Guvernul generalului N. Ciucă își anunță incapacitatea funcțională lăsându-se atras propagandistic în problema pensiilor, de parcă acestea ar genera scoaterea României din criza economică și sistemică în care se află.
Unul dintre motivele neperformanței sunt tocmai pensiile subminate de către artificiile legislative neconstituționale care au aplicat dispoziții existente într-o dictatură
Marea bătaie de cap dată de un PNRR, parcă redactat la lumina focurilor de la miting deja eșuat, inaplicabil prin lipsa logicii și a unei arhitecturi statale europene, proiectează un terifiant viitor luminos.
Punerea în mișcare a certificatului verde, care se vrea diferită de nota comună europeană, urmărește doar opoziția de dragul propagandei, tensionând societatea.
Folosirea actualei coaliții guvernamentale pentru salvarea aranjamentelor politicianiste din sfera corupției se resimte în lentoarea startului noului executiv, presupunând-se că există o expertiză.
Deși pensiile fac obiectul dezbaterilor apocaliptice, nu se ia în calcul abrogarea pensiilor speciale, situație în care sistemul rămâne blocat în aceleași metehne insurmontabile.
Realitatea cifrelor a stabilit deja falimentul sistemului, indiferent de ceea ce își imaginează armatele de politruci încercând să fraudeze în continuare prin propria lor existență bugetul public.
Situația rămâne aceeași, incapacitatea reformistă a guvernanților este certă, totul este de fațadă în simpla perspectivă de-a avea un guvern și atât.
Se întrevăd nu doar alegeri anticipate , dar, în principal, imperativul debarcării actualei clase politice lipsită de orice perspectivă și voință de schimbare.
Domnule Vieru, Si in Romania la fel ca in alte state „suverane”, guvernantii psihopati se agata de putere si sunt sustinuti de guvernanta mondiala Davos: https://odysee.com/@Barbotin:6/nous-sommes-gouvernes-par-des-malades-mentaux:1
Decadenta, numele tau este R.S.R./Republica Securista Romania.