Regimul sirian, acuzat că e pe cale să combine elementele componente ale gazului sarin

Regimul sirian al lui Bashar al-Assad combină precursorii chimici necesari militarizării armelor chimice, probabil a gazului sarin, a declarat pentru AFP un responsabil american aflat sub anonimat, relatează Mediafax. „Mai multe indicii ne fac să credem că sunt pe cale de a combina precursorii chimici”, a explicat acesta la scurt timp după ce Casa Albă […]

cotidianul.ro - Autor

Regimul sirian al lui Bashar al-Assad combină precursorii chimici necesari militarizării armelor chimice, probabil a gazului sarin, a declarat pentru AFP un responsabil american aflat sub anonimat, relatează Mediafax. „Mai multe indicii ne fac să credem că sunt pe cale de a combina precursorii chimici”, a explicat acesta la scurt timp după ce Casa Albă […]

Regimul sirian al lui Bashar al-Assad combină precursorii chimici necesari militarizării armelor chimice, probabil a gazului sarin, a declarat pentru AFP un responsabil american aflat sub anonimat, relatează Mediafax.

„Mai multe indicii ne fac să credem că sunt pe cale de a combina precursorii chimici”, a explicat acesta la scurt timp după ce Casa Albă şi secretarul de Stat Hillary Clinton s-au declarat a fi „îngrijoraţi” de o eventuală utilizare a armelor chimice de către puterea de la Damasc.

Gazul sarin este o neurotoxină puternică ce provoacă paralizie completă şi apoi moartea. Precursorii săi chimici sunt în general stocaţi separat pentru a evita orice accident. Combinarea acestora poate astfel constitui o etapă către militarizarea gazului după care este suficientă plasarea acestuia într-o rachetă, un obuz sau o bombă.

Conform unui responsabil anonim citat de blogul specialist Danger Room, sirienii „sunt în punctul în care este suficient să îl încarce la bordul unui avion şi să îl lanseze”, însă cantităţile de precursori combinaţi sunt „modeste”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.