Cum zicea Dimitrie Cantemir cu sute de ani în urmă „Lucrul părerii/Părere naște” (Făclia adevărului din volumul „Poemele Inorogului”).
Nu știu în ce măsură cei preocupați de politică se bucură și exultă la ultimele abordări strigate destul de aproape de hărțuiala bietului Marian Ceaușescu, cu ale sale „Bă, borfașule, dă, băăăă, banii înapoi!”.
Pe lîngă acreala profetică a lui Andrei Caramitru și a lui Tudor Chirilă, mai sunt pe la Antena 3 (cu pretenții de CNN pe Dîmbovița) și pe la Digi 24 combatanți și combatante care sunt gata să ia de gît interlocutorii, să le ceară socoteală ca niște procurori din anii proletcultismului cominternist. Subconștientul lor pare că strigă mereu „avem dovezi și facem dreptate, judecată și răzbunare”!
Cea mai intensă și insistentă întrebare a ultimelor două-trei zile adresată președintelui Nicușor Dan este legată de susținerea acestuia pentru scaunul de premier al lui Ilie Bolojan. Nu pentru sănătate sau pentru fericirea lui, ci pentru proțăpirea acestuia la cîrma guvernului.
După mintea reporterițelor și moderatoarelor de școală nouă, inclusiv a influencerilor, modistelor și actrițelor din preajma politicii, președintele trebuie să-și susțină premierul, să-i dea suport și încurajare măcar, trebuie să facă gașcă împreună cu gruparea lui politică și să nu o părăsească nici dacă ar fi să se scufunde. Tuturor acestora nu li se pare nimic mai important decît solidaritatea cu grupul din care face parte și cu cei care l-au proptit în campania electorală (veritabilă sau trucată). Conițele rochițelor vaporoase, cîntăreții abonați ai primăriilor pentru Zilele orașului, deveniți ideologi politici, actrițele isterice și acruț-militante, toată această suflare decorativă cere insistent și zgomotos susținerea pe față a președintelui pentru premier, de parcă președintele României (pe care toată această liotă de școală nouă îl numește în mod frecvent și chiar îl consideră „șeful statului”- ceea ce bietul Nicușor nu este și nici n-ar putea fi) ar fi o proptea obligatorie, o pilă, un fel de veresie betonată cu toți cei care l-au votat.
Dînșii (ele și ei) n-au auzit și nu știu de funcția acestuia de mediator. Și, dacă au auzit, ce contează dacă mai scrie și în Constituția României!? N-are președintele procurori destui și SRI și SPP ca să îi hîșie pe adversari sau să ceară arestarea lor, fie și pentru numai 30 de zile, după care să-i lase liberi căci intră spaima în ei și se mai cumințesc.
Ei n-au habar că nu se poate, dar simt că s-a mai practicat și, după mintea lor useristă, chiar așa ar și face dacă ar putea.
Jurnalistele noastre zilnice, unele cu ton cîrîit, se înfierbîntă și se strofoacă să-i bage la colț pe interlocutorii de la Opoziție. N-au dat nimic, nu-i iubim!
Îi toacă, îi încurcă, îi împing în jocul scenariilor și le cer profeții politice pe care nici Nostradamus nu le-ar fi putut închipui: Cu cine veți face alianță? Pe cine veți pune prim-ministru, cu ce propunere veți merge la Cotroceni, pe cine îl vedeți în locul lui Ilie Bolojan? Ce faceți cu NATO și cu UE? Ne duceți la Moscova?
Mă uit perplexat la „interogatoriile” jurnalistice ale Cătălinei Porumbel și ale Mădălinei Mihalache. Seamănă cu niște chestionări cu becul în ochi și cu microfonul în gură. Reped oamenii opoziției cu un ton de rățoială la portiță, cu aerul că acuză și urechează, că dau lecții, că vorbesc de sus, mult peste nivelul lor de trădători ai cetățeanului și demni de a fi priviți mai degrabă ca niște bieți infractori politici.
Adevărul este că foamea de apariții televizate a politicienilor (activitatea celor mai mulți reducîndu-se la aceste declarații rostogolite și pe site-uri) a devenit motorul și materia vieții noastre politice. Foamea lor de apariții și succes se pupă cu foamea de audiență a jurnalistelor, marcate și ele de un continuu exces de personalitate. Interviurile unora dintre ele seamănă cu niște execuții publice pe bază de păreri și de întrebări fără răspuns. Iar fraierii de politicieni, dornici de apariții și like-uri încropesc și inventează răspunsuri, defilînd împreună pe pe cealaltă buză a ridicolului.
Moțiunea aceasta de cenzură a declanșat cea mai zgomotoasă rățoială jurnalistică din cîte am văzut pînă acum.
