginți Cosma și Damian. În mocirla care a cuprins România ,cu medici și politicieni corupți, doctorul Leon Dănăilă este el însuși un mucenic vrednic să fie așezat în rândul sfinților. Să trăiți întru mulți, fericiți și rodnici ani domnule academician Leon Dănăilă!
O generație pierduta! Subiectele de la bac au fost filmate și trimise pe face-buci! Succesuri guys! Viitorul suna bine!
TOT RESPECTUL!