Regentul de la Budapesta. Între delirul lui Hitler și sindromul Ceaușescu (II)

De la liberalism la iliberalism și dinspre Occident spre Eurasia

Viktor Orban și FIDESZ au schimbat între timp complet macazul politic, trecând de la un liberalism de centru-stânga la un conservatorism naționalist-creștin, cu accese de extremă dreapta. La începutul anilor 90, Orban și partidul sau au fost adepți înfocați ai liberalismului occidental, Fidesz devenind membru al Internaționalei Liberale și organizând chiar un conferință mondială liberală la Budapesta. Atunci, Orban a crezut în „sfârșitul istoriei” proclamat de politologul american Francis Fukujama, în sensul victoriei depline a liberalismului democratic și a economiei de piață după destructurarea sistemului comunist în Europa, și a fost un adept convins al miliardarului americano-maghiar George Soros, de la care a solicitat și a obținut o bursă de studii în Statele Unite în 1989. După câțiva ani, respectiv în 1995, FIDESZ a virat spre dreapta și a devenit membru al al Partidului Popular-European, iar de câțiva ani Orban l-a declarat pe Soros inamicul public nr. 1 al Ungariei. În ultimii ani Orban a derapat tot mai mult spre un conservatorism ultranationalist și spre un creștinism fundamentalist, promovând o ideologie național-creștină, după ce în tinerețe a fost aproape ateu, el însuși mărturisind că nu a avut niciun fel de educație religioasă și că a crescut într-un mediu necredincios. Liderul de la Budapesta a început să se folosească tot mai mult mult de Biserica în realizarea ambițiilor sale politice. Cu șase ani în urmă, a denunțat democrația liberală de tip occidental că fiind ineficientă, expirată și s-a declarat adeptul „statului iliberal” și a „democrației Iliberale”, inspirându-se și orientându-se după modele că Rusia, China și Turcia. A început să se îndepărteze și să demonizeze Occidentul, a reproșat Uniunii Europene că este pe cale să devină „o nouă URSS” și a etichetat SUA drept „ipocritul imperiu american”. S-a apropiat tot mai mult de Rusia și a devenit un amic al președintelui Vladimir Puțîn, ajungând să fie descris în massmedia străînă că un fel de „ Puțîn în fustă”. Relațiile guvernului sau cu Rusia sunt de o vreme mult mai bune decât cu Statele Unite și a devenit un apologet al Eurasiei, din ale cărei stepe calmuce au venit strămoșii săi în Câmpia Panonică.

Toată această metamoforzare sau basculare politică și geostrategică are legătură cu principalul sau obiectiv politic, care a devenit „recucerirea” sau „eliberarea națională” a Ungariei, prin crearea unei noi clase socio- economice și a unei noi nomenclaturi politico-administrative, pe plan intern, și prin creșterea influenței în zonele din statele vecine care au aparținut Ungariei istorice și atragerea minorităților maghiare din statele vecine, pe plan extern. Alături de infuziile și investițiile economice, culturale și sportive în aceste zone, un pas important l-a constituit adoptarea legii care permite obținerea cetățeniei ungare de către membrii comunităților maghiare din țările vecine, de care au beneficiat până acum în jur de un milion de persoane, care votează aproape în totalitate partidul lui Orban. De peste două decenii, Viktor Orban este un adept înfocat al drepturilor colective ale minorităților naționale și al obținerii autonomiei teritoriale pentru comunitățile maghiare din statele vecine (România, Slovacia, Serbia, Ucraina). În România și-a diseminat ideile direct, cu prilejul taberelor de vara pe care le-a organizat anual în inima asazisului Ținut Secuiesc, la Tușnad Băi/Balvanyos, sau prin episcopul Laszlo Tokes, cu care este în relații vechi și apropiate de amiciție și de colaborare inclusiv politică. În perioada în care Ungaria era considerată elevul model din fosta Europa comunistă, Orban a încercat să beneficieze de simpatia Occidentului și să obțînă autonomia teritorială pentru minoritățile maghiare din țările vecine în conjuncturi geopolitice dificile pentru acestea.

Inamiciția față de vecini

Astfel, în 1999, după ce SUA și NATO au atacat Serbia pentru a obține autodeterminarea populației albaneze din provincia Kosovo, premierul Orban a sprijinit necondiționat bombardarea țării vecine și a vituperat împotriva Belgradului pentru a obține autonomia teritorială pentru minoritatea maghiară din provincia sârbă Voivodina. După cum se știe, la începutul anilor ’90, Ungaria a sprijinit asiduu, inclusiv prin vânzarea de arme, secesiunea Croației și Sloveniei și destrămarea fostei Iugoslavii.

Tot în 1999, la scurt timp după capitularea Serbiei, într-o conjunctură în care România nu avea nicio garanție de securitate externă, nefiind încă membru al NATO și al Uniunii Europene, iar pe plan intern se află în pragul unui crah economico-financiar și al unei disolutii pronunțate a autorității statale, după ultima mineriadă, la instigarea și cu concursul premierului ungar, episcopul Laszlo Tokes, pe atunci încă președinte onorific al UDMR, a organizat în Transilvania forumurile maghiarimii de la Cernatu de Jos(județul Harghita) și Valea lui Mihai(județul Bihor), la care a fost proclamată autonomia teritorială a asazisului Ținut Secuiesc, respectiv al asazisei Regiuni Partium.

Probabil că au mizat atunci pe apariția unui Hashim Thaci maghiar și a unei armate de eliberare a Transilvaniei după modelul Armatei de Eliberare a Kosovo, dar nu au avut priză scontată la etnicii maghiari din Ardeal, iar în toamna aceluiași an a început invitarea României să adere la NATO, fapt care a conferit țării noastre un alt statut geostrategic. După ce Rusia a anexat Crimeea în 2014 și a declanșat secesiunea regiunilor rusofone din estul Ucrainei, Ungaria a fost singurul vecin care a lovit Ucraina pe la spate, revendicând autonomia teritorială pentru minoritatea maghiară din regiunea multietnică Transcarpatia.

Totodată, Ungaria a exercitat presiuni constante asupra Slovaciei, inclusiv la Comisia Europeană de la Bruxelles și la Comisia în Drept de la Veneția pentru a obține autonomia teritorială pentru minoritatea maghiară din sudul acestei țări, în ultimii ani recurgând în acest scop inclusiv la un șantaj murdar cu centrală nucleară de la Paks, pe care o construiește în colaborare cu Rusia.

În ce privește România, visele revizioniste și iredentiste ale premierului Orban și ale altor ulii de la Budapesta au început să se spulbere după ce țară noastră a fost primită în NATO și în UE și a devenit un partener geostrategic mult mai important pentru SUA, în contextul războaielor din Afganistan și Irak. Iar, după ce Statele Unite au început să-și instaleze baze militare importante în România, începând cu baza aeriană de la Kogălniceanu și continuând cu scutul antirachetă de la Deveselu, Orban și-a dat seama că nu mai poate miza pe SUA și pe Occident în realizarea planurilor sale, astfel că a început să cocheteze cu Eurasia, îndeosebi cu Rusia țarului Puțîn. Este de remarcat, și nu cred că a fost întâmplător, că șeful guvernului de la Budapesta și-a anunțat opțiunea pentru un stat și o democrație iliberale cu ocazia unei escapade în România, respectiv la tabăra de vara de la Balvanyos din 2014.

În ultima perioada, premierul Orban și isteroidul sau ministru de externe, Peter Szijarto, au lansat mai multe provocări și au adus mai multe jigniri grave României, inclusiv legate de aniversarea centenarului Marii Uniri și a trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989, toate acestea culminând cu discursul amenințător, radical și revansard rostit la centenarul Trianonului. Este evident că, cu tupeul și obrăznicia care-l caracterizează, Orban a încercat să profite de o conjunctură în care Statele Unite se află într-o situație dificilă cauzată de pandemia de coronavirus și de recentele proteste sociale cu motivație rasială, iar Uniunea Europeană se află într-o criză evidență după Brexit și după apariția unor asperități între statele membre din Sudul și din Nordul continentului.

O cheie pshianalitica pentru derapajele lui Orban

Provocările amenințătoare și jignitoare lansate de Viktor Orban în recentul discurs comemorativ trebuie privite și într-o cheie pshianalitica legată de copilăria și adolescență acestuia. Orban s-a născut într-un sat mic, sărăcăcios și noroios, denumit Alcsutdoboz și situat la aproximativ 50 de kilometri de Budapesta, iar la vârstă de 10 ani s-a mutat cu familia într-un sat învecinat ceva mai mare, Felcsut. El a povestit biografilor săi condițiile dure în care și-a petrecut copilăria, trebuind să muncească împreună cu frații lui înainte de școală primară, în timpul ei și chiar după aceea, la câmp, mai întâi pe la vecini și întotdeauna în timpul vacanțelor, la scoaterea napilor, culesul cartofilor și al porumbului, hrănitul porcilor și găinilor. În satele în care a copilărit nu a existat apă curentă și a trebuit să se spele cu apă încălzită în lighean, făcând prima baie cu apă caldă la vârstă de 15 ani, în internatul liceului. A fost un elev bun, dar violent și indisciplinat, el însuși recunoscând: „Am fost un copil incredibil de rău. Prost-crescut, obraznic, violent. Antipatic…Adulții nu mă puteau suferi și nici eu pe ei…Și acasă aveam în permanentă probleme de disciplină; tată mă bătea în fiecare an, măcar o dată de două ori.” În acest sens, i-a scăpat mărturisirea că până și la 17 ani era încă bătut de tatăl sau din cauza comportamentului sau grosolan. A fost și un fotbalist împătimit, foarte bătăios și certăreț, activând în tinerețe în campionatul județean de fotbal.

Este evident că tot mai absolutistul, îngâmfatul și arțăgosul lider de la Budapesta trebuie educat și disciplinat și acum. În primul rând, trebuie obligat să învețe istoria reală a țării sale, a vecinilor, a Europei și a lumii. Apoi trebuie pus la respect și obligat să-și respecte vecinii. „Vezerul” de la Budapesta trebuie adus cu picioarele pe pământ din reveria cu lentile roz în care trăiește, specifică grofimii maghiare, pentru a-și vedea lungul nasului. Nu ne gândim și nu ne dorim rezolvarea problemei cu „lancea lui Horea”, că să-l parafrazăm pe Avram Iancu, amintind astfel de doi dintre marii eroi ai neamului românesc care au impus respect și teamă în rândul grofilor care aveau apucături ingamfate și nelegiuite că Orban.

Dar, pentru a le tempera ifosele războinice și gândurile revanșarde, premierul ungar și alți ulii de la Budapesta ar trebui conștientizați de generalii armatei ungare, care știu bine acest lucru din cadrul NATO , că armata română are nevoie de numai șase ore pentru a ajunge la Budapesta(față de sășa zile, în vara anului 1919), după cum arată recent generalul Ion Petrescu, un reputat analist militar, într-un articol publicat în ziarul Adevărul. În ce privește Tratatul de la Trianon, ar trebui să citească un articol antologic publicat recent de unul dintre cei mai inteligenți și lucizi maghiari contemporani, filozoful Gaspar Miklos Tamas, sub titlul „De ce să nu scriem despre Trianon”.

Epigonul lui Ceaușescu

O analiză exhaustivă și inciziva a carierei și discursurilor lui Viktor Orban ne relevă o serie de similitudini cu Nicolae Ceaușescu, poate cel mai detestat dar și cel mai temut român în mentalul colectiv maghiar. Ca și Ceaușescu, Orban a concentrat în mâinile sale întreagă putere în partidul de guvernământ și în stat. Ca și Ceaușescu, a promovat în funcții politice cheie și în afaceri prieteni apropiați și membri ai familiei. Așa cum am arătat, aproape toate funcțiile cheie din FIDESZ și din statul ungar au fost ocupate de colegi și prieteni de la Colegiul „Bibo” și de la Facultatea de Drept. Doi prieteni ai lui Orban au devenit, în intervale diferite, cei mai bogați oameni din Ungaria. În timpul primei guvernări FIDESZ (1998-2002), cel mai bogat om din Ungaria a fost prietenul și colegul sau de colegiu Lajos Simicska, care a acaparat o parte din economie și din massmedia. În ultimii ani, cel mai bogat om din Ungaria a devenit primarul din satul natal Felcsut, Lorinc Meszaros, fost coleg în școală elementară, care a beneficiat din plin de contracte guvernamentale. Tatăl și frații lui Orban au devenit milionari în euro, figurând în topul Forbes-Ungaria cu o avere de 23 milioane de euro. Compania familiei Orban deține o carieră de piatră, care a fost dobândită în urmă unei licitații aranjate de amicul Simicska, cu două decenii în urmă, și care a fost un furnizor important la construirea autostrăzilor din Ungaria. Ca și Ceaușescu, Orban vrea să transforme în oraș satul sau natal Felcsut, cu o populație de 1.800 de locuitori, construind un stadion ultramodern cu 3.800 de locuri, care a costat 13 milioane de euro, și o linie de tramvai de 6 kilometri, cu o finanțare europeană de 12 milioane de euro.

Ca și Ceaușescu, după ce inițial a promovat în poziții cheie oameni competenți, în ultimii ani ai guvernării sale Orban a promovat oameni mai limitați intelectual, pe care să-i poată domină, principalul criteru de selecție devenind loialitatea absolută față de persoană să. Ca și Ceaușescu, Orban a intrat în conflict și i-a ostracizat, fără scrupule, pe mai mulți amici și colegi de drum politic pe care i-a considerat periculoși la un moment dat pentru carieră să, că Gabor Fodor, primul președinte al FIDESZ, sau multimilionarul Lajos Simicska, producătorul de bani pentru partidul sau și pentru familia să o bună perioada. Mai recent, a început să-l marginalizeze pe Laszlo Kover, președintele Parlamentului Ungariei, cu care a cam stricat prietenia. Ca și Ceaușescu, Orban a acceptat un cult deșănțat al personalității. Paul Lendvai arată în cartea „Ungaria lui Orban” că aparițiile acestuia, ale membrilor guvernului sau și ale politicienilor FIDESZ constituie 70% din știrile postului național de televiziune și peste 80% din jurnalul postului oficial Kossuth Radio. Potrivit acestuia, între 2010 și 2014, înainte de a două victorie electorală consecutivă a FIDESZ, posturile de radio și televiziune publică, precum și cele care-i aparțineau lui Simicska au înălțat, docile și anticipat supuse, imnuri de laudă luptei pentru eliberare națională, simbolizată întotdeauna, mai presus de toate, de Viktor Orban.

Ca și Ceaușescu, Orban a mistificat istoria Ungariei și a exacerbat sentimentele de mândrie națională ale maghiarilor, derapand în ultranationalism și exclusivism etnic. Dacă Ceaușescu a bătut moneda cu bimilenarismul și excepționalismul românesc, Orban a luat-o rău pe arătură cu milenarismul și excepționalismul maghiar. Pe de altă parte, vorbește tot mai des de o Ungarie nativista și și-a făcut un obicei din a prezența harta Ungariei Mari conaționalilor săi, îndeosebi tinerei generații, și unor șefi de stat străini, că Vladimir Puțîn. În ultimii ani ai dictaturii sale, Ceaușescu devenise oaia neagră a Europei. După derapajele din ultimii ani, Orban este considerat de unii, printre care se numără și președintele Inițiativei de Stabilitate Europeană, Gerald Knaus, „omul cel mai periculos din Uniunea Europeană” și a fost poreclit „Orban cel rău”. Ziarul Haaretz din Israel l-a denumit zilele trecute „autoritarul incitator la ura”. Cert este că, după discursul delirant, radical și revansard rostit la centenarul Tratatului de la Trianon, Orban a devenit inamicul nr. 1 al românilor și al României. Dacă tot l-am comparat cu Ceaușescu, Orban ar trebui să știe că acestuia i-a fost fatală în 1989 revendicarea Basarabiei, pe atunci Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, de la URSS. Dacă va continua pe același drum, Orban riscă să asiste la înmormântarea propriei țări, nu a altora. Ca și regentul Horthy și fuhrerul Hitler, cu trei sferturi de veac în urmă.