Tinerii angajați din România cu venituri nete de maximum 4.000 de lei lunar au șansa să primească un ajutor financiar din partea statului pentru plata chiriei. Un grup de deputați de la PNL, USR și UDMR a depus în Parlament un proiect legislativ în acest sens. Documentul vizează modificarea Legii numărul 76/2002 cu privire la sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Inițiativa prevede acordarea unor subvenții lunare cuprinse între 400 și 600 de lei. Suma diferă în funcție de orașul în care se află locuința închiriată. Tinerii din București și Cluj-Napoca, localități încadrate în categoria teritorială I, vor primi plafonul maxim de 600 de lei.
Statul va acorda 500 de lei pentru chiriașii din municipiile Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea.
Tinerii stabiliți în celelalte localități din țară beneficiază de un ajutor lunar de 400 de lei. Perioada maximă de acordare a acestui sprijin este de trei ani.
Pe lângă banii pentru chirie, inițiativa legislativă introduce o facilitate pentru transportul în comun. Beneficiarii primesc o reducere de 50% a tarifului pentru abonamentele de transport public local, metropolitan sau integrat. De asemenea, tinerii vor plăti la jumătate de preț abonamentele nominale pentru naveta feroviară.
Condițile pentru obținerea fondurilor
Proiectul de lege impune solicitanților îndeplinirea simultană a mai multor criterii clare:
- Vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani împliniți.
- Existența unui contract de muncă cu normă întreagă și un salariu net de maximum 4.000 de lei. Angajații part time primesc banii doar dacă urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate, iar plafonul se calculează proporțional cu orele lucrate.
- Prezentarea unui contract de închiriere valabil pe cel puțin șase luni, înregistrat oficial la organele fiscale competente (ANAF).
- Stabilirea domiciliului sau a reședinței la adresa locuinței închiriate.
- Lipsa unei alte proprietăți imobiliare rezidențiale pe numele solicitantului.
- Persoana nu ocupă o locuință socială, de serviciu sau un apartament administrat de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL).
- Proprietarul locuinței nu are grad de rudenie cu chiriașul până la gradul al patrulea inclusiv.
- Tânărul nu cumulează acest sprijin cu alte ajutoare de stat sau locale destinate decontării cheltuielilor de locuire sau transport.
Inițiatorii proiectului legislativ consideră că măsurile propuse acoperă obstacolele financiare majore din marile centre universitare. Dacă Parlamentul adoptă documentul, noile prevederi sociale vor intra în vigoare la începutul anului 2027.