Rata inflației în luna decembrie 2022 va fi de 15,2% și de abia în 2023 aceasta va mai scădea, până la 8%, în luna decembrie, conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. PIB-ul din acest an va avea o creștere de 4,6%, urmând ca în 2023 să fie o creștere de doar 2,8%. Câștigul salarial mediu net în 2022 va fi de 3.801 lei, iar în 2023 acesta va crește la 4.235 lei. Din cauza nivelului ridicat al inflației, anul acesta câștigul real este negativ, -2%. De abia în 2023, salariații vor simți o creștere, de doar 1,7%.
Estimările pentru anul 2022 au fost fundamentate pe baza evoluţiilor din perioada ianuarie-august (creşterea economică de 5,7% din semestrul I, tendinţele indicatorilor sectoriali din iulie şi august, dinamica preţurilor etc.), luând în considerare prelungirea conflictului dintre Rusia şi Ucraina şi implicaţiile pe care acesta îl are asupra economiei europene şi mondiale.
În profil trimestrial, pentru partea a doua a anului au fost prevăzute atenuări de dinamică pe fondul prețurilor ridicate, a afectării ramurilor industriale energointensive, și a trecerii în teritoriu negativ a ritmului anual al câștigului salarial real lunar. Cu toate acestea, varianta prognozei actuale poate fi considerată ca fiind una prudentă, existând premise favorabile ca diminuarea de ritm a consumului privat din ultimul trimestru să fie compensată de intensificarea procesului investiţional.
Per ansamblu, avansul economic a fost prevăzut la 4,6% în anul 2022, cu 1,1 puncte procentuale peste nivelul estimat în scenariul din prognoza de vară (+3,5%). Au fost constatate performanţe peste aşteptări în activităţile de construcţii şi servicii, care împreună deţin o contribuţie de circa 5 puncte procentuale la majorarea produsului intern brut, atenuând astfel aportul negativ al industriei şi agriculturii (-0,9 puncte procentuale).
Pentru sectorul terţiar, căruia i-a revenit rolul de motor al creşterii, valoarea adăugată brută a fost estimată a se majora cu 7,7%, cu o uşoară tendinţă de încetinire în a doua parte a anului, în timp ce pentru sectorul de construcţii a fost prevăzută o dinamică de 6,1%, pe baza accelerării activităţii din semestrul II. Contribuţiile negative au provenit din partea industriei, pentru care s-a prognozat o diminuare a valorii adăugate brute cu 1,2%, şi din partea sectorului agricol, puternic afectat de secetă, ceea ce a condus la revizuirea semnificativă a estimărilor anterioare, până la o scădere de 12,8%.
Pe latura cererii, după un comportament foarte bun în primul semestru (+5,0%), aşteptările au vizat tendinţa descendentă a dinamicii consumului privat în perioada următoare, corelată cu evoluţia puterii de cumpărare. Astfel, creşterea de 5,4% prevăzută pentru întreg anul 2022, a fost cu 1,9 puncte procentuale peste estimarea anterioară.
Investiţiile brute au cunoscut o uşoară redinamizare în trimestrul II 2022, tendinţă care va continua pe măsură ce realizarea investiţiilor publice finanţate din fondurile UE (PNRR şi cadrul multianual) se va accelera. Cu toate acestea, revizuirea creşterii formării brute de capital brut a fost una modestă (+0,6 puncte procentuale), la 4,3%, existând influenţe nefavorabile din zona
echipamentelor.
Conform prognozei actuale, în acest an cererea internă se consideră a fi susţinătoarea creşterii economice, exportul net având o contribuţie nulă – dinamica superioară a exporturilor de bunuri şi servicii (9,2%) fiind anulată de cea a importurilor de bunuri şi servicii (8,2%).
inflatia va scade pt ca se intra in recesiune, nu se mai vand produsele si vor fi nevoiti sa reduca din pret/profit si astfel se va mai potoli avantul motivat de fuga dupa profit cu orice pret