Propaganda dezbinării a ajuns pericol public

Nu cumva propagandiștii acestor mesaje sunt oamenii rușilor? Nu cumva hoții strigă hoții?

Propaganda dezbinării a ajuns pericol public

Nu cumva propagandiștii acestor mesaje sunt oamenii rușilor? Nu cumva hoții strigă hoții?

Decizia de anulare a alegerilor a uimit lumea justiției. Cărțile de drept se clatină pe rafturi. Statuia Justiției dă de-azvârlita cu balanța și-și smulge eșarfa de pe ochi. Anularea alegerilor are ca scop pândirea lui Georgescu la cotitură. Dacă va cuteza să-și mai depună candidatura, va fi scos de pe listă cu precedentul Șoșoacă.

Imaginea țării în lume este departe de a fi idilică. Mesajele care au venit din diverse capitale afirmă, în sinteză, același lucru – și anume dreptul poporului de a-și alege conducătorii, fără alte comentarii. Nimeni nu face vreo referire la legionari ori la dejucarea în România a unei lovituri de stat pusă la cale de ruși.

Propaganda iresponsabilă din țară pompează, însă, cu insistență această imagine de țară aflată în pragul unei lovituri de stat, în urma căreia, probabil, ar urma să se instituie statul legionar. Cam acesta este „firul logic” pe care merge discursul unei realizatoare tv cu nume de păsărică.

Astfel de mesaje – nu altele – sunt cele care sperie investitorii, băncile, cursul leului…Astfel de mesaje afectează bursa. Aceste mesaje ale propagandei introduc ura, spaima și dezbinarea între oameni.

Nu cumva propagandiștii acestor mesaje sunt oamenii rușilor? Nu cumva hoții strigă hoții?

N-am auzit ca Georgescu să zică vreodată ceva agresiv la adresa cuiva. Pe tonul său echilibrat o ține una și bună cu voința poporului, cu dreptul la alegeri libere și cu celelalte clișee mistico-suveraniste ale sale. Dar nu incită pe nimeni la violență. Privește cu destulă eleganță mizeriile care i se pun în cârcă.„Îi înțeleg, ei știu că au pierdut”, spune Georgescu despre cohorta sistemului.

Un propagandist în delir:„România e sub atac! Pe noi cine ne apără?”

Propaganda împotriva lui Georgescu a depășit persoana acestuia. E o propagandă care atinge cotele unui pericol public. O propagandă care introduce în oameni spaima de lovitură de stat și vehiculează pericolul legionarilor este de-a dreptul iresponsabilă.

Atacurile asupra lui Călin Georgescu s-au desășurat progresiv. A fost un crescendo care a început cu ideea soft că el nu este un mare admirator al UE și NATO și a ajuns până la stadiul dur în care a fost acuzat că a ticluit o lovitură de stat cu legionarii.

Nu știm cine a coordonat această simfonie a dezbinării, dar putem bănui. Propagandiștii chemați să interpreteze partitura nu puteau gândi de capul lor ceva coerent în această privință. Obișnuiți cu comenzile nu sunt prea creativi.

Între noi fie vorba, nici la execuție nu sunt foarte buni. Când zice unul complot, zic toți. Când zice altul lovitură de stat pusă la cale de ruși, zic toți. Ar trebui să stea mai răsfirați. Și să nu citească toți odată aceleași foi.

Șeful de post A3 măcar nu e original, cântă cum i se transmite prin telefon. Morsa competentă are mai multă libertate de mișcare, face naveta între televiziuni punând mereu aceeași placă cu „excelența sa dl.ambasador Zuckerman” ca să-i impresioneze pe fraieri. Cel poreclit Zucky nu este nici excelență, nici ambasador. Este un cetățean care și-a cumpărat postul de ambasador cu 100.000 dolari și care, după 1 an și două luni, a fost retras din funcție pe ușa din dos pentru incompetență și prostiile pe care le-a făcut. Urmând exemplul înaintașului său Gitenstein, Zucky s-a aciuit în România ca să ciugulească oarece mărunțiș.

Ofensiva împotriva lui Georgescu s-a pregătit imediat după încheierea votării.

În lunea de după alegeri, contul de pe TikTok al lui Călin Georgescu a fost blocat de rețea pentru că înregistrase, post votare, un salt uriaș în numărul de vizitatori. Estimările cvasiunanime, făcute la cald, arătau că va câștiga și turul II. Asta a speriat. Surpriza era totală. Socoteala de-acasă a unora nu se mai potrivea deloc cu cea târg.

Ascensiunea lui Arturo Ui trebuia oprită. Iohannis cere telefonic serviciilor secrete câte un raport „orientat” despre acest candidat. Ca să-i fie tampontă ascensiunea, Georgescu trebuia prezentat ab initio ca fiind un adversar al Uniunii Europene, al NATO și al drumului european al României. În paralel, trebuia găsit un răspuns la o întrebare care suna cam așa: „nu-i așa că în alegeri au fost și ingerințe rusești?”. Scenariul „omul rușilor” este foarte ușor de folosit de propagandă. Eticheta de „omul rușilor”, adânc înfiptă în mintea naivilor, este cea mai sigură soluție de a scăpa de cei neconvenabili regimului.

Rapoartele merg sincron pe formula indicată, dar efectele sunt zero. Sondajele nu se clintesc, Georgescu tot pe locul întâi.

Se urcă tonul cu o terță. Georgescu nu mai e doar un simplu adversar al instituțiilor euro-atlantice, ci este încadrat la o categorie superioară, aceea că vrea să scoată țara din NATO și UE. Sondajele tot neclintite.

Se bagă cărbuni: Georgescu nu doar că va scoate țara din cele două comunități, dar o va și duce direct sub influența Moscovei. Bingo! Clasarea lui pe primul loc are, în sfârșit, o explicație: alegerile au fost influențate de ruși!.„Lunea viitoare Putin vrea să-și pună omul la Cotroceni!”, țipa șeful de post A3. Rușii au atacat cibernetic infrastructura informatică a alegerilor și a modificat rezultatele. Directiva nocturnă a șefului de post A3 este clară: „Voturile trebuie renumărate!”.

A doua zi, executarea. Voturile se renumără, dar rezultatele ies aproape identice. Colac peste pupăză, STS se amestecă în ciorbă și transmite un comunicat de presă șocant: „La nivelul instituției noastre nu există suspiciuni sau indicii referitoare la atacuri cibernetice care să fi avut ca efect modificarea sau alterarea datelor din infrastructura IT&C suport pentru alegerile din 24 noiembrie 2024, nefiind influențată corectitudinea procesului electoral”. CCR validează primul tur.

Propagandiștii plusează. Alegerile n-or fi fost ele alterate de ruși, cum spune STS, dar situația e complicată la nivelul general al țării. N-a fost atacat procesul electoral, dar este atacată întreaga Românie. „Suntem atacați! România e sub atac! Pe noi cine ne apără?!”, țipa în delir, ore-n șir, șeful de post A3. Dacă suntem atacați, ar trebui activat art.5 al Tratatului NATO. Se face tur de studiou pentru încurajarea acestei variante.

Simfonia diversiunilor trece la allegro. „Documentele SRI trebuie desecretizate! Acolo se află adevărul despre cine ne atacă!”, țipă din nou șeful de post A3. Misiunea e îndeplinită. Documentele se desecretizează ilegal, fără să fie adoptată o HGR de aprobare, cum cere legea. Sunt niște note informative fără valoare juridică.

Raportul SRI produce o mare dezamăgire: pentru atacurile cibernetice sesizate, „inclusiv în ziua alegerilor și în noaptea postalegeri”, „au fost utilizate sisteme informatice din peste 33 de țări, folosind metode de anonimizare avansate pentru a îngreuna procesul de atribuire”. Și mai departe: „Evaluarea cu privire la atacul cibernetic este în derulare, în prezent nu deținem date certe cu privire la atacator ori cu privire la afectarea procesului electoral”.

Această informație esențială, prezentată oficial de SRI în documentul din CSAT, a fost trecută sub tăcere. Dar notele informative sunt fluturate de propagandă pe sub nasul fraierilor, „dovada!, dovada!”…Tăcere totală despre concluziile SRI. Așa se face manipularea.

Kaneț filma!

CCR nu așteaptă ca notele informative să fie cercetate de parchet și apoi de o instanță – și abia apoi să se pronunțe, cum ar fi fost obligată să procedeze. Cei 9 înghit ca niște pelicani eseurile primite de la CSAT și pe baza lor invalidează alegerile din turul I, pe care abia le validase cu două zile înainte. Decizia validării fusese publicată și în Monitorul oficial.

CCR a dispus anularea alegerilor, nu repetarea alegerilor. Repetare însemna că ar fi participat aceiași candidați. Anularea înseamnă refacerea întregii proceduri, începând cu strângerea de semnături. În orice variantă, CCR nu are atribuții nici de anulare, nici de repetare a alegerilor. Numai tribunalele militare speciale din anii cincizeci își asumau orice atribuție doreau.

Decizia de anulare a uimit lumea justiției. Cărțile de drept se clatină pe rafturi. Statuia Justiției dă de-azvârlita cu balanța și-și smulge eșarfa de pe ochi. Anularea alegerilor are ca scop pândirea lui Georgescu la cotitură. Dacă va cuteza să-și mai depună candidatura, va fi scos de pe listă cu precedentul Șoșoacă.

Acum urmează nucleara! Rusia n-a comis doar un atac cibernetic asupra României! Rusia preconiza o lovitură de stat! Lovitua a fost dejucată, însă, de instituțiile statului român, care au apărat democrația. Asta ne spune de trei ori pe zi, ca ampicilina, morsa competentă..

Lovitura de stat urma să fie dată de legionari, sprijiniți de Rusia. S-ar fi stabilit o perfomanță demnă de agentul 007: o lovitură de stat într-o țară înarmată până în dinți, în care sunt cazarmați peste 5.000 de militari americani, plus canadieni, francezi și mulți alții, știuți sau neștiuți. Plus radare și rachete, și F35-uri, și drone, și Abrams-uri, și Patriot-uri și câte și mai câte arme și armamente – toate acestea era cât pe-aci să asiste (?) la o lovitură de stat.

Din ultimele desanturi matinale ale mascaților pe la anumite case, garduri și cotețe, rezultă că Rusia urma să acționeze prin intermediul cuiburilor de legionari. „România nu este o țară antisemită. Cine a ordonat aceste percheziții este un criminal, un trădător al României, pentru imaginea României în lume. Campania anti-legionară este o nouă lovitură de imagine dată României”, scrie Ion Cristoiu.

Nu se știe dacă „legionari” se referă la cei din istoria neagră a țării noastre sau la cei care acționează în legiunile străine americane sau franceze. Confuzia prinde bine în manipulări. Respectivii, cum s-or numi ei, au fost interceptați peste tot, pe șoselele patriei, au fost duși la poliție și parchet, de unde au ieșit peste 6-8 ore cu mânile legate la spate în cătușe. Aveau în mașini cuțite de tăiat porcu^ și alte arme albe sau maron. Lovitura de stat a eșuat, drumul european al țării a fost salvat. Dar represaliile merg până la ultima celulă de complotist. Listele negre sunt în continuă completare.

Ion Cristoiu face un autodenunț: „Eu sunt specialist în Corneliu Codreanu. Am un mesaj către procurorii din Ilfov: Am pierdut în casă un ziar legionar – „Buna Vestire”. Poate veniți să-mi faceți o percheziție, că nu-l mai găsesc. Bine că nu am acasă un mărțișor-legionar de la CNSAS, că mă arestați și pe mine”.

Raționamentul televizionistei cu nume de păsărică este simplu: legionarii sunt susținătorii lui Georgescu, deci Georgescu este legionar. El este, ce să mai lungim vorba, autorul loviturii de stat dejucate. Kaneț filma!

Cam acesta este libretul uneia dintre cele mai incredibile diversiuni din ultimul secol, popularizată de niște instituții de media iresponsabile.

Să vină americanii să verifice

Vânătoarea de vrăjitoare continuă cu toate pânzele sus. Ofensiva continuă până la stârpirea ultimului complotist. Morsa competentă și șeful de post A3 suflă în pânze din toți rărunchii…

Acum 2 săptămâni în țară era liniște. Nici legionari, nici lovituri de stat, nici atacuri cibernetice. Cum a ieșit Georgescu pe primul loc și a rămas pe poziție în toate sondajele, cum, dintr-o dată, s-a găsit dușamnul poporului.

SUA a traversat o experiență similară în 2016. Câștigase Trump. Dar perdanții, în frunte cu madam Hillary Clinton, au aruncat pe piață scenariul atacurilor cibernetice produse de ruși asupra procesului electoral. „Trump e omul rușilor”, suna propaganda de peste gârlă. Totuși, procesul electoral de acolo n-a fost anulat și reluat de la capăt. Probabil guvernul federal american stă mai prost cu banii și n-a vrut să facă încă o cheltuială în numele democrației. În America nu sunt suficiente vorbele, ca la Curtea Constituțională a României. Acolo se decide orice numai pe bază de probe. S-au făcut comisii de anchetă și investigații informatice de tot felul, dar n-a ieșit nimic.

O soluție pentru noi ar fi ca Iohannis, într-un moment în care trage dulapul mai aproape de telefon, să solicite din SUA experți, procurori, investigatori care să scormonească pe unde știu ei mai bine, pentru a găsi sursa atacurilor cibernetice și schema de organizare a loviturii de stat pusă la cale de ruși. Dl.Blinken s-a referit în clar despre implicarea rușilor. Atunci, să ne spună concret despre ce e vorba. Anterior, vorbise la telefon cu ministrul de Exteren al României, diplomatul de înaltă ținută Luminița Odobescu. Dacă cei doi tot s-au înțeles ce să spună, ar trebui să și dovedească. Altfel, una vorbim și alta fumăm…

Până atunci, confuzia este menținută. Nu contează realitatea, ci etichetele.

Povestea cu „omul rușilor” și „lovitura de stat” nu sunt probate. Afirmațiile propagandei nu sunt probe, sunt propagandă. Numai în anii cincizeci tribunalele militare speciale pronunțau sentințe bazate pe ce se scria în ziarele puterii populare.

Până la un verdict clar al unor instanțe cu privire la aceste două teme – Georgescu e omul rușilor și lovitura de stat – totul rămâne o diversiune mizerabilă. Efectul cel mai important este deturnarea atenției de la fondul de probleme care au generat ascensiunea lui Călin Georgescu.

Nu rușii l-au pus pe Georgescu pe primul loc în sondaje. Și nici tiktok-ul.

În sondaje l-au adus pe primul loc milioanele de români care nu mai suportă umilințele. Și pe care bazaconiile despre legionari și lovituri de stat mai mult îi enervează decât îi liniștește.

Distribuie articolul pe:

90 comentarii

  1. Inca o data … ‘ukraina’ inseamna MAIDANUL dintre STATE, numele fiind derivat din u („lângă”) și substantivul slav krai („regat, ținut”). Deci un maidan care nu poate fi nici stat si nici suveran … ci doar un taram al nimanui.
    De ce NU ne VOROVESTI (NICIODATA) sarlica despre RAPTURILE TERITORIALE cele ILEGALE si NON-ISTORICE ale MAIDANEZILOR (TARAMURILE Bucovinei, Hertei, Bugeacului, Gurile Dunarii, Insula Serpilor, taramuri ISTORICE Românesti) care au fost PASTRATE, INSUSITE si DEZNATIONALIZATE ILEGAL chiar si DUPA desprinderea de URSS si infiintarea MAIDANULUI din anul 1991 ? Si asta MA MAHNESTE PROFUND !!!

  2. Propaganda hotilor, coruptilor, mafiotilor psd-pdl-USR este mult mai intensa decat campania lui CG pe tictoc.
    Sistemul este disperat: nu vor mai fi la butoane!
    Ne-ati izgonit din tara, ne luam tara inapoi de la voi, hotilor!

  3. Oameni buni, ganditi cu capul vostru,dati deoparte ce zice Realitatea sau A3. Acest Georgescu este un sarlatan,un escroc care se joaca cu mintile noastre. Un control psihiatric ar fi necesar celui care comunica direct cu Dumnezeu.

  4. Georgescu ar trebui sa continue si sa forteze candidatura, ca sa dovedeasca falimentul coloniei… e interesant ca, ani de zile ungurii au avut si inca mai au candidati care militeaza deschis pentru separatism, care sunt si condamnati pentru discriminare, si sunt acceptati la alegeri de „institutiile statului”… astazi, romanii sunt interzisi de la a fi alesi pe acuzatii fara acoperire, fara dovezi, fara proces, fara decizii judecatoresti. E interesant ca la „licurici”, ala pe care-l ling toti intelectualii… Trump, un „penal”, un „agent al Rusiei”, un „dezinformator”, un „violator”, un „evazionist fiscal” a fost permis si mai mult ales ca presedinte. Noi suntem mai „licurici” decat licuriciu cand vine vorba de „democratie”

  5. O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
    Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a condus, de fapt, operațiuni neoficiale în numele statului român de ani de zile și lucrează cu ofițeri din FOS/Operațiuni Speciale, dar și cu ofițeri SPP.

    Este dezvăluirea jurnalistei Sorina Matei, care mai spune in continuare: „Un sfat: Nu puneți botul la subiectul Potra. Observați că de 2 zile nu mai sunt rușii sperietoarea națională, ci este acest Potra. Căruia Turturică al lui Pahonțu i-a oferit pe TVR sesiuni speciale acum 2 luni pentru luptele eroice din Congo.

  6. inevitabil, in cateva luni se va vota din nou. E simplu de rezolvat, candidatul anti trebuie sa ia peste 50% din primul tur!

  7. Un lung delir subiectiv,iar oarece postaci de pe aici șanț duși cu pluta..
    Post cu apa va rog,3 zile,ca va reveniți…

  8. Daca evenimentele acestea au consecinte financiare(devalorizarea monedei,cu consecinta topirii economiilor oamenilor saraci), economice si sociale(neincrederea si plecarea investitorilor,deci somaj pt multi angajati) , atunci sustinatorii asa-zisului „suveranizm” nu numai ca au votat contra propriilor interese, ci ii afecteaza si pe ceilati, chiar si pe cei care nu au participat la vot. DIn pacate, ignoranta costa,nu putin, nu numai o data, si nu numai pe creduli.

  9. N-avem ce face. Inteligenta a fost dintotdeauna mai elastica. Prostia e rigida si prin asta se impune cu putere si mai lesne. La urma urmei, trebuie sa acceptam ca exista logica de dreapta si logica de stanga, deci fiecare cu dreptatea lui. Ce va iesi pana la urma va impune logica proprie, buna sau rea. Sa stam calmi si fatalisti!un

  10. Un articol excepțional care ar putea fi folosit oricând Intr-o curte de judecată a ultimelor aberații, malformații și abuzuri la care incompetenții aflați la decizii au supus poporul român.

  11. Legiune vine de la latinul legio ce inseamna cel ce apara legea. Legiunea romana era cea mai buna trupa militara dupa pretorieni.Era de temut prin faptul ca lupta pana la moa rte nu capi tu la. Testoasa de azi de la scu ti eri de acolo vine … Avea mediu 5000 de legionari.

  12. Legiunea franceza sau legiunea americana nu au treaba cu legiunea romaneasca mistica. Iar daca ai legiunea de merit americana sau legiunea de onoare franceza nu inseamna ca esti din garda ca pitanului. Pentru A3 si nu numai… E asa de usor cititul da nu se vrea.

  13. Doamne al tuturor oamenilor, credinciosi si atei, cat adevar axiomatic e concentrat in zice rea kanetz mosfilma…Teatrul absurd cu sustinerea din vorbe a STATULUI SUVERAN Ucraina continua!!! Continua si propaganda cu „joaca de-a razbelu” in care ne baga Colhozu promovata de filosov ieTicii de pretutindeni!!! Am devenit din anti „amerloci” pro „amerloci” luptatori darji pentru pax sovietika…

  14. PSDPNLUDMRUSR – DIAVOLI PARAZITI MALEFICI ! UNDE SUNT CELE 200 MILIARDE EUR DATORIE FACUTA DE ACESTI CRIMINALI ?

  15. E simplu, d-le Stireanu. Rusii, fiind foarte, foarte nepriceputi in ale spionajului, au trimis un agent in Romania, pe C.G., dupa ce in prealabil i-au fabricat pe internet o imagine…identica cu a lui V.Putin! Adica machism in natura, judo, inot in ape inghetate, cal alb, etc.
    Va dati seama ce incapabili! Practic l-au trimis in misiune cu o tinta albastra-alb-rosie pe spate pe care scria „russkii shpion”…
    Noroc ca serviciile americane s-au prins si ne-au avertizat!
    Cum? Astea sunt povesti de Petre Ispirescu? Pai daca la multime merge, ce conteaza?!

  16. USR, ca de obicei se situează pe planul violenței, dezinformării,atacului la adresa democrației, statului de drept,PSD, CCR, votului democratic, în loc să se dezică de cei care în pandemie au comis crime împotriva poporului român,genocid în spitale și prin interzicerea internărilor,jaf cu vaccinuri,atac la libera circulație a cetățenilor și îngrădirea libertății acestora etc, continuă în același comportament grobian.

  17. Am ajuns in situatia ingrata de a-l felicita pe maxtor pentru mesajul curajos pe care l-am avut pe buze mereu citindu-i astuia ineptiile
    propagatoare ale dezbinarii, dar nu l-am rostit stiind ca pentru simple critici sunt latrat…Sa ajunga asta care pune/punea latraii pe mine si care ma bloca atunci cand ceream REVIZUIREA CONSTITUTIEI care a permis prin articole si aliniate special „ambiguie” sau care se bat cap in cap, ma bloca sustinand ca traim intr-o „democratie”, sa atace brutal cainele de paza al Constitutiei…

  18. Iadul scrie pe toți cei care,conștient,au pus ștampila pe descreierat.Nu mă refer decât la voi.Repet,nu la cei care au crezut în buna cuviință înșelătoare a extraterestrului.Nu am nimic cu aceștia.Eu sunt doar ignoranți nevinovați.

  19. @batalionul de vivandiere -iti înțeleg supărarea,idolul vostru e kaput,adică,trebuie sa fii dus cu sinapsele ,sa nu cazi asta.Descinderile și perchezițiile de azi ,găsirea unui arsenal impresionant de arme,fie și albe,arata cine sunteți cu adevărat.Daca m-ai întrebat, cine e Corina de care pomenești?Știu că suferiți dragilor,știu că ați vrut să dați 🔥 la țară,nu va reușit
    Sper sa aveți parte de vâlvătaia cea mai grozava in chinurile iadului.

  20. Ce sunt politrucii CCR, dacă nu „judecători” aduşi de la strung ca în anii 50 de Partidul Unic? Din componența CCR mai lipseşte doar al zecelea membru, un NKVDist în palton de piele şi cu pistolul Makarov pe masă, să supravegheze buna desfăşurare a luptei cu duşmanii poporului…

  21. Ar fi util să aflăm răspunsul la următoarele întrebări:
    1. Cine e șeful de post a-l A3?
    2. Cine îi dădea indicații in direct?
    3. Cine era la bordul avionului privat care a aterizat în România pe 6 decembrie?
    4. Cu cine s-a întâlnit persoana/delegatia respectivă din USA?

  22. COM promis total trecand in tabara camasilor verzi, un trol insista sa-l faca „iepuras” pe filosov ieTicaul…Mai nimerit era a-l scoate de „mielusel” stiind tehnica diversionista a lupilor mioritici…

  23. În loc să fie judecate crime împotriva poporului român în pandemia de Covid-19,ca genocid,jaf, dictatură, când au fost închise spitalele soldate cu mii de morți suspecte în acestea și interzicerea internărilor bolnavilor,de asemenea arestul la domiciliu al românilor și îngrădirea liberei circulații a acestora,jaful comis prin achiziționarea de vaccinuri, îngroparea inadmisibilă a celor decedați în saci negri de plastic etc,cei ce au obligații în acest domeniu se ocupă cu „vânătoare de vrăjitoare”, ceea ce este inadmisibil într-o democrație reală.

  24. @ livia , cetatean roman . Oare ? Nu cumva esti @ Corina? aia ce smulgea dinti si punea dan turi ? „Cacareaza” te da de gol stilul.Stil de „Rominie educata”!Ai rude la cenzura ?Ca prea te infoi pe forum….” Cetonteano”!Rrumena!

  25. SistemulTicaloșit nu se lasă infrint .Dacă popu lația român ească nu poate sa înl ăt ure sing ura ace asta Moli ma poli tica care măcinată

    Ve ci nii Româ niei și SU A , RU S IA , CHI NA , Fra nța, chiar Germ ania abia așteaptă .
    Șefii Insti tuțiilor de forță PATRI OTI ar trebui sa se auto se si ze ze.
    Sa l v ați Ind epe nde n ta Rom â niei !

  26. Tot incerc sa va trimit un interviu cu Calin Georgescu și nu reușesc .
    Călin Georgescu este prezent în filmul documentar recent lansat „Secretele ONU”, produs în colaborare cu Comisia Internațională de Anchetă privind Crimele Dictaturii Covid (International CReise Investigative Comitte), înființată de cunoscutul avocat Reiner Fuellmich, care a fost răpit și arestat fiindcă a dorit realizarea unui proces mondial Nürnberg al Covidismului. Site-ul Stop World Control, care aparține acestei echipe internaționale, a postat recent filmul documentar, titrând „Călin Georgescu, un curajos luptător pentru libertate, conduce cursa prezidențială în România”.

    Călin Georgescu – un avertizor curajos asupra tenebrelor ONU – dezvăluie secretele organizației care are pretenția să controleze lumea, de la corupție la rețelele de pedofilie, se transmite în film. Este vorba de „OLIGARHI CARE FURĂ ALEGERILE pentru a se îmbogăți și a înrobi lumea”, se scrie chiar în derularea genericului filmului documentar, cu scopul de a proclama un Guvern Mondial care să impună Marea Resetare enunțată de Klaus Schwab la Davos. „Dacă nu ești 100% politically correct nu poți să faci parte dintre ei”, spune avertizorul Călin Georgescu în dialogul său cu realizatorul David Sorenson.

    Mai jos, oferim filmul tradus și subtitrat:

    https://rumble.com/v5vakrw-secretele-onu-interviu-calin-georgescu.html

  27. Raspunsul e educatie, altminteri nu facem decat sa protejam indiferenta/prostia/incultura. Asta a facut acum CCR. Bah baieti, anulam alegerile sa va protejam de prostia voastra – va faceti rau si nu stiti – deveniti un pericol pentru voi insiva. Dezinformarea se vindeva cu informare/educatie.

  28. Trebuie făcut ceva cu electoratul retardat ,deviat de la gândirea rațională. Editat

  29. Calin Georgescu,a fost deconspirat în ultima clipa.Trebuia,demult,instituțiile statului să reacționeze mult mai dur.Constitutia vorbește clar de valorile europene,ele sunt fundația statală,numită Romania.Nu lăsați țara la mana unor descreierați.

  30. intrebari

    Dar exista Democratie?

    Da cei fara telefon fara net cum urmaresc Tik Tok?

    Cand Iohannis a spus:”Vreau guvernul meu” era democratie? Dar cand a spus:”Au trebuit sa moara ca sa-si dea demisia” a fost democratie, accident sau…?

    E democratie cand ne-a declarat ca el ramane.

    PS printr-o lege data de Predoiu Legile europene sunt deasupra CCR, atunci poate ne spune Iohannis daca in ele scrie ca poti opri alegerile pt ca s-a razgandit CCR care validase turul I…

  31. Putem răsuflă ușurați,deocamdata.Dumnezeu ne-a salvat deocamdată de niste extremiști periculoși care adoptă crima de stat că mod de guvernare.Sa sperăm că Călin Georgescu va fi trimis la închisoare,iar cei care au votat cu el sa fie trimiși pentru tratament psihiatric la Balaceanca.

  32. Cartile de DREPT, nu de „justitie”, au cazut demult de pe rafturi, cam de prin 1946 cand internistii COM au comis prima FRAUDA MASIVA ELECTORALA si Justitia nu a reactionat…Dezbinarea societatii romanesti e oglinda dezbinarii societatilor europene si mondiale, a Lumii LIBERE, ca urmare a operatiunilor speciale declansate in 2019, virusul bolsevic chinez si 2022, agresiunea criminala a URSS rebotezat asupra STATULUI SUVERAN Ucraina…

  33. Lucrurile sunt foarte, foarte grave, societatea nu va trebui să accepte deloc înlăturarea lui C. Georgescu de la a mai candida, altfel demonstrează că am rămas aceleași marionete de dinainte și de după 89. Această gălușcă nu trebuie înghițită de poporul român, iar toți cei cu funcții mari, avocați și judecători, ar trebui să lucreze împreună la restabilirea dreptății.

  34. Iohannis: deci lumea s-a uitat pe tiktok? atunci instaurez dictatura personala cu ajutorul institutiilor statului. E mult mai rau decat pe vremea lui Iliescu.

  35. Wowwww! La 09:39 doua mesaje de la acelasi nume?? Ce soft folosesti ca vreau si eu unu’? Se poate pirata; e si-n varianta portabila? Hai ca aveai mesajele pregatite… Te mai asteptam, mai draga clona, mai!

  36. Ilescu a strans in 1989 carne de tun la asa zisa revolutie trucata. Televiziunea romana cica libera m.a.nip.ul.a din greu impreuna cu Radioul in slujba noilor autoritati in lupta cu teroristi inchipuiti.

    Dupa teroristi si revolutie, tot cu TVR, mineriade impotriva protestelor din Piata Universitatii pana n-au mai fost crezuti.

    Dupa 20-30 de ani regimul Basescu-Iohannis a gasit altzi fraieri de serviciu cu salvatori si …repus pe tapet legionari pe televiziuni private platite de la buget

  37. …ma intreb daca acestia, despre care se face vorbire pe-aici, inclusiv cre-ti-nii care comenteaza injurandu-l pe georgescu si sustinatori realizeaza ca, in cazul in care se adeveresc spusele multor oameni cu carte multa, si anume declansarea celui de-al treilea razboi mondial, ei sunt printre principalii vinovati?…daca nu chiar principalii?…si, daca se va intampla acest lucru, se vor mira de faptul ca tot ce ne-au dorit se va intoarce insutit impotriva lor si familiilor acestora?…

  38. normal ca a fost si lovitura de stat.
    din partea lui Georgescu a fost concurenta neloiala(postari fara cod pentru a fi cenzurat dupa un nr de afisari,stabilit de cei cu fraiele tarii[adica cel care taie si spanzura si are proprii candidati poate afisa propriile mesaje mai mult, fara sa dea socoteala nimanui,cu legea propriilor judecatori pe care i-a plasat ])

  39. Cine are obligația sa verifice și amendeze propaganda mincinoasa ce dezbina și inconforteaza poporul? Sigur este exclus ca să fie introduse în aceasta ecuație CCR – si-a arătat deja dubla, supramasura.

  40. Spre deosebire de Sosoaca (nici acum nu se comporta la un nivel de calibru si continua sa vorbeasca mai mult despre ea) Calin Georgescu este o nuca tare. Este parte a unui plan care depaseste jocurile interne ale securitatii. Niciodata acest om nu a vorbit fara acoperire. Nimeni nu va avea curaj sa-l scoata din cursa prezidentiala.

  41. Agitatie mare aici. Noi stim cine se agita din 1989. Sunt cei care pierd privilegiile si sunt inspaimantati de efectele devastatoare, ce vor veni, cauzate de fraudele, talhariile si crima organizata pe ei care o desfasoara in Romania de 35 de ani.

  42. orcie vor spune ei ca sa explice lovituri de stat ,chiar daca isi schimba candidatii, noi din razbunare vom vota tot pe altcineva !!!

  43. Sau Tal Hanan,„creierul israelian al dezinformării”, cel atacat de Lasconi a zis sa o dea jos pe duamna, ca nici de marioneta nu e buna. Ca sa nu dea nimic de banuit, i-a dat jos pe amandoi.

  44. @Conu. Sfat: fugi chiar în seara asta la poliție, scuipă tot ce știi, și poate scapi cu suspendare, nu mai trebuie să fugi cu nava de marfă spre Rusia.

  45. Pentru cei sanatosi la cap era clar. Pentru cei din institutiile statului ce il sustin pe acest vierme impodobit, nu e clar. Asta e adevarata cale pt creierul lor bolnav! Dictatura.

  46. Legea este lege și trebuie aplicată pentru toți. Legea și numai legea.Daca Călin Georgescu nu ajunge la pârnaie , degeaba vorbim

  47. @singur, ia zi-ne tu cine a omorât PATRU premieri ai României? Javrele capitanului. Cine a omorât și deportat nenumărați români?

    Dacă ei se exprimă liber, atunci și noi vom face la fel.

  48. Unul din cei ce aplaudă anularea alegerilor să ne lămurească cum poți, dpdv democratic, să bagi pumnul în gura celor ce au altă părere, oricare, și să nu-ți crape obrazul de rușine? Mă gândesc că și unei IA i se încîlcesc liniile de cod dac-o pui să răspundă.
    Mă aștept ca la următoarele alegeri să nu participe nici cei ce n-au votat C.G. dacă au un pic de cinste.

  49. @maxtor 8:40-Ciocu mic, gunoi pupincurist al lui Calin Georgescu si ”idiot util” al lui Putin!Era de asteptat ca gunoi ca tine s-o faca pe ”ne znaiu” cu un tupeu de carutaș colhoznic nespalat, jegule biped, dar voi fi aici sa te araăt cu degetul si sa-ti amintesc cine esti si ce esti ori de cate ori va fi necesar!

  50. Acei oameni(nu sunt oameni)au nevoie de tratament psihiatric,ori asta nu știu cum se poate face când e vorba de câteva milioane de oameni(nu sunt oameni)care au dat 🔥 la țară.

  51. Priviți dragi votanți cu mintea în pioneze ,ce rău imens puteați face acestei țări.Un exemplu:Șerban Suru nu a fost niciodată tras la răspundere pentru activitățile sale ce promoveaza naționalismul-extremist și memoria celor care au comis, în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, crime împotriva poporului român, inclusiv împotriva evreilor români”.Sa va fie rușine,votanți români,care ați vrut să dați foc la țară.

  52. In mod normal calin Georgescu și toți nemernicii care sunt cu el trebuie închiși pe viață pentru tentativa de lovitura de stat cu ajutorul unor puteri străine.

  53. Nu va faceți iluzii. Numai printr-un miracol sleahta putinista a luat plasă ieri, dar ei continuă lupta. Ei nu concep să nu meargă cu acest personaj la alegeri la anul ca au investit mult în el. Lovitura de stat împreună cu toate personajele pe care le activaseră doar s-au liniștit puțin.CCR a salvat Romania!

  54. Atenție!!! Au apărut pe internet mesaje de la un așa numit guvern al Transilvaniei. Se vrea dezmembrarea României după modelul Yugoslav? Speră Iohanis să ajungă președintele Transilvaniei? Ne vor trăda încă odată serviciile secrete?

  55. Cred ca ar fi mai bine sa nu mai mentionati A3 in articole. In fond, n-am vazut articole dedicate wc-urilor publice, nici gropilor de gunoaie. Doar foarte rara apar, atunci cand se pregatesc actiuni de curatire.

  56. Stând eu acasă, pentru că alegerile au fost anulate și fiindcă a plouat, am constatat că nu s-au mai compus alte manele în afara celor comandate de liberali.
    Și atunci vin și zic: poate fi și film regizat de Spielberg și cu Brad Pitt în rolul principal, dacă „e” doar popcorn o ardem noi „pă mici”.
    Cam asta e realitatea (fără plus) la firul ierbii, domnii mei.

  57. este mult mai mult decat atat; romania s-a descalificat iremediabil, si prin incompetenta si prin iresponsabilitate; deciziile politice dicteaza deciziile tututor celorlalti factori, institutii, mass-media, etc; politia aresteaza haotic, dintr-o data se descopera conspiratii si criminali ai statului peste noapte; rusii sunt peste tot, romania e infestata de pericole la tot coltul de strata; si, pana mai ieri, nu se-mtampla nimic. Seamana a telenovela ieftina, oare romanii sunt tot atat de prosti pe cat sunt politicienii care fac tot circul asta?

  58. toate partidele impreuna cu STS au furat
    au inteles ca asa EI castiga;
    am vazut asta in plandemie cand toti ‘jurnalistii’ mancau ra’hat cu polonicul
    desi era clar ca totul nu e decat o minciuna chinezeasca,
    vezi pe tik/tok mortzii luatzi de pe strazi de astronautzi.

    shtir’eanu
    (shtirul e pt. porci)
    e un biet prapadit,
    se trage din gunoaiele satului,
    facut ‘om’ prin selectie negativa de catre co’munishti.

  59. Oare v-a trecut prin gând că totul este un scenariu pus la cale de Johanniss și că Georgescu Calin are rolul lui ?
    Nu v-a trecut!
    Johanniss este cel mai mare scenarist care a existat ,i-a ieșit totul,nu a dat gres niciodată ,asa se explică și reușitele lui.
    Calin Georgescu nu poate fi atât de nepregatit încât să scoată pe gura anomaliile cu scutul de la Deveselu și NATO numai daca vroia sa se sinucidă politic ori să stârnească ce a stârnit.
    Din tot ce se întâmplă în aceste zile ,singurul care a ieșit pe plus este Johanniss,mandatul lui la Cotroceni s-a prelungit cu încă trei luni ori cat v-a fi nevoie și în plus este și salvatorul democrației.
    Pentru a-și pune in practica scenariul a avut nevoie de un iepure și nu de orice fel de iepure.
    Era musai sa fie un iepure patriot și suveranist și după acest iepure sa alergăm noi hăitașii.
    Eu cred că acesta este rolul lui Calin Georgescu în planul lui Johanniss.
    Și mai cred că în acest mandat prelungit se pregătește ceva!

  60. Cand vrei sa dai foc la miriste, pui foc in mai multe locuri. Ucraina, Taiwan, Israel, Gaza, Siria, Georgia, Iran, Romania, Venezuela, etc. E meci la nivel planetar. E care pe care intre elefanti. Romania e doar o secventa in acest film. Poporul a fost un pic ravasit dar se calmeaza. De la Ignat pana la Sf Ion va fi preocupat cu umplerea ghiozdanului. Urmarim cu atentie si ingrijorare!

  61. Asa cum Iliescu a inventat teroristii, la fel Iohannis a inventat alt inamic al statului: tiktokerii. Asa se dau loviturile de stat. Si apropo, si intr-un caz si in altul, serviciile de informatii si-au bagat „armele in rastel”, nu sustin aberatiile sefului statului.

  62. Singura soluție, care salvează obrazul gros al clasei poolitice actuale, este: Laura Codruța Kövesi PRESEDINTA!

  63. Am o intrebara:CINE PROCESEAZA POSTUL DE TELEVIZIUNE ANTENA 3,DAR SI CELELALTE POSTURI DIN ROMANIA,PENTRU ACTELE CLARE DE DIVERSIUNE SI MINCIUNI LA CARE SUPUNE ZILNIC POPORUL ROMAN,CINE ESTE/SUNT COMPLICII ACESTOR INFRACTORI CU PURTARI DE DROGATI?

  64. NU, votul TREBUIE RELUAT DE UNDE A FOST INCALCATA VOINTA ROMANILOR! RELUAT TURUL 2! Sa se reia deindata turul 2 al alegerilor pentru prezidentiale! Romanii au ales! Deschideti sectiile de votare pentru reluarea turului 2! Ce ar trebui reluat de asemenea este votul pentru parlamentare! Unde aur a iesit pe primul loc, iar pesede era pe locul 4, alaturi de penele, la un pas sa dispara!

  65. De ce MAE n-a adresat niciun protest ferm ambasadei ruse la Bucureşti, aşa cum a făcut-o când se găsea câte o aripă de dronă prin Deltă. Să-l fi chemt pe domnul ambasador. şi în baza dovezilor să-i spună verde-n faţă ,să nu se mai amestice în procesul electoral din România.

  66. Acum, Calin Georgescu trebuie sprijinit sa-si poata depune din nou candidatura .
    Poporul roman are o oportunitate istorica de a se ridica de la nivelul de supus, la o pozitie verticala, demna de maretia trecutului sau istoric.
    Poporul nu l-a votat, asa cum sustin unii asa-zis comentatori politici, pentru a da un vot de blam tuturor partidelor politice.
    Nu.
    L-a votat pentru ideile sale de vizionar, pentru modul in care gindeste la nivel mare, mod pe care putini il inteleg.
    Eu as face un apel respectuos catre sefii serviciilor, care sint oameni cu viziune, inteligenti, capabili sa intuiasca viitorul in baza informatiilor pe care le gestioneaza, si fata de care am o consideratie deosebita : ajutati-l pe Calin Georgescu sa-si poata depune candidatura, urmind ca poporul sa decida prin vot.
    Ar fi un gest de mare act patriotic din partea voastra.

  67. GADEA PRESEDINTEEEEEEEE..!!!! RASPOPITU’ PRESEDINTEEEEE..PASAROAICA PORUMBEL PRIM MINISTRUUUUU..!!!

  68. Iohannis s-a numit dictator pe viata. Are sustinere din germania si franta, deocamdata. Se pare ca toate structurile statale infiltrate de indivizi santajati, se supun total si neconditionat. Dictatura NU este democratie Iohann, „schatzi”. Poporul a ales si voi, banditii si trandavii Tarii, talhari si criminali, ne-ati inca;cat vointa si credinta. Thus always to tyrants!

  69. In Republica Moldova , tara care nu e in UE si nici in NATO Putin nu a reusit sa „puna un presedinte ” dar in Romania care este in UE si NATO ( captusita cu soldati straini ) ERA CAT PE CE !
    Concluzia ar fi ca toate serviciile secrete ale Romaniei si ale NATO ar trebui sa „ia lectii ” de la serviciile secrete din Republica Moldova !

  70. Asta e viața .. abia acum e cenzura !! Dacă nu le convine îți pun nisip in cap și te îngroapă de viu!!! Trebuie sa candideze doar plicusor dan ! Și atât !!! Solos la vârsta lui ar trebui sa se mai cumințească ! Cris

  71. asa este maestre :mai rasfirati baieti, mai rasfirati (asta ca sa ne pastram nota de umor specifica natiei chiar si acum!) …in rest situatia este atat de clara si de grava incat ati spus cam tot ce trebuia spus

  72. Bun articol..
    Nimic cuvinte..
    Numai emoții..
    Daca nu înțelegi de unde îți vine beleaua (adică ești prost) nici Domnul nu te ajută..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.