Ştirea că preşedintele României şi-a retras protecţia poliţiei ca răspuns la un protest „ilegal” a 6.000 de poliţisti ce s-au plâns de reduceri salariale a fost preluată de presa internaţională, printre care Washington Post, CBS, ABC News, Haiwaii News, conform agenţiei de presă Associated Press.
Traian Băsescu i-a acuzat duminică pe ofiţerii de poliţia că au făcut un marş ilegal în afara biroului său vineri, spunând că au subminat autoritatea statului.
Băsescu a cerut Ministerului Interne să nu îi mai asigure protecţia la scurt timp după protestul de vineri. Băsescu îşi păstrează propriul său organ de securitate.
Ofiţerii au protestat decizia guvernului de a reduce salariile cu 25 la sută, măsură care face parte din planul de austeritate al guvernului de reducere a deficitului bugetar.
Prim-ministrul Emil Boc a cerut, de asemenea, duminică, retragerea protecţiei poliţiei. După sosirea dintr-o călătorie de la New York, Boc s-a deplasat la domiciliul său fără escorta poliţiei.
Nu a fost nici o reacţie din partea şefilor de poliţie, dar ministrul de Interne demisionar, Vasile Blaga, a declarat că organizatorii protestului se vor confrunta cu consecinţe juridice.