Consumatorii români de energie sunt invitați să participe la o campanie europeană fără precedent ce își propune să determine cele mai bune moduri de eficientizare a consumului de electricitate în locuințe, prin măsuri care nu presupun costuri. Campania se derulează prin proiectul de cercetare european ENCHANT, finanțat prin programul de cercetare și inovare Orizont 2020 al Uniunii Europene, și se desfășoară în șase state: Norvegia, Germania, Austria, Italia, Turcia și România. La nivel național, proiectul este implementat de Centrul pentru Studiul Democrației, inițiatorul Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE), împreună cu Universitatea Babeș-Bolyai, Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și compania Electrica Furnizare. În premieră, informațiile colectate despre consum vor fi modelate cu ajutorul unui sistem inovator de interpretare a datelor bazat pe inteligență artificială, pentru a produce scenarii de politici publice adaptate la realitatea din teren și diversitatea de situații, și nu politici de sprijin uniforme la nivel național, care nu țin cont de nevoile specifice ale gospodăriilor.
Proiectul de cercetare ENCHANT își propune să sprijine tranziția energetică și încearcă să înțeleagă nevoia și comportamentul de consum de electricitate în locuințele din Europa și de ce informații au nevoie gospodăriile pentru a reuși să-și eficientizeze consumul.
Datele sunt colectate printr-o metodă consacrată în medicină denumită Randomized Control Trail (RCT) și vizează participarea voluntară a gospodăriilor în grupuri experimentale care testează comportamente de consum. Tehnicile de intervenție comportamentală bazate pe știință, testate anterior în laboratoare, sunt testate în ENCHANT în viața reală, într-un efort la scară largă fără precedent, care vizează milioane de cetățeni europeni.
Faptul că în ENCHANT participă consumatori din șase state europene produce o oportunitate imensă de învățare a comportamentelor de consum într-o varietate de contexte sociale, economice sau culturale, producând o bază largă de soluții de politici publice.
„ENCHANT este un proiect de cercetare care încearcă să afle ce i-ar putea ajuta pe români să își reducă consumul de energie din gospodărie și care sunt limitele acestui deziderat. Proiectul face parte din inițiativa mai largă – Living Lab – a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Universitatea Babeș-Bolyai, prin care se testează eficacitatea unor măsuri și politici publice în comunități. Informațiile venite dinspre gospodării vor rezulta în soluții de politici publice produse cu ajutorul inteligenței artificiale, care să fie aplicate în sprijinul consumatorilor casnici la nivel european, național sau local, ținând cont de realitățile gospodăriilor. Miza acestor lucruri este importantă, la fel și participarea consumatorilor”, a declarat Anca Sinea, cercetător al Universității Babeș-Bolyai, coordonatoarea ORSE și a campaniei implementate în România.
Ea a explicat care sunt beneficiile pentru consumatorii români ce vor participa la acest exercițiu: „Pe lângă informațiile interesante pe care le pot obține cu privire la propriul consum de energie, vor primi sugestii și recomandări despre cum pot economisi mai multă energie în locuința proprie, ceea ce, luând în calcul nivelul actual al prețurilor la energie, poate fi un lucru bine-venit. În plus, pe baza constatărilor la care vom ajunge prin agregarea tuturor datelor primite de la consumatori, vor avea ocazia să influențeze politicile europene și naționale, prin propunerea unor scenarii de politici publice mult mai favorabile situației consumatorilor”.
Cum se va derula campania de economisire a energiei electrice în România
Campania de economisire a energiei electrice gospodăriile din România se va derula prin intermediul platformei ENCHANT, destinată colectării de date despre consumurile de energie ale gospodăriilor, disponibilă și în limba română: https://app.enchant-project.eu/ro/mission/ax6b-uhy7. Ea durează șase săptămâni pentru fiecare utilizator înscris.
Consumatorii înscriși voluntar pe platforma proiectului sunt rugați să răspundă la un set de întrebări privind consumul propriu de electricitate pentru a-i ajuta pe cercetători să înțeleagă mai bine care este tiparul de consum al gospodăriei lor. Apoi, timp de șase săptămâni, consumatorii vor raporta cu frecvență săptămânală consumul propriu de energie electrică, care se poate obține fie de pe contorul de electricitate instalat în locuință, fie de pe aplicația special destinată, în cazul celor care dețin un contor inteligent. De asemenea, în acest interval de timp, participanții vor primi e-mailuri săptămânale cu sfaturi care vizează îmbunătățirea și evoluția consumului ca urmare a implementării recomandărilor primite dinspre platformă.
Organizatorii proiectului ENCHANT speră că această campanie îi va ajuta pe consumatorii implicați să își reducă semnificativ costurile cu energia electrică și că ambele părți pot învăța multe din această experiență. Detalii despre proiect pot fi consultate aici: https://app.enchant-project.eu/ro/
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Să cerceteze bugetul și ratingul de țară nu le-a dat prin cap? Bufonii dreaq, ar putea cerceta de ce din curent, petrol și gaze profita alții dar nu pare să-i intereseze.I-auzi. Ia”pompe de căldură” Am fost chemat la o șandrama italiană de genul ăsta cu compresorul prăjit la -10.Era cu doua compresoare, o hardughie cât o casa ce deservea o instituțiune care a trecut pe radiatoare si și-a aruncat siguranțele-n aer.Gazul era la zece metri, o țeavă cât un picior de elefant