ARAD
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a anunțat că peste 80 de angajați – medici, asistenți, infirmieri, brancardieri, registratori medicali au intrat în concediu din 23 martie, iar 8 medici demisionează pentru că ies la pensie.
Potrivit unui comunicat al SCJU Arad transmis marți, pentru a face față unui aflux de pacienți infectați cu Coronavirus s-a dispus angajarea de personal medical pe o perioadă determinată de 6 luni.
”Există opt cazuri de medici – șase de la UPU care au anunțat că își depun demisia pentru a intra în pensie. 83 de persoane – medici, asistenți, infirmieri, brancardieri, registratori medicali sunt în concediu medical de pe data de 23 martie. Pentru a face față unui aflux de pacienți infectați cu Coronavirus s-a dispus angajarea de personal medical pe o perioadă determinată de 6 luni. Până acum am angajat 20 de medici, 19 asistenți medicali și 4 – personal auxiliar”, se arată în comunicat.
La nivelul SCJU Arad lucrează 305 medici, 985 de asistenți medicali, 387 de infirmiere și 64 de brancardieri.
TIMIȘ
Mai mulți asistenţi şi infirmieri de la Spitalul CF Timişoara şi-au dat demisia de teamă să nu se îmbolnăvească, după ce în unitate a fost confirmat un caz de Covid-19. Unele dintre cele 13 cadre medicale care au demisionat sunt în vârstă şi au alte boli, susține managerul spitalului.
Cele 13 cadre medicale au renunţat la posturile din spital după ce în unitatea sanitară a fost confirmat un caz de infecţie cu noul coronavirus. Potrivit managerului spitalului, acestea ar fi motivat că au acasă bătrâni ori copii și se tem să nu-i îmbolnăvească, iar altele ar fi spus că le e frică pentru că au boli care s-ar agrava dacă s-ar infecta cu coronavirus.
„Există un caz confirmat, a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase şi din această cauză lumea este speriată. Noi, ca şi conducere, am făcut tot ce trebuit, am prelucrat procedurile, ce echipamente trebuie să poarte, în schimb cei care şi-au dat demisia au acasă bătrâni, copii, sunt unele dintre ele la o vârstă respectabilă şi au, din punct de vedere al sănătăţii, şi ele probleme, de exemplu alte patologii care asociate cu coronavirus pot să dea o formă mai gravă a bolii. Toată lumea trebuie să înţeleagă că doar împreună putem reuşi”, a declarat Marius Olaru, manager Spitalul CF Timişoara.
Acesta a mai spus că spitalul are echipamente din donaţii, dar face apel la angajaţi să fie alături de pacienţi.
„În conţinutul adreselor fiecare are motive mai mult sau mai puţin plauzibile. Din punct de vedere legal este o decizie care este un act unilateral. Dincolo de acest aspect este faptul că acum, mai mult ca niciodată, tot personalul trebuie să înţeleagă că noi trebuie să stăm alături de cetăţenii pe care noi îi deservim. Echipamentele medicale sunt suficiente, din păcate asigurate doar din sponsorizări, neprimind nimic de la autorităţi”, a mai declarat Marius Olaru.
Managerul Spitalului CF Timişoara a spus că va trimite o adresă Direcţiei de Sănătate Publică pentru a solicita personal în locul cadrelor medicale care şi-au dat demisia, atunci când va fi nevoie.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Este rezultatul mentalitatii mercantile: medicul nu mai este un ingrijitor de boli, ci contabilul unui SRL; iar pacientul nu mai este decat un client.
Venita de peste ocean, mentalitatea asta ca totul se masoara in bani ne costa…scump!
Apropo de juramantul lui Hipocrit, sau cum il chema…