Reviste educative pentru preșcolari sunt pline de greșeli gramaticale, scrie B1.ro, care citează Libertatea.
”Ia murdărit-o”, în loc de ”I-a murdărit-o” și ”Pisicuț-o”, în loc de ”Pisicuțo” sunt două greșeli gramaticale grave descoperite într-o poezie dintr-o astfel de revistă.
Anul trecut au intrat în atenția publică unele extrase dintr-un manual auxiliar, care pretinde să ”învețe temeinic scrisul și cititul”. Este vorba despre manualul , ”Să dezlegăm tainele abecedarului”, care include unele exerciții nepotrivite pentru elevii din clasele primare.
În timp ce un exercițiu anunță că ”Maria ia o lamă nouă” și sfârșește cu o ”rană mare”, un altul îi îndeamnă pe elevi să rostească: ”Baba bătu bietul băiat bolnav”.