Ro-mâ-ni-a, Ro-mâ-ni-a!

Nu pot să trec peste clipele de bucurie exprimate vulcanic de tinerii fotbaliști din naționala României (Under 21).

Pentru prima dată după 20 de ani, reprezentativa noastră obține o calificare la Campionatul European de Fotbal pentru Tineret. Performanța este notabilă în raport cu mediocritatea din fotbalul românesc. În același timp, calificarea nu-i decît un pas pînă la o performanță adevărată. Nu-i mai puțin adevărat că actuala națională de tineret beneficiază de o generație de excepție. Ca un făcut, după dezastrul generației lui Mutu (semnificativ fiind și dezastrul moral al acesteia), generat și de dezastrul percepției publice, părea să nu mai urmeze nimic. Generația lui Adrian Mutu a avut statut de vedetă fără să fi ajuns niciodată campioană sau vicecampioană la ceva. A făcut doar tărăboi în presa bulevardieră. Și cînd Adrian Mutu a fost prins că a umblat pe la droguri, societatea românească l-a îmbrățișat și l-a giugiulit ca pe un prinț, el fiind doar un talent ambalat într-o mediocritate regretabilă. Cluburile românești nu s-au ferit să-l angajeze. Federația Română de Fotbal nu s-a sfiit să-l instaleze în poziții importante, ca și cum tinerii ar fi avut ce să învețe din comportamentul junelui plin de ifose și închipuiri. Nimeni n-a înțeles cît de periculos este exemplul celui înglodat în datorii și despăgubiri, în aventuri și în scandaluri. Adrian Mutu a fost semnul că după stilul său și al lui Gabi Tamaș (pentru o vreme, un stil izvorît din slăbiciunile tuturor) nu mai urmează nimic.

Şi totuși, cu proverbialul nostru noroc, am avut parte de o nouă generație de talente. Surpriza românească țîșnește cînd ne așteptăm mai puțin.

Ba pe la cluburi străine, ba pe la cele dezumflate și resemnate din țară, au reapărut cîteva talente care ar putea relansa fotbalul românesc.

Trecînd însă peste starea fotbalului nostru, nu pot să nu remarc reacția din vestiar a lotului românesc. Într-o vreme în care românii se plîng de toate cele, posibile și imposibile, de la blocarea sau dispariția DNA pînă la mediocritatea cumplită a clasei politice (după părea mea, urmată îndeaproape și de același nivel al vorbitorilor de pe micile ecrane), apare un grup reprezentînd o generație din cele mai hulite domenii (alături de politică). Şi scandează fericită: „Ro-mâ-ni-a, Ro-mâ-ni-a!”.

Unii vor spune: „Şi ce dacă! O duc bine, joacă în străinătate, nu știu nimic despre cele pe care le îndurăm noi”. Şi asta este adevărat. Dar pentru a trăi o asemenea bucurie, cei din naționala de tineret au tras. Au muncit, au crezut, au visat. Nu s-au redus la cîrteală, la resemnare, la „alții sunt de vină”. Și-au făcut treaba și au deschis o cale spre performanță. Și, implicit, spre mai binele lor.

De ce nu încearcă murăturile de profeți din politică să le spună acestor tineri că nu se poate, că nu are rost, că nu merită și că nu ai cu cine? Ar fi contrați și alungați.

În cea mai pesimistă perioadă din viața contemporană a României, întreținută cu inconștiență, cu prostie și cu mediocritate de o mare parte dintre noi, se ridică un grup de tineri care, după un succes important, dar nu enorm, în loc să strige nu știu ce (puneți toate sloganurile pe care le-ați auzit în ultima vreme și toate locurile comune ale resemnării noastre), scandează din toată ființa lor: „Ro-mâ-ni-a, Ro-mâ-ni-a!”.

Recomanda [votes_up id=397431]

8 Comentarii

  1. Bravo Domnule Nistorescu! Puteți sa vedeți și din comentariile unor „gealati „cam care este radiografia societății românești. Fiecare cu ce-l doare,indiferent de subiect, sa vorbim doar ca să ne „aflăm în treabă „.După unii de pe aici ar fi trebuit sa-i mulțumim lui Burebista.
    Toată lumea știe ca meritul principal este al REGELUI HAGI,fără nici o discuție, dar esența este ca acești copii trebuie felicitați și performanta lor este deosebită în contextul în care poporul (oglinda este actuala clasă politică ) si-a pierdut identitatea și verticalitatea pe care o avea exact acum 100 de ani însă baietii au dovedit acum ca speranțe sunt sa ne revenim prin modul în care si-au exprimat bucuria! !Aviz. …amatorilor #rezist. ..M…E,Ciuma. ..,Corupții. ..să moară pensionarii. …să nu mai voteze pensionarii. ..să fii patriot e dezgustător că ești NAȚIONALIST. ..tot felul de aberații.

  2. Ce notă ați acorda acestui articol al domnului Nistorescu, exceptându-le pe celelalte ? Alte aprecieri sau observații referitoare la modul în care a prezentat evenimentul ?

  3. Generatia de aur a fost rodul muncii de la Luceafarul si apoi a lui Mircea Lucescu(sa ma scuze cei pe care nu-i amintesc pt.ca sunt convins ca mai sunt si altii).Articolul era si mai interesant si mai documentat daca macar in treacat era amintit numele celui de care se leaga puternic relansarea cit de cit a fotbalului romanesc.E vorba bineinteles de Gica Hagi.Gica scuza-l pe Nistorescu(impartialitatea bat-o vina),iti multumim noi cei multi!!!!

  4. Sigur, este si noroc in aparitia acestei generatii, dar nu norocul a fost decisiv. Foarte multi din ei au trecut pe la scoala lui Hagi si asta se vede. In afara de asta unii sunt crescuti de parinti emigrati in occident, ( Anglia, Spania, Italia, Germania) si au inceput de mici sa joace fotbal cu antrenori profesionisti, competenti si bine platiti.
    Din pacate la noi multi tineri se pierd din cauza antrenorilor de la grupele de copii dar si din cauza mediului necompetitiv.

  5. Cu unii ca fraţii becali, fotbalul românesc a ajuns un cancer generalizat. Cu unul ca HAGI, speranţele se materializează, prind contur şi fac performanţă. Bine că îl avem pe Gică …

  6. Nu cred ca performanta, o calificare la Campionatul European de Fotbal pentru tineret a echipei ROMANIEI trebuie legata de zona politica, comparta, s.a.m.d. ! Cred ca domnul Cornel Nistorescu ar fi trebuit sa citeze legat de performanta asta a tinerilor fotbalisti romani ca un merit mare are si omul de fotbal Gheorghe Hagi, care a dat nationalei de tineret, precum si nationalei de seniori o multime de fotbalisti trecuti prin Academia de fotbal de la Ovidiu a prestigiosului fotbalist care a fost Gheorghe Hagi, numita precum si clubul de fotbal care activeaza in Liga 1, atat de sugestiv ” VIITORUL ” ! Performanta tinerilor fotbalisti din ROMANIA nu cred ca trebuia legata de fotbalistul Adrian Mutu si generatia sa, repet generatia asta de tineri fotbalisti trebuie legata de Gica Hagi si munca depusa de romanul asta de mare valoare din ultimul deceniu in tara noastra in conditiile unui fotbal care are parte de ” cluburi dezumflate ” cum spune autorul in articolul: ” Ro-mâ-ni-a, Ro-mâ-ni-a! ”! In concluzie vioara principala in performanta amintita este Gica Hagi si munca sa din ultimul deceniu prin aducerea la rampa a unor fotbalisti de mare talent, precum si specialisti din FRF, dintre care il amintesc pe talentatul fost jucator de fotbal Mirel Radoi azi antrenorul care a fost pe banca ca antrenor la lotul de tineret, loc preluat acum patru meciuri( trebuie sa remarcam ca echipa de tineret a tarii noastre, cu Radoi pe banca ca antrenor, a obtinut patru victorii !), de la fostul antrenor Daniel Isaila, plecat la un club de fotbal din Arabia Saudita ! In rest sa auzim si de mai bine !

    • Intru totul de acord cu tine „C.G.”. Apoi e bine ca nu l-ai uitat pe antrenorul Isaila, artizanul acestei echipe, care nu este bolnav de oftica, boala fotbalului romanesc, epidemie dinamovista bolnavicioasa molipsita de la Dinu, Lucescu,Andone, etc. (mare atentie, Mirel Radoi, caci desi stelist, esti un mare suferind de oftica de o sa dai in galbenare),care a adus la Nationala si copiii crescuti de Hagi la Viitorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.