Robert Negoiţă: Cerem demisia incompetentului Lucian Duţă

Ca simplu cetăţean şi ca reprezentant în Parlamentul României al zecilor de mii de români care mi-au acordat votul lor cer preşedintelui Consiliului Naţional al Asigurărilor de Sănătate, Lucian Duţă, să îşi dea demisia din funcţie.

Într-o ţară normală, un individ ca acest domn Duţă ar fi fost concediat de foarte mult timp. La noi, singura şansă de a scăpa de o asemenea pacoste ce a căzut pe capul pacienţilor din România este să îi cerem public acest lucru.

Cine ar putea tolera ca un ins, ce are anual pe mână peste 4 miliarde de euro, strânşi din contribuţiile de sănătate ale românilor, să dea din umeri la aflarea veştii că bolnavii de cancer nu mai au medicamente? În ce ţară ar mai fi fost păstrat în funcţie un oficial despre care Curtea de Conturi spune că a aruncat la coş 1,4 milioane de euro pe un sistem informatic naţional care nu funcţionează?

Lăsând la o parte calităţile de manager, care evident îi lipsesc, domnul Duţă pare absolut impasibil în faţa suferinţelor celor aproximativ 500.000 de bolnavi de cancer din România care nu îşi pot alina durerile. Suferinţa acestor oameni nu poate fi întrecută decât prin umilinţa la care sunt supuşi de câtre Lucian Duţă. Oare aceasta este reforma în sistemul sanitar despre care vorbea Traian Băsescu şi pe care vroia să o promoveze în toate colţurile ţării?

Având în vedere aceste aspecte, dar şi altele la fel de grave, domnule Duţă vă rog să plecaţi acasă. Ştiu că şefii dumneavoastră din Guvern nu vă cer asta, însă dacă mai aveţi o urmă de umanitate şi de milă, pentru miile de cetăţenii bolnavi din această ţară, daţi-vă demisia! Ar fi primul lucru bine făcut de când conduceţi această instituţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.