Romani, templieri şi Europa cosmopolită

La 25 de kilometri la nord-vest de Lisabona se află oraşul Sintra, numit în vechime Cintra, renumit pentru armonia perfectă dintre cadrul natural şi construcţiile sale.

Blândeţea climatului, solul fertil, apropierea de râul Tage au făcut ca regiunea să fie locuită încă din neolitic. Din secolul al II-lea, zona a fost cucerită de romani. Locuitorii autohtoni au adoptat modul de viaţă al acestora, aşa cum o dovedesc urmele unei vile romane descoperite în timpul săpăturilor arheologice, care au relevat şi faptul că în timpul perioadei romano-bizantine târzii au existat schimburi comerciale ale localnicilor cu Africa de Nord.

Primele mărturii scrise datează din secolul al VIII-lea. După 711, oraşul a fost integrat în emiratul şi apoi califatul Cordoba. Sintra apărea în textele arabe ca depinzând de Lisabona.

Construcţia fortului din Sintra a fost determinată de nevoia de a supraveghea coastele după atacul vikingilor din secolul al IX-lea. Localitatea era renumită la acea vreme pentru studiul dreptului musulman (ficq). Este perioada din care datează şi două dintre monumentele oraşului: “Castelul Maurilor” şi “Palatul Naţional”.

Castelul Maurilor

În 1147, Sintra, ca şi Lisabona, a fost cucerită de regele Alfonso I al Portugaliei, ajutat de cruciaţi englezi şi flamanzi. Atunci a început construcţia bisericilor şi mânăstirilor din Serra.

După desfiinţarea Ordinului Templierilor, în 1181, pământurile care le aparţinuseră acestora au intrat în posesia Ordinului lui Christos.

În cursul secolului al XV-lea, Sintra a fost strâns legată de una dintre cele mai mari regine ale Portugaliei, Dona Leonor, văduva lui Don Joao II, numit şi “prinţul fără reproş”.

Sub domnia lui Don Manuel I, a fost mărit Palatul Regal şi a fost fondată Mânăstirea “Nossa Senhora do Penha”. Se spune că din această mânăstire regele a pândit întoarcerea lui Vasco da Gama din călătoria lui istorică. Iar dintre monarhii următori, potrivit legendei, Don Sebastiao l-a ascultat pe Camoes citind vestitul poem “Luisiadele”, marea epopee naţională a Portugaliei, dedicată navigaorului Vasco da Gama şi care îi evocă pe descendenţii lui Lusus, fiul lui Bachus, considerat strămoşul mitic al portughezilor.

Palatul Pena

Începând din secolul al XV-lea, Palatul a devenit unul dintre principalele locuri de vilegiatură ale Curţii, iar aristocraţia lisaboneză a construit aici numeroase vile.

Importanţa localităţii a fost dovedită şi în secolul al XIX-lea, când s-a semnat aici convenţia de pace după invadarea Portugaliei de către armata franceză.

În acelaşi secol, Sintra a devenit unul dintre nucleele arhitecturii romantice, frecventat de poetul englez Lord Byron, sau de prinţul Ferdinand de Saxa Cobourg-Gotha al Bavariei, care a cumpărat ruinele vechii mânăstiri “Notre-Dame de la Péna”, construită la începutul secolului al XVI-lea, şi a ridicat “Palatul Pena”, caracterizat printr-un amestec de stiluri: gotic, maur, renascentist şi manuelin. Tot el a amenajat parcul cu numeroase esenţe locale şi exotice. S-a creat astfel un peisaj din care nu lipseau influenţele literare şi artistice.

Triton la Palatul Pena

Palatul Pena se află într-un parc de 200 de hectare, şi poate fi văzut de departe datorită culorilor galben şi roşu ale construcţiei. Poarta maură a acestui prim palat romantic al Europei, cum este considerat, se deschide către o curte interioară cu faimosul Arc al Tritonilor. Realizarea arhitecturală cuprinde numeroase elemente ale stilului neo-manuelin.

Cultivat, cu o rară sensibiliate artistică, Ferdinand al II-lea, care era nepotul regelui Belgiei, Leopold I, şi soţul Reginei Maria a II-a a Portugaliei, practica gravura în acvaforte, ceamica şi acuarela. Palatul a fost construit cu concursul arhitectului prusac Ludwig von Eschwege şi cuprinde numeroase simboluri masonice şi aluzii de istoria şi legendele portugheze.

La interior, vestigiile mânăstirii şi capela, cu un minunat altar în alabastru datorat lui Nicolas Chanterene, sunt decorate cu azulejos (plăci de faianţă).

Sintra a devenit unul dintre oraşele admirate în întreaga Europă. În jurul ei s-au construit case de vacanţă şi “quintas”, case pe jumătate ferme, pe jumătate palate, ale aristoraţiei din Lisabona.

Giganticele domenii “Quinta da Regaleira”

Grădina Regaleira

Clasat în Patrimoniul Mondial UNESCO, oraşul Sintra, aflat pe o colină la malul Oceanului Atlantic are un număr incredibil de castele de basm în mijlocul palmierilor luxurianţi.

Giganticele domenii ale “Quinta da Regaleira” sunt formate dintr-o grădină în care se înalţă un palat gotic, turnuri ameţitoare, statui, dantelării din piatră. Au fost închise mult timp pentru public. Locul a fost cumpărat de primăria oraşului la sfârşitul anilor ’90, devenind una dintre principalele atracţii turisitice. Îşi datorează numele baroanei de la Regaleira, propietara domeniului în secolul al XIX-lea.

Fântână în parcul Regaleira

Forma lui actuală datează din 1892, când Antonio Augusto Carvalho Monteiro, un industriaş bogat, iubitor de istorie şi de artă, a construit un palat romantic şi o grădină labirintică. Astăzi, el găzduieşte în mod regulat trupe de teatru şi evenimente culturale.

Vizita începe pe o alee mărginită de statui glorificându-i pe Orfeu, Venus şi Dionysos. În umbra palmierilor, aleile duc spre straturi de camelii, apoi spre tufişuri de plante semisălbatice. Vizitatorul pare să se afle între Infern şi Paradis, senzaţie accentuată de coborârea unor trepte către Puţul Eternităţii, un puţ iniţiatic, care pare să ducă în măruntaiele pământului. De aici se iese, traversând grotele umede, către lacul Paradisului, unde apele de smarald reflectă siluetele palmierilor centenari. Locul respiră o spiritualitate care nu-i lasă indiferenţi pe vizitatori, chiar dacă cei credincioşi văd în el mâna lui Dumnezeu, în timp ce alţii găsesc referinţe ale francmasoneriei, ale cărei simboluri pot fi văzute în detaliile construcţiei.

Una dintre străduţele întortocheate, cu magazine şi cafenele

La câteva minute de Quinta da Regaleira se află “Hôtel Tivoli”, hotel de lux, unde se poate dejuna sau poate fi degustat un pahar de vin vechi de Porto.

“Palatul Monserrate”, construit în secolul al XIX-lea, cu o arhitectură eclectică, posedă şi el un imens parc, în care poate fi descoperită flora zonei, dar şi o ceainărie unde se organizează aniversări pentru copii

Contururile “Castelului Maurilor” se înalţă în vârful colinei Sintra. A fost construit în secolul al VIII-lea, în timpul ocupaţiei maure.

În sfârşit, “Hôtel Oitavos”, destinat iubitorilor de golf şi de masaj, este un hotel spa, situat între Cascais şi Sintra.

Între Byron şi industria căsătoriilor

Colonia artiştilor de la Sintra

Centrul oraşului Sintra are numeroase clădiri interesante: Castelul Maurilor, Palatul Naţional Pena, Palatul Naţional Sintra, Palatul de la Regaleira, Palatul Seteais, Palatul Monserrate…

O piaţă, lângă Palatul Regal, structurează reţeaua de străduţe neregulate, împânzite, la rândul lor, de piaţete. Străzi cu trepte uşurează urcarea pantelor.

Cel mai simbolic edificiu este “Castelul Maurilor”, ridicat în vârful unei coline pietroase. Zidurile lui se întind până la Atlantic. Fortificaţiile au cinci turnuri, în cel mai înalt, la Torre Real, o scară cu 500 de trepte ducând către o “belvedere”. În fort se află o capelă romanică, decorată odinioară cu fresce din care se mai pot zări astăzi câteva fragmente. Cele două uşi au câte un arc dublu, susţiut de colonete elegante.

Intrarea în Palatul Pena

“Palatul Naţional” îşi datorează structura eteroclită diferitelor adăugiri efectuate de-a lungul timpului. Edificiul central datează din secolul al XIV-lea, în timp ce aripile construcţiei au fost ridicate la începutul secolului al XVI-lea. Interiorul este interesant datorită remarcabilei decoraţii cu “azulejos”, cele mai frumoase aflându-se în sufragerie, în capelă şi în Sala Sirenelor. Dar la fel de atrăgătoare sunt şi Sala Stemelor sau a Marelui Consiliu, sala de lectură sau Sala Vrăbiilor, al cărei plafon, din secolul al XVII-lea, este decorat cu vrăbii care ţin în cioc un trandafir, cu cuvintele “por bem” (totul spre bine), pronunţate de Joao I, surprins de regină pe cale de a îmbrăţişa una dintre doamnele de onoare.

Merită vizitat şi “Museu do Brinquedo” (Muzeul Jucăriilor), instalat într-o veche cazarmă de pompieri, cu o colecţie de peste 40.000 de piese, care trezesc nostalgia copilăriei. Ele permit o recitire a istorie prin intermediul jucăriilor, în funcţie de mode, gusturi şi culori.

Muzeul de Artă Modernă conţine colecţia permanentă a omului de afaceri Berardo, adusă de la Lisabona. Acest mecena oferă expoziţii temporare în frumoasa clădire, ideal proporţionată.

Restaurantul Lord Byron

Sintra a fost întotdeauna prielnică reveriilor romantice. Byron a scris aici “Pelerinajul lui Childe Harold”. Fernando Pessoa s-a inspirat pentru multe dintre poemele sale. Cosmopolitul Paul Morand se simţea la Sintra ca acasă, iar José Maria Ferreira de Castro, autorul cărţii “O Selva”, una dintre cele mai bune dedicate pădurii amazoniene, s-a retras în acest oraş.

“Enormul magnetism natural pe care îl degajă locul a atras şi pe pasionaţii de esoterism şi de tradiţii iniţiatice, rosicrucieni şi francmasoni mai ales”, scrie Georges Rouzeau.

Roman Polanski a filmat aici câteva scene din filmul “A noua poartă”, în care un bibliofil, interpretat de Johnny Depp, caută un incunabul ilustrat de însuşi diavolul.

Trăsură pe străzile din Sintra

Astăzi, portughezii vin cu sutele la Sintra să se căsătorească. Există o adevărată “industrie” a căsătoriilor care este a doua sursă de venit a oraşului, după turism.

Oraşul în culori vii, care se întinde la poalele colinei, în jurul Palatului Regal, este mic, dar fermecător, cu străduţele, palatele vechi, fântânile placate cu azlejos şi, nu în ultimul rând, cu barurile, patiseriile şi cafenelele sale.

Se impune o oprire la cel mai reputat loc din oraş, patiseria “Piriquita”, pentru a încerca specialităţile culinare locale, cum ar fi “queijadas”, tarte cu brânză pudrate cu scorţişoară, “travesseiros”, tarte cu multă dulceaţă, sau, pentru cei mai curajoşi, lichiorul de cireşe, numit “ginjinha”.

Printre hotelurile de lux se numără “Tivoli Palacio de Seteais”, situatîntr-o minunată grădină, dotat cu piscină, terenuri de tenis şi centru de călărie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.