Putin laudă producția de rachete a Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat ca răspuns la relatările privind lipsa de muniţii a armatei ruse, că Rusia produce rachete antiaeriene cât restul lumii la un loc, relatează agenţia de presă EFE.

„În ceea ce priveşte apărarea antiaeriană de diferite clase, producţia rusă este comparabilă cu producţia mondială”, a afirmat Putin în cursul unei întâlniri la Kremlin cu Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, situată la frontiera cu Ucraina.

Rusia, a susţinut Vladimir Putin, produce „de trei ori mai multe” rachete antiaeriene decât produc SUA pentru sistemele lor de apărare antiaeriană Patriot.

„Performanţa sa militară în practică arată că apărarea antiaeriană rusă este cea mai bună din lume. Şi, desigur, sistemele noastre sunt moderne şi fiabile. Multe se pot întâmpla, dar în general funcţionează fără erori”, a afirmat preşedintele rus.

În timpul unei vizite la Washington a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în luna decembrie, SUA au anunţat că vor livra Kievului sisteme de rachete Patriot pentru a contracara raidurile aeriene ale Moscovei.

Atunci, Putin declarase că ţara sa va găsi „un antidot” pentru rachetele Patriot pe care le consideră „destul de învechite” şi care – potrivit lui – „nu sunt la fel de performante” ca sistemele S-300 ruseşti, sisteme de rachete sol-aer cu rază lungă de acţiune.

„Le vom sparge ca pe nuci”, a spus el despre sistemele americane.

Premierul Olandei, Mark Rutte, anunţase cu o săptămână în urmă că şi ţara sa intenţionează să trimită sisteme Patriot Ucrainei.

În întâlnirea cu guvernatorul regiunii Belgorod, Putin a abordat acordarea de ajutoare pentru construcţia de locuinţe persoanelor care au trebuit să fie evacuate de la frontiera cu Ucraina din motive de securitate.

Belgorod este regiunea care a suferit cele mai multe atacuri de la începutul campaniei militare ruse în Ucraina în urmă cu 11 luni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.