Retrageți trupele ruse din Transnistria!

Această declaraţie a fost făcută de către ministrul de externe moldovean Nicu Popescu, vicepremier, în cadrul celui de-al 29-lea Consiliu al miniştrilor afacerilor de externe ai…

De (R.C.)
Retrageți trupele ruse din Transnistria!

Această declaraţie a fost făcută de către ministrul de externe moldovean Nicu Popescu, vicepremier, în cadrul celui de-al 29-lea Consiliu al miniştrilor afacerilor de externe ai…

Republica Moldova şi-a reiterat vineri solicitarea privind retragerea trupelor ruse care staţionează ilegal pe teritoriul republicii (în stânga Nistrului) şi se declară hotărâtă să soluţioneze conflictul transnistrean „exclusiv prin dialog şi mijloace paşnice”, în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R.Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional, relatează Ziarul Naţional din Chişinău.

Această declaraţie a fost făcută de către ministrul de externe moldovean Nicu Popescu, vicepremier, în cadrul celui de-al 29-lea Consiliu al miniştrilor afacerilor de externe ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care are loc la Lódz, în Polonia.

„Am reiterat în intervenţia mea că prezenţa ilegală a forţelor militare ruse continuă să încalce suveranitatea şi neutralitatea Republicii Moldova. Retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruse şi a muniţiilor acestora de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele relevante de la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul şi cu Rezoluţia 72/282 din anul 2018 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite este imperativă”, a declarat Nicu Popescu.

Ministrul moldovean le-a spus omologilor săi din cele 56 de state participante la OSCE, 11 parteneri pentru cooperare şi mai mulţi înalţi oficiali din alte organizaţii internaţionale că autorităţile de la Chişinău sunt „profund îngrijorate” de încălcările constante ale drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Nicu Popescu s-a mai referit, în discursul său, la consecinţele dramatice ale agresiunii ruse asupra Ucrainei şi impactul pentru Republica Moldova în plan energetic şi socio-economic.

„Am reafirmat că războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei ameninţă pacea, securitatea şi prosperitatea în Europa, fiind o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a Actului final de la Helsinki şi a Cartei ONU. Republica noastră este solidară cu Ucraina în lupta acesteia pentru libertate. Rămânem fermi în sprijinirea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele sale recunoscute pe plan internaţional”, a afirmat el.

” Vom continua să asiguram sprijin celor peste 80 000 de refugiaţi ucraineni care şi-au găsit adăpost în Republica Moldova şi le vom oferi asistenţa umanitară necesară”, a adăugat şeful diplomaţiei moldovene.

În pofida multiplelor provocări, autorităţile R. Moldova rămân ferm angajate pe drumul ireversibil către Uniunea Europeană, a subliniat vicepremierul moldovean.

„R. Moldova este şi va rămâne parte a lumii libere. Anul acesta am devenit ţară candidată la UE. Continuăm să avansăm pe calea reformelor în sistemul de justiţie, combaterea corupţiei, investim în surse regenerabile, ne modernizăm economia. Suntem recunoscători pentru sprijinul pe care îl primim în plan bilateral şi prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, iniţiată de România, Franţa şi Germania”, a mai spus Nicu Popescu.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Și pentru că toate acestea
    Trebuiau să poarte un nume,
    Un singur nume,
    Li se poate spune simplu:
    Gorbaciov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.