Putin se întâlneşte cu şeful Agenţiei pentru Energia Atomică

Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de bombardarea centralei, cea mai mare din Europa şi care în prezent este ocupată de ruşi.

De (R.C.)
Putin se întâlneşte cu şeful Agenţiei pentru Energia Atomică

Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de bombardarea centralei, cea mai mare din Europa şi care în prezent este ocupată de ruşi.

Kremlinul a anunţat luni că preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni marţi la Sankt Petersburg cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, transmit Reuters şi AFP.

AIEA face de câteva luni presiuni asupra Kievului şi Moscovei să accepte crearea unei zone demilitarizate în jurul centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei.

Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de bombardarea centralei, cea mai mare din Europa şi care în prezent este ocupată de ruşi.

Oraşul Zaporojie, aflat la câteva zeci de kilometri de acest obiectiv şi care este centrul administrativ al regiunii omonime din sudul Ucrainei, a fost ţinta unei serii de atacuri puternice din partea forţelor ruse în ultimele zile, soldate cu zeci de morţi şi răniţi, potrivit responsabililor ucraineni.

Vladimir Putin se va întâlni tot marţi cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite, a menţionat Kremlinul.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Morții și răniții din Zaporojie (peste 160) erau niște LUPTĂTORI PENTRU DEMOCRAȚIE din Legiunea Străină urkană.
    S-au eliberat locuri pentru postacii rusofobi care guitZă pe forum !
    Sus pe trotinete și nu vă uitați joystick-urile și punga de chipsuri !?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.