Asta e povestea de astăzi, reală și extrem de foarte adevărată, ce să mai vorbim. Caragiale ne invidiază, Grupul Divertis e mort și el de invidie, Extratereștrii ne-au invadat pe la două trecute de prânz. Anglia, America, Rusia și Japonia n-au zis nici pâs pentru că aveau nu știu ce înțelegeri secrete cu invadatorii. Lucrurile s-au petrecut repede, repede. Extratereștrii au dizolvat parlamentul și guvernul, au schimbat-o pe Firea, au ras partidele politice proocidentale și promoscovite în doi timpi și trei mișcări de n-am avut timp nici să răsuflăm.
Uniunea Scriitorilor s-a revoltat un pic dar extratereștrii l-au ferecat pe Manolescu într-un câmp magnetic albastru. Grupul de Dialog Social s-a autodizolvat, rețelele de spionaj s-au făcut nevăzute, cocalarii și șmenarii au trecut granița pe la Cazane și duși au fost. Noi, ăștia, oamenii obișnuiți, am dus-o binișor o vreme, chiar bine aș putea spune. Extratereștrii ne-au dat de mâncare de dimineața și până seara și au fost de acord să nu mai muncim nici măcar un minut.
Aveau ei mașini inteligente care făceau de toate: autostrăzi, spitale, bere, haine, genți, ochelari de soare, strunguri și tractoare și uite-așa tot felul de lucruri. Cum nu le plăcea monarhia, extratereștrii au declarat România drept republică extraterestră și ne-au afiliat direct la Uniunea Galactică. De aici ni s-au tras toate necazurile de astă-toamnă. Uniunea Galactică a încăput pe mâna venusienilor care au preluat președinția pentru patru ani-lumină.
Așa ne-am trezit din nou pe șantier cu mic, cu mare. Am dormit de-a valma în barăci. Am mâncat pe sponci. Ponta a ajuns o umbră. La fel Voiculescu. Ce să mai zic de Băse, vai de el, Iohannis e pe făraș. Până la urmă, s-a zvonit că o să înceapă un război cosmic între venusieni și niște saurieni de pe Titan care cică au pus ochii pe petrolul românesc din Marea Neagră. La sondă noi am mai lucrat și încă am dat producție peste plan așa că așteptăm cu nerăbdare ca regele saurienilor de pe Titan să-și facă intrarea victorioasă în București pe sub Arcul de Triumf.
Ce panaramă! Dar nu e mereu aşa. Sunt Lideri care-şi omoară semenii ca pe nimica. Sunt Lideri complet săriţi de pe fix care duc popoarele în deşertăciune. Ce putem face? Trebuie să luptăm. În fiecare zi trebuie să luptăm. Orice aţi spune, orice aţi face, nu puteţi avea decât arareori câte o clipă de respiro, de linişte, o oază de plictis.
DACĂ sunteţi Oameni Adevăraţi atunci trebuie să vă doară. Dacă sunteţi Oameni Adevăraţi atunci trebuie să vă pese. Dacă sunteţi Oameni Adevăraţi atunci trebuie să luptaţi. Poţi descoperi chiar tu profunzimile tale în acord cu profunzimile lumii. Să încercăm? Ce numitor comun au muzica clasică, florile gingaşe, muntele, singurătatea? Dar oraşele zgomotoase, muzica îndrăcită? Nu e greu deloc. Poţi descoperi lucruri surprinzătoare. Nu e legat numai de psihologia noastră. Multă lume cade în această greşeală, apelează la psihologie.
De fapt, să ne gândim un pic: ne putem defini altfel decât în RELAŢIE cu lumea înconjurătoare? RELAŢIA, PROCESUL compun un Domeniu Miraculos. E ca şi cum am fi văluriți! Şi în RELAŢIE cu alte fiinţe parcă am fi când un lac, când o mare, când un ocean. Ne vălurim prin ceilalţi şi invers. Nu suntem Obiecte Rigide. Şcoala de tip Fabrică ne-a deformat. Îţi dau un exemplu: copiii care învaţă să cânte la pian. Am studiat sute de copii. Am studiat oamenii maturi care au fost cândva copii care au învăţat să cânte la pian. Mulţi, foarte mulţi sunt rigizi în fata pianului, sunt aidoma unor păpuşi mecanice. Au avut proşti profesori!
Muzica e vălurire, noi suntem muzica. Am studiat copiii care fac arte marţiale de toate genurile. Aidoma. Majoritatea nici nu depăşesc primele măsuri. Aşa e şi în politică! Şi în artele militare. Am studiat o grămadă de generali, rigizi în concepte, artificiali. Uuuups, câţi soldaţi de pe lumea asta n-au murit absolut degeabaaaa.
